O casuta mica

"Am o casuta mica, asa si asa
Si fumul se ridica, asa si asa
Eu bat la usa casei, asa si asa
Si-mi lustruiesc pantofii, asa si asa"

Pinterest. Panou : Dream House Inspiration. Daca intram pe magica aplicatie vom gasi mii de poze care sa ne faca sa visam. Acum pare foarte usor sa iti creionezi un "cuib", sa vezi mii de proiecte case, sa alegi casa viselor, rupta din basmele moderne : pozele din online. Totusi, cand eram eu la partea de construit locuinta ideala, nu aveam atatea mii de poze inspirationale si aspirationale. Totusi, trebuia sa fie ceva ce ne facea sa visam, sa stim spre ce ne indreptam cand " o sa fim mari", sa stim cum arata casa viselor noastre. Va voi duce cu mine in locurile mele preferate - pe care le-am descoperit in copilarie sau cu ajutorului bloggingului. Sper sa va placa si daca visele mele va inspira, sa stiti ca este si meritul celor de la AIA Proiect si Spring Super Blog 2017 - care au pus bloggeri pe ganduri in cadrul probei 11 din cadrul Spring Super Blog 2017 

Poate ca unii dintre voi mai tineti minte ca era o emisiune la MTV - "Cribs" , in care se prezentau locuintele - de fapt conacele, palatele, vilele de lux ale idolilor adolescentilor. Acolo am invatat ce 

inseamna luxul, ce inseamna bunul gust, ce inseamna grandomania si opulenta si acolo am vazut un lucru ce mi-a atras privirea si mi-a intrat in inima si nu va iesi decat atunci cand voi avea eu casa mea: o camera pe care am vazut-o in casa familiei lui Beyonce, pe vremea aceea la Destiny's Child. Acea camera era asemanatoare unui hol mai lung si ingust, era pictata intr-un violet foarte placut, avea pe jos un covor persan, moale, si sute de perne parca desprinse dintr-un harem al celor 1001 de nopti. Beyonce spunea ca acolo e locul unde vine ea sa se relaxeze, trage perdelele de organza mov si se cufunda in marea de perne. Odata intinsa vezi tavanul luminat cu o replica a Calei Lactee - si te poti pregatii pentru meditatie.
M-a cucerit instant aceasta idee, si ma vad intr-un spatiu ca acesta creeand mereu, scriind cele mai noi recenzii pe blog, adunandu-mi gandurile si punandu-mi sufletul pe on-line. 

Un alt lucru pe care doream sa il fac este sa imi fac o casa bio, care este self suficienta , care sa fie construita cu mainile mele si ale prietenilor mei, din materiale reciclabile. Aceasta ideea mi-a venit de la Cipri si Melu, un cuplu pe care eu il stimez enorm, care au decis ca nu vor un credit la banca - ci doresc sa se incadreze in ceva ce isi pot permite, chiar daca asta a insemnat cativa ani de sacrificii, de dormit pe saltele de paie, de chemat prieteni la ridicat ziduri, sapat santuri si asa mai departe. Totusi, acum se pot mandrii cu faptul ca stau in casa facuta de ei - o casa deja platita, un vis implinit la 30 de ani. 

As avea nevoie de ajutor in obtinerea certificatului de urbanism, pentru ca acest lucru nu este prea comun in Romania. Mai ales, ca la mine in casa ar fi peste tot prize - mai ales in tavan. La Bucuresti chiar exista prize in tavan pentru a pune in functiune aerul conditionat. Eu cand am vazut priza in tavan la un bloc de apartamente m-am gandit - ce sexyyyy, luminiiiiiteeee.

Casuta mea plina de luminite ar avea o gradina gigantica - trebuie un spatiu mare, frumos, verde, plin de flori si ziduri de caramida - ca in gradinile secrete din desenele animate. Imi doresc aceasta curte imensa pentru ca am multi prieteni - reali si virtuali si as dori sa ne cunoastem. Nu, nu o sa fie gratare la mine acasa, ci petreceri private foarte dragute si de bun gust. Bineinteles ca o sa am un perete plin cu flori - acela va fi noul selfie spot si vara, in jurul unui copac batran, va fi plin de perne pufoase, unde bloggerii prieteni vor putea sa stea sa scrie ( da, voi avea si un prelungitor pentru 18 prize - stati linistiti).

Dupa zilele frumoase si insorite petrecute scriind, vor veni petrecerile pe acoperis; acoperisul este in stil mediteranean, cu o scurgere separata pentru ploaie. Va fi plin de luminite calde .

La cat de multi oameni vor fi la mine ati putea crede ca nu dorm si ca meditez doar in camera speciala de meditat. Va inselati : am si o biblioteca cu aproximativ 10000 de carti si un dormitor cu un pat atat de mare, incat te poti pierde.

Baia mea, o sa aibe o mini cascada. Stiu ca sunt pretentioasa ca vreau de toate, dar cred ca stiu cine ma va putea ajuta cu proiectul acestei case de suflet. Va astept sa vedeti si sa scriem de-acolo cu drag.

Multumesc x2

Se pare ca aceasta saptamana e saptamana recunostintei: daca am inceput cu iubitul, acum continui cu parintii mei. Azi am avut o zi plina : m-am pus la somn la ora 2 noapte si m-am trezit la 7:30, toata un zambet pentru a raspunde la telefon si de atunci sunt sau in vizite de vanzare la clienti - sau la telefon cu sefii - activitati care te consuma, mai ales intelectual. Eu am avut un start foarte bun in viata - si am invatat de la parintii mei, 2 oameni cu temperamente opuse, ca pot sa ma comport in orice situatie cel putin in 2 moduri diferite, depinzand de ce reactie sau rezultat pot sa obtin. Azi, pe parcursul a 12 ore am putut sa fiu calma, prietenoasa, decisa, agresiva ( in sensul bun), dominanta, supusa, transanta - si din nou de la capat. Va multumesc pentru exemplul vostru si sper ca in curand sa fiu si eu exemplu copiilor mei.

Aceste ganduri imi treceau prin minte cand am vazut noua campanie a celor de la Provident, Multumesc Parintilor. E foarte interesant ca atunci cand suntem mici din "tati e cel mai tare" si "mama e cea mai frumoasa" par a fi singurele lucruri pe care le stim spune parintilor nostri. Dupa, in adolescenta, trecem la "nu ma intelegi",  "esti depasit", "am alte gusturi - e alta vreme acum" pentru ca la maturitate sa nu mai putem spune prea multe pentru ca avem si noi grijile noastre, poate ii avem pe piticii nostri care ne spun ca suntem cei mai buni si mai frumosi... poate parintii ne spun si acum "daca ma ascultai si faceai atunci masterul" si noi nu stim daca se ne simtit bine sau vinovati - oricare ar fii situatia, ne-am iesit din mana, cuvintele frumoase parca s-au consumat toate cand eram copii. 

Daca totusi, aveti si voi, asa ca mine, pe-aproape de miezul noptii o revelatie, in care va dati un re-wind mental la ziua care s-a scurs si vedeti exact ce ati infaptuit si aveti un "A-Ha" moment - cand realizati ca ati crescut adultul de azi datorita parintilor vostri, atunci va invit sa puneti un mesaj pe contul vostru de Facebook, cu #multumescparintilor.  Aceste mesaje pot sa fie videouri scurte ( cum ar fi sa transformam live-ul de dimineata in ceva mai semnificativ?) , mesaje text sau mesaje cu poza  - si nu uitati sa dati tag paginii Mulțumesc Părinților. Dupa ce ati publicat si taguit, dati un mesaj catre pagina Mulțumesc Părinților cu scrisoare voastra de multumire si datele voastre - pentru ca sa puteti fi contactati in cazul castigarii.

In incheiere, va las cu urmatorul gand: acum cativa ani citeam in cartile de business, de psihologie, de dragoste - ca relatia armoniasa cu parintii este izvorul succesului. Ca trebuie sa ii apreciem pentru ce au facut si sa ii iertam pentru ce nu au facut. Atunci mi-am promis ca voi vorbi zi de zi cu un membru al familie mele, oricat de departe as fi. Si mi-a prins bine. Am inceput sa ii laud si sa le multumesc pentru lucrurile mici pe care le faceau. Au ramas perplexi - nu se asteptau. Dupa cateva zile am inceput sa fim mai apropiati decat in copilarie, si am simtit o caldura pe interior. Va urez succes pe drumul acesta de (re-)conectare si sper sa incepeti cu primul pas #Mulțumesc Părinților

La, la, la la la, laaaa la la la la

"La, la, la la la, laaaa la la la la." asa incepea fiecare dimineata vesela in satul strumpfilor. Acele creaturi mici si albastre, erau mereu vesele. Fiind la gradinita, credeam ca toata lumea poate sa fie pasnica si optimista ca acesti micuti. Viata mi se parea grea in Romania anilor '90, pentru adulti in special, si incercam cu puterile mele de copilas sa aduc o raza de soare, sa fiu un strumpf pentru parintii mei.

Imi amintesc si acum cu placere ce am facut intr-o dimineata: tatal meu lucra pe taxi si dimineata la 6 pleca cu clienti iar la 7:15 se intorcea sa ma trezeasca, sa-mi dea de mancare, sa ma imbrace, sa ma duca la gradinita, apoi fugea din nou la munca. Intr-o dimineata, m-am trezit inainte ca sa ajunga el, am mers si am mancat micul-dejun pregatit de mama mea, mi-am luat uniforma albastra, mi-am zambit uitandu-ma in oglinda si comparandu-ma cu Smurfette dupa care am alergat strengareste la geam, si m-am pregatit de aparitia tatalui meu.

Era o aventura: trebuia sa fiu atenta, cand ajunge el, pentru ca trebuia sa ma ascund sub plapuma. Tin minte si acum adrenalina, dar era frumos ca intr-un film pentru intreaga familie. Cand am vazut Oltcit-ul nostru albastru parcand, am inceput sa topai si m-am acoperit rapid inchizand si ochii. Tatal meu a venit, mi-a zis: "Dianaaa... trezeste-te." la care eu explodand de bucurie am aruncat plapuma si am zis: "Surprizaaaa!". Tatal meu m-a imbratisat si am plecat la gradinita.

Acum la 20 de ani dupa, strumpfii revin in viata mea cu o noua comedie: "Strumpfii: Satul pierdut". Eu stiu ce voi face in 31 martie 2017 - voi fi la cinema cu toata familia, purtand albastru pentru lansarea animatiei! Voi, unde veti fi?

Lumea spune ca dau spoillere, dar eu sunt indragostita de trailere, imi place un clip care da replici savuroase din filme si pastreaza totusi un twist pentru vizionarea efectiva. Cei de la InterComFilm, cei care au adus in Romania Angry Birds si Hotel Transilvania 2 - au exact astfel de preview-uri. Abia astept sa vad mai multe strumpfite in aceasta mare albastra. Sa imi spuneti ce parere ati avut. 

Relatare strumfeasca pentru SprinSuperBlog 2017

Drumul unui salam perfect

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie, ca tuturor femeilor moderne, imi place sa fac cumparaturile in hypermarket : au de toate - ciocolata, lapte de soia, fuste si bluze, salamuri, branzeturi - tot ceea ce nu mai trebuie sa vanez sau sa imi fac singura. Au chiar aer conditionat vara si caldura iarna. Mie imi place la nebunie sa ma plimb, sa vad, sa gust, sa ating, sa probez - in schimb, iubitul meu nu intelege frumusetea acestui bazar modern. In fine, nu poate sa fie chiar perfect, asa ca uneori merg singura. Ati cunoscut vreodata oameni pretentiosi? Mai ales la mancare? Oameni care stiu dupa miros cat mai are laptele pana se strica, care stiu simt carnea carne fata de carnea cu hormoni... Vai! oameni care in viata anterioara au fost caini politisti ce depistau droguri - nu altceva. Oamenii acestia hiper-sensibili au un talent nativ de a ma scoate din sarite. Probabil ca de-asta mi-am ales asa iubit 👯. 

Pentru Alin e mereu o aventura sa ii cumperi ceva ce ii place: asta e prea subtire taiat, asta e prea gros. Asta a stat prea mult, asta e inca crud. Cateodata imi vine sa ii spun ca nu ii mai fac nimic, dar imi aduc aminte repede ca e baiat bun si ca merita sa mai incerc, sa mai caut ceva. Si uneori, solutia te gaseste pe tine.Va rog sa observati acest raion de mezeluri. Sa il privim mai indeaproape - si mai aproape    

Ce vedeti? Caroli, una dintre cele mai cunoscute marci de mezeluri din Romania, a lansat ceva nou. Nu, nu vorbesc despre Salamul Semenic ( cu 90% carne), despre care mi s-a spus ca este foarte gustos, ci vorbesc despre faptul ca de azi, exista #mancarecunotificare - adica Carolimetru termic. Imi plac cei de la Caroli - mereu au campanii interesante,cum este si Casa Carolistilor, unde mezelurile tale preferate iti aduc premii: adica, inscrii suma cheltuita pe mezeluri Caroli si primesti puncte cu care iti iei ce premii doresti. Eu imi doresc o rochie - asa ca am zis ca mai trebuie sa strang ceva puncte si am luat nu una, ci doua bucati de Salam Semenic ( unul clasic si unul picant). Le-am pus in cos si am plecat. Carolimetrul spune ca daca sunt peste 8 grade, salamul este pastrat in conditii improprii si ar trebui pus la rece. Mi-am zis biiiine, si mi-am continuat cumparaturile, pana cand... m-am uitat mai bine la cos: Carolimetrul parea ca se ingalbenise.

Asa ceva parea imposibil, dar mama mereu spunea : cumpara mezelurile si carnea in general chiar inainte sa pleci la casa.  Da, Carolimetrul functiona ( aici am pus un alt salam din vitrina frigorifica langa, pentru a vedea diferenta de la stat in "caldura" - +20 de grade, timp de 10 minute). Am pus salamul cu Carolimetru verde la loc, pentru ca eram curioasa - pana unde va ajunge. 

In pozele de sus puteti vedea drumul pe banda, in cos atat inauntrul magazinului cat si afara. Mi-am pornit masina ca sa vad cate grade sunt, daca nu e vreo alta smecherie. Carolimetrul functiona perfect. 

In cele din urma am ajuns si acasa, am despachetat, am pus Salamul Semenic in frigider si am asteptat sa redevina verde. Daca  Carolimetrul a redevenit sau nu verde  - asta nu am mai aflat, deoarece a venit Alin de la munca, si in stilul lui ironic mi-a facut un compliment : "Iubire, in sfarsit ai luat si tu ceva bun" si dusi au

fost toti 3 ( Alin si cele 2 salamuri ) .  Va spun ca in acel moment am fost foarte bucuroasa cu alegerea mea - poate pana atunci nu prea intelegeam impactul caldurii din magazine, de pe drum etc. De atunci sunt mai atenta cu toate mezelurile - le iau la finalul drumului la hypermarket si incerc sa reduc la minim durata timpului in care salamurile stau "fara frigider". Degeaba cumpar un salam cu Calitatea Extra, cu 90% carne daca nu am grija de el. Drumul unui salam perfect poate fii anevoios - dar senzatia de la capatul lui merita din plin. 

Pofta buna! ( si daca apucati sa faceti o poza - doua la vreun sandwich, sa imi aratati si mie). 

 

Visele devin realitate cât ai spune AVBS

Pe Alin l-am cunoscut prin 2008 când amândoi mergeam cu personalul de la București la Brașov : era un tânăr cu mult bun simț pe care viața l-a încercat încă din copilărie: la 8 ani nu mai avea nici părinți, nici bunici. Fiind cel mai mic dintre 4 frați,  drumul lui în viața se anuna destul de anevoios. Era un băiat inteligent, și din acest motiv am fost surprinsa ca a abandonat școala - am înțeles că trebuia să muncească și a ales sa fie pizzar.
A lucrat ca angajat pe la mare, pe la munte și când s-a decis ca vrea o viață mai bună a mers în strainatate unde a lucrat 1 an și s-a întors cu 10.000 de euro. Și-a întemeiat o firma, a luat un spațiu în chirie, l-a mobilat și a început sa vânda pizza : la pachet sau la felie. Nu dorea nici un împrumut, nu avea cine sa îi dea vreun ajutor financiar dar nu dorea mai mult.

Avea un spațiu micuț în spatele unor blocuri intr-o zona rezidențială și avea deschis pana la ora 23. Îi plăcea ce făcea : deschidea la ora 15, se trezea când dorea , câștigă un salariu decent și nu avea șef.  Clienții îl plăceau pentru ca era mereu prietenos și folosea ingrediente de calitate.

Intr-o seara, pe la ora 23:15, după ce Alin si-a strâns tot, la pizzeria lui au venit un domn și o doamnă, 2 oameni normali, îmbrăcați în blugi:
"Bună seara, ne dați va rog ceva de mâncare? " , zise barbatul.
"Am cam închis,  dar dacă vreți putem sa împărțim pizza mea, și va mai pot face o salata" . "Suna perfect au răspuns cei 2 înfometați ". Au cinat împreună, schimbând câteva politețuri și fiecare a plecat pe drumul sau.

A doua zi, femeia s-a întors pentru a cumpăra câteva felii de pizza. După ce a gustat i-a spus lui Alin: "Numele meu este Diana Stan, și sunt manager de achiziții la PC++, firma de software care se deschide la 2 minute de aici. Constructorii, portarii, vecinii - toți te-au lăudat pe tine și munca ta. A trebuit sa vin ieri sa testez și eu și am vrut sa vad daca și când gătești pentru alții faci la fel ca pentru tine. Ești omul de care avem nevoie : ești flexibil, ai calitate constanta și cred ca poți sa asiguri masa de prânz pentru cei 200 de angajați ai noștri."
"Doamna, va mulțumesc.  Dar eu nu vreau. Mi-e bine așa. " Mai gândește-te, avem un buget de 30 de ron/angajat/zi, e un contract de 32.000 de euro, lunar. Aici ai numarul meu. Vrem pizza, paste, supe creme și salate."

Lui Alin ii era bine așa : 750 de euro lunar erau ai lui, dormea linistit, nu îl deranja nimeni și nimic. Totuși,  un astfel de contract e o mana cereasca: un contract de 32.000 i-ar aduce un profit de 7-8000 de euro lunar și ar reduce considerabil timpul pana la visul lui : o casa a lui și o școală de meserii practice pentru copiii din mediile defavorizate.

3 nopți Alin si-a făcut calcule: cu acest contract, intr-un singur an visul lui s-ar împlinii - dar ar trebui sa renunțe la confortul lui : adio trezit la 12 și alte libertăți. ..Pe de-alta parte ar putea avea cheia de la casa lui, de unde nu l-ar da nimeni afară și ar putea avea și școala de meserii. Dar pentru asta îi mai trebuiau oameni și aparate. În varianta ideala, când totul era nou, avea nevoie de 20.000 de euro.

Economiile lui erau de 4000 de euro - s-ar descurca și cu 7000 de euro - cu echipamente second hand - dar nu știe de unde sa facă rost de ceilalți 3000.

Cateodata când cauți soluții,  le găsești - sau chiar te lovești de ele. Alin al nostru a observat următorul panou:

Sub care era următoarea captură : "Visează. ...obține un AVBS." Așa ca a sunat pentru o întâlnire.

AVBS Credit sunt un broker financiar bancar: adică ei caută creditul pentru afaceri care ți se potrivește cel mai bine, fără ca tu sa mergi pe la toate băncile - și fără ca sa fii nevoit sa îi plătești.
Afacerea lui Alin avea încasări lunare de 2250 de euro. Alin dorea un credit pe care sa îl plătească cât de repede. Avea deja și un contract semnat - deci avea nevoie de o linie de credit, de un overdraft. 10% din încasările lui - limita maxima pentru un credit fata garanție era 2700 de euro.  Era la limita cu varianta cea pesimista, dar era ce îi trebuia. Linia de credit îi permitea chiar sa plătească salariile - așa ca a putut sa își angajeze 2 ajutori bucătari pe care sa îi formeze pentru inaugurarea PC++ . Mâncarea a fost așa de buna incat s-a terminat înainte sa îi pot face o poza. Alin a primit pe lângă bani, încredere în creditele pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Relatarea povestii cu Happy End a fost făcuta de Di  pentru SpringSuperBlog.

Multumesc

Zilele acestea am avut ... 3 sau 4 joburi full time, adica : lucram la locul meu de munca de unde imi vin banii, am fost si sofer -  conduceam in stanga / dreapta ca disperata ( cam 30 de ore si 700 de km am condus in ultima saptamana), siiii sunt in focul competitiei la SpringSuper Blog 2017 - cu deadlinuri o data la 2 zile, cu deadlinuri pentru alte concursuri + ca trebuie sa mai si scriu ce se intampla in viata mea. In toate zilele astea, iubitul meu mi-a fost aproape - ba mai mult, m-a si scos in oras, desi stam in aceeasi camera, a venit cu o floare noua careia i-a cautat simbolistica, m-a si plimbat prin centru si a facut curat in casa. 

Cu totii avem zile bune si zile rele - dar in ultima saptamana el a avut de oferit foarte multe momente frumoase, asa ca m-am gandit sa ii fac o mica surpriza ... si cand vine de la munca sa primeasca si el putina recunostinta din partea mea. 

Dragul meu - tine-o tot asa <3, cu gesturi mici arati sentimente mari 

Dragoste la a 20-a vedere...

Mai tineti minte in liceu sau in gimnaziu momentele acelea din mai-iunie cand singurul lucru care trecea prin mintea elevilor erau plaja, taberele si marea? Iar in septembrie toata lumea retraia cu drag vacanta la mare cand toti colegii isi povesteau vara? 

Ei bine, eu nu! Pentru ca mie nu mi-a placut la mare. Nu vedeam nimic interesant in ea. Adica din Oradea pana la Mamaia faceam undeva la 14 ore cu trenul. Reteta dezastrului era perfecta: 

- se ia stres din belsug si presara cu generozitate sub forma unor comentarii: "Ai facut bagajul, ai luat tot ce iti trebuie ? Stii ca nu avem bani sa cumparam de-acolo"

- se adauga un compartiment cald, plin de sosete mirositoare

- se toarna suspiciuni si frica cat cuprinde: " Nu manca nimic cu frisca/smantana ca poate fi stricata! Nu manca oua ca o sa faci salmonela! Da-te mereu cu crema muuuuulta de plaja ca altfel te arzi! Nu sta la soare intre 11 - 16 ca o sa faci cancer de piele! Fi mereu atenta la telefon si bani" 

Si asa se relaxa familia noastra: mergeam cu trenul 14 ore ca sa stam inghesuiti in sufrageria prietenilor nostri din Constanta, ca sa ne trezim 7 zile la rand la 6 dimineata sa putem manca si sa mergem rapid sa inotam pana la ora 11 pentru ca de la 11:30 pana la 14 sa jucam care sa jucam ruleta ruseasca la o terasa ( o fii mancarea buna/ stricata/ scumpa / ieftina/ ospatarii ospitalieri? ) , sa fugim acasa sa facem un dus pana nu vin de la munca amicii - ca sa nu ii deranjam si pe la 16 incolo sa jucam remy sau carti sau ce vrem noi doar sa ii lasam pe adulti cu ale lor. 

Cand auzeam oamenii ca vorbesc fascinati de apaaaaa, de inot - imi venea sa le spun : "Voi ati auzit de Baile Felix si 1 Mai? si acolo e apa - si e calda tot anul fratilor." 

Si asa am crescut eu cu ideea ca e frumos si acasa si e bine si la munte. Dar, ce ti-e scris - in frunte ti-e pus: dupa terminarea facultatii m-am angajat la o firma pe un post de reprezentant de vanzari cu zona - drum rolls please - Bucuresti - Constanta. De 2 ori trebuia sa merg in fiecare luna in Mamaia - sa iau comenzi, sa gasesc clienti noi, sa bat toate strazile posibile. Stateam 2-3 nopti acolo la fiecare vizita. Vedeam marea tot timpul anului - si asa am inceput sa ii cunosc pe constanteni mai bine - sa vad ca perceptia pe care o aveam asupra statiunilor in anii '90 trebuie updatata. Si asta am si facut, intr-o zi frumoasa de vara in 2011 cand sorbeam o cafea la Hotel Aurora in Mamaia. Litoralul romanesc avea mult mai mult de oferit decat imi inchipuiam eu, si nici nu stiam ce va veni in anii urmatori - totusi, daca ai puterea sa crezi in frumusetea viselor tale, acestea devin realitate. 

Visul care s-a nascut atunci era ca tot ceea ce se intampla in afara - pe bani grei, sa fie si la noi. Ca tot ceea ce in strainatate ne surprindea - la noi sa devina norma : cum e ca tot personalul sa iti zambeasca la orice hotel din Mamaia. Dar eu visez destul de mult , mi s-a mai spus. Totusi, e posibil ca visul meu sa devina realitate. Si va spun si cand. 

Suna interesant? Gata, nu va mai dau emotii : in weekendul 5-7 mai, Spring SuperBlog va avea Gala Spring SuperBlog 2017 la Hotel Aurora Mamaia - locul de unde a pornit si visul meu. Va imaginati un hotel cu 10 etaje plin cu bloggeri? Adica 686 de oameni care gandesc intr-o maniera asemanatoare cu mine : adica sunt prietenosi, ambitiosi, curiosi, informati, generosi, haiosi - toti sub aceelasi acoperis. Cred ca ar fi weekendul ideal : vineri seara o petrecere mare si decernarea premiilor - toate in restaurantul din Mamaia . M-as bucura ca fiecare participant sa isi lase pe o lista cu dedicatii melodia preferata - si DJ-ul sa le imbine armonios. Sambata dimineata mi-ar placea sa ne relaxam la piscina, incalzita prin panouri solare, pentru ca Hotel Aurora este un hotel la mare, dar e un hotel cu piscina - exact cum imi place mie . Si cum prea multa relaxare strica, am avea si un program de aqua gym: stiti voi mens sana in corpore sano. Asta pana la ora 14 - cand  am intra in trainiguri: "Cum sa te conectezi mai bine cu cititorii tai", "Cum sa iti cresti veniturile cu ajutorul blogului" si alte traininguri tinute atat de SuperBloggerii castigatori ai editiilor precedente cat si de parteneri. Sambata seara ar fi petrecerea la piscina - pentru ca we work hard, but we party harder si... nu e mare fara petrecere pana in zori. Duminica dimineata e trainigul cel mai asteptat : "Cum sa surprinzi momente unice cu telefonul" - si avem ca proba practica fotografierea rasaritului. E foarte cool - nu-i asa? 

Duminica dupa -masa este plecarea, pentru ca orice poveste dureaza 3 zile, nu-i asa? Gresit - dureaza mult mai mult deoarece in hotel exista conexiune wireless - si toata lumea posta experientele SuperBloggerilor. V-am facut si voua pofta, nu-i asa?

Eu asta imi doream cu articolul scris pentru aceasta proba din Spring SuperBlog2017

La marginea Moscovei, in centru

Nu stiu voi cum sunteti, dar mie imi place cand cineva ma provoaca cu o idee. Adica sa imi puna si creierul si sufletul in functiune si sa-mi faca sangele sa pulseze prin vene, pentru ca la final sa zambesc satisfacuta ca am gandit ceva nou, ca am gasit o noua dimensiune si implicatie. Spring SuperBlog 2017 propun impreuna cu partenerul probei 7, Agentia de traduceri Swiss Solution, o astfel de calatorie meditativa. 

Mama mea a lucrat o perioada ca traducator roman-englez, tatal meu a lucrat ca traducator roman-francez, eu vorbesc cursiv 3 limbi straine si ma descurc in inca 2, si gandurile imi zboara prin cap cam in 3 limbi simultan. Desi eu pot sa comunic fara probleme in cele mai circulate limbi din Europa, cand am avut nevoie de un document oficial, am apelat la un birou autorizat. Un traducator nu pune doar cuvinte, el are grija si de sintaxa si cunoaste in adancime particularitatile unei limbi - si stie ce sinonime sa puna pentru ca un text sa sune natural intr-o limba anume si stie cum se traduc expresiile locale. La mine era natural sa apelez la un specialist - chiar daca eram inconjurata de oameni care puteau sa imi traduca, chiar daca eu intelegeam tot - cand a fost de dat mai departe un document oficial am apelat la sfatul specialistilor. 

Cred ca noi, cei care facem lucrurile corect in mod natural - mergem la doctor pentru sanatate, la jurist pentru acte si la traducator pentru traduceri e greu de imaginat ca ceva ar merge rau - pentru ca noi suntem specialisti pe domeniile noastre si ne gandim ca vom apela doar la specialisti din alte domenii. Dar, spre marea mea surpriza nu toti oamenii gandesc la fel. Asta am observat cand urmaream un film impreuna cu un prieten. Eu am invatat sa ignor subtitrarile pentru ca inteleg ce se spune. Totusi, la un moment dat il aud pe iubitul meu exclamand: "Smechere periferie aveau rusii". Il intreb la ce se refera - si imi spune ca palatul in care se intampla actiunea se afla la periferie. Ii spun ca a retinut gresit - e in fix Centrul Moscovei. Dam inapoi sa vedem cine are dreptate - si surpriza, amandoi aveam dreptate, depinde de limba in care aflam informatia ( poza print screen) .

Ai putea sa spui ca e o greseala mica : ca e centru, ca e marginea Moscovei - e tot Rusia. Asa e. Pana la urma e tot una ca e Iacob (יעקב )sau Iacov (יַעֲקֹב). Conteaza - pentru ca oamenii s-au certat pe traducerea numelor Sfintilor Parinti din ebraica in limbile moderne. Oare prin desert, israelitilor le era tot una daca Moise intelegea stanga in loc de dreapta? Sau poate asa a inteles si din acest motiv au ratacit 40 de ani...

poza luata de aici

Poate si voi sunteti ca Jean-Fracois Champollion - cel care a descifrat hieroglifele cu ajutorul pietrei din Rosetta, sau poate nu. Totusi, cat v-ar costa sa cereti o estimare de pret la o traducere, cat de scurta sau lunga ar fi? 

Eu sper ca v-am pus putin pe ganduri despre nevoia de specialisti in ziua de azi si de ce nu, la ajutorul pe care il putem primii in orice situatie, cat de mica ar fi ea, de la specialisti.

O zi din viata unui agent

Iarna in Bucuresti - anotimpul cunoscut de catre toti ca fiind sezonul cand pretul caselor scade. Inceputul povestii noastre il surprinde pe eroul nostru in actiune - in Sectorul 4, pe Drumul Jilavei. Certificatul Energetic a fost chemat de catre familia Stan sa ii ajute cu o misiune foarte importanta: ei doresc sa isi vanda apartamentul lor vechi de 30 ani si primesc doar oferte mici - deoarece, la 200 de metri de ei au aparut 5 blocuri noi si toata lumea prefera sa cumpere apartamente "la cheie". Familia Stan e in pragul disperarii - deoarece apartamentul lor este vechi, au cheltuieli de intretinere mari si nu mai stiu cum sa se incalzeasca deoarece este foarte frig. Familia Popa, nasii lor, le-au recomandat sa apeleze la serviciile celui mai bun auditor energetic pe care il stiau ei - Certificatul Energetic, pentru ca doar el putea sa le rezolve problema.

Familia Stan nu stia prea multe despre ce inseamna un certificat energetic sau la ce ajuta, dar au vazut undeva o poza ca la electrocasnice si au inteles ca o culoare spre verde le aduce mai multi bani. Odata ajuns la fata locului, Certificatul Energetic simtea cum il apuca transpiratia - avea in fata lui un bloc vechi, construit cu materiale slab izolante, aflat intr-o stare deplorabila. Cu un zambet pe fata i-a intrebat pe cei care il chemasera: 

- Buna ziua, care e problema? 

- Domnule Energetic, vrem sa ne mutam la tara si am dori sa vindem acest apartament. Problema e ca primim foarte putini bani pe el, simtim ca e o conspiratie. Cand vin vizitatorii trebuie sa pornim caldura la maxim cu 2 ore inainte, sa dam drumul la toate ochiurile de la aragaz si tot e frig. Pe 2 luni ne-a venit factura la gaz 1400 de ron si inca mai trebuie sa ajunga si regularizarea. Suntem oameni modesti - si aceste facturi ne omoara. Oare exista vreo solutie? Simtim ca este o conspiratie in jurul nostru...

- Situatia in care va aflati este una neplacuta - spuse Certificatul Energetic, dar exista mai multe solutii. Dati-mi voie sa vi le arat: prima data sa ne uitam la o termoviziune a cladirii - o termografie este ca o harta - ne arata unde este mai rece sau mai cald - ne arata pierderile de caldura, infiltratiile excesive de aer, deficit de constructii etc. Blocul dumneavoastra este nereabilitat - si toata apartamentele au aceasta problema. Oare cine are un interes ascuns? In mod normal toate blocurile de pe strazile din vecinatate au fost reamenajate, cum este blocul din poza de jos. 

- Buna ziua, ce se intampla aici? A venit doamna Doina, administratoarea blocului familiei Stan. 

- Buna ziua doamna, incercam sa gasim o solutie sa vindem apartamentul nostru. Am primit maxim 30.000 de euro si e un apartament mare... are 3 camere. 

- Da, stiu, spuse doamna Administrator... ce sa-i faci, viata e grea. E un pret bun totusi, Familia Grecu a vandut la 20.000 apartamentul lor de 2 camera. Oferta nepotului meu ramane inca valabila.

Si doamna administrator a plecat in masina ei, un Ford Mondeo. 

- Cine era doamna? a intrebat Certificatul Energetic, vazand supararea pe fetele noilor sai clienti. 

- Administratoarea blocului, o femeie deosebita - se ingrijeste de scarile noastre de 20 de ani. Niciodata nu am stat cu un bec ars mai mult de o zi. A fost Administratoare unei gradinite de stat si de 15 ani e in pensie. 

- Interesant, spuse Certificatul Energetic. Sa revenim la ale noastre: momentan, apartamentul dumneavoastra se incadreaza la clasa energetica F, si bancile prefera sa dea imprumuturi pentru clasele A, B sau maxim C. Familiile tinere nu au toti banii cash, si asa e foarte posibil sa primiti putine oferte - spuneti-mi, pretul de 30.000 de euro, de curiozitate, cine l-a oferit?
- Nepotul doamnei Doina, e constructor - si a ridicat blocul din spate.
- Am inteles. Eu va propun sa investiti putin in apartament, o izolare doar a peretilor care va apartin ar costa pana la 1000 de euro, si v-ar aduce o economie majora la facturi; in plus, v-ar aduce in clasa energetica A si astfel pretul apartamentului dumneavoastra ar creste cam cu 15-20.000 de euro.
- Va multumim domnule Certificat Energetic, spusera sotii Stan in cor - nu faceti doar certificat energetic, dar sunteti si un salvator de vieti.  

Certificatul Energetic pleca in noua lui misiune, multumit ca a mai facut inca o familie fericita.

Ce credeti ca a facut Agentul nostru? S-a dus pana la doamna Administrator, care avea o intelegere cu fiul ei: nascocisera un plan diabolic de a nu reabilita blocurile la care dansa era administrator, tocmai pentru ca firma nepotului ei sa le poata cumpara la subpret si sa le reabilitaze si sa le vanda cel putin cu 80% mai scump. Certificatul Energetic i-a spus ca ii poate oferii cel mai mic un pret bun pentru Certificat Energetic Bucuresti sau Certificat Energetic Constanta, dar ea si nepotul ei trebuie sa faca lucrurile corect. Astfel, familia Grecu si-a primit pretul corect pe apartamentul vandut si familia Stan a primit reabilitarea gratuita.

Certificatul Energetic a facut o termografie blocurilor noi si a vazut ca aveau o eroare de constructie care a putut astfel fii reparata.

Totul s-a terminat cu bine. 

Relatare secreta pentru SpringSuper Blog 2017

Francize, The game

Noi ca oameni avem cu siguranta un timp limitat pe Pamant, deaceea cred eu ca ar fi bine sa fie un timp petrecut cat mai placut. Suntem simbioza a trei parti componente: suflet, minte si corp - fiecare cu nevoi diferite si fiecare cu importanta ei. Aceste 3 cercuri se suprapun oarecum cu sufletul ( pasiunile noastre) , mintea ( aici ca una din multele noastre forme de inteligenta - locul unde am cele mai bune performante ) si corpul ( cel care intruchipeaza nevoile noastre primare de bani si ceea ce pot cumpara banii) . Se spune ca cei care isi gasesc intersectia acestor 3 cercuri gasesc Nirvana. Cand il voi gasi pe unul dintre acesti oameni, am sa il intreb daca e asa :) 

Momentan sunt in cautarea intersectarii celor 3 si dupa vreo 2 ani de cautari serioase, am decis ca a venit momentul sa incerc o abordare diferita, putin ludica. Acum 6 ani am ajuns in domeniul vanzarilor din cauza unui joc pe calculator castigat. Acest joc era o simulare manageriala, unde, pe parcursul unui an aveam diferite taskuri: lansam produse, faceam bugete, decoram vitrine - totul intr-o simulare foarte reala.

Cred ca jucam jocuri din cand in cand, dar nu ne asteptam sa ne schimbe viata, desi, daca am gandi mai profund, am realiza ca noi, in primii ani, am invatat prin jocuri - si inca ne place acel sentiment. Psihologic vorbind, jocul pentru adulti - ca e simulare manageriala, ca e roll play - jocul e un spatiu sigur, in care putem gresi - pentru ca in viata reala sa fim mai pregatiti.

Cand am auzit ca proba a 5-a a competitie SpringSuperBlog 2017 presupune un joc virtual, am zis ca e momentul sa imi schimb din nou viata. Provocarea anului 2017 este sa imi deschid o franciza - pe care sa o cresc cat mai mult.

Va invit sa vedeti cum  a crescut franciza Tucano Coffee in Oradea. Despre mine trebuie sa stiti ca pana in 2014 nu beam cafea - ba chiar eram impotriva ei. Ajunsa intr-o calatorie de afaceri la Chisinau am intrat la MallDova sa beau o apa. Acolo, in mijlocul parterului, era o ...o... o Jungla.

Si aveau cafea cu "cannabis". Bine - trebuie sa incerc. 

Si a fost o experienta deosebita. Mi-am facut poze, m-am minunat, cafeau avea spuma: m-am indragostit de brand. De cafea in general mai putin, dar de conceptul Tucano Coffee, da. Cand am auzit ca s-a deschis la Brasov o cafenea Tucano - am mers din Cluj de 2 ori pana acolo sa mananc o prajitura.

Simularea presupune alegerea unei francize dintr-o lista. Erau cam 4 cafenele si inca peste 30 de francize din alte domenii - dar pentru mine numele Tucano Coffee era unica alegere posibila.

M-am mai uitat si la celelalte, dar asta imi doream. De ce? Pentru ca mi-a placut atat de mult ceea ce am simtit incat am dorit sa fac ceva identic. Partea frumoasa la franciza e ca platesti pretul corect pentru know-how, nu sunt probleme juridice ca "furi ideea" etc. Am pornit catre studiul de fezabilitate si am facut cu proprietarii Tucano Coffee un plan pe termen lung : cu totii ne dorim ca brandul sa devina cat se poate de faimos - pentru ca poate. Planul presupunea diferite activitati de marketing : de la reducere de 50% la cuplul Cafea+Prajitura de Dragobete, cate o cafea to go la fiecare prajitura luata la pachet in Decembrie - pana la activitati permanente in locatie: happy hours de la 11-15 pentru bunici si nepoti de luni pana joi : discount de 20% la cafea si ceai. E fantastic sa lucrezi cu Ruslan si Andrei - pentru ca nu mai e doar afacerea lor, e si a mea.

Dupa ce am facut un stagiu de pregatire la Chisinau - unde am facut de toate : de la barista la contabilitate etc - am plecat spre Romania pentru implementare.

De mult doream sa ajung acasa la Oradea si sa am oaza mea de liniste. La un oras de 200.000 de locuitori si 300.000 de turisti anuali ( inclusiv Baile Felix si 1 Mai), cred ca exista potential : si am avut dreptate : zilnic aveam intre 300 si 600 de clienti care erau atrasi de produsele unice - despre care aflasere de la oameni care devenisera pasionati de brand ca si mine.

Planul presupunea ca daca ajung la profit net de 50.000 de euro anual, sa pot sa am MasterFranciza pe toate judetele din Transilvania mai putin Cluj. 

La mine a fost "a match made in heaven" deoarece eram innebunita dupa brand, piata din Oradea avea potential si eu aveam banii necesari ( in joc) . Ma pricep cat de cat la vanzari si din aceasta cauza am avut curajul.
Recunosc ca in mod normal nu m-as fi gandit sa ma uit la o franciza atat de scumpa - pentru banii pe care ii am si cu care sunt obisnuita; totusi - cum spuneam mai sus - jocul este un mediu sigur unde poti sa gresesti si sa inveti sau iti poti demonstra ca ai potential si ca implicit ai ales o franciza profitabila. Mereu mi-am dorit o cafenea: oamenii sa vina si sa se simta bine, sa plece multumiti si sa revina cu clienti noi. Mi-am dorit ceva al meu 100% dar care sa fie ca al lor - si prin franciza mi s-a dat mai mult decat am sperat. Have a look - poate o oportunitate de afacere formidabila se regaseste in lista de francize de succes de pe Francize.ro

Poza cu diagrama a fost luata de aici.

To the be the best

Acum cateva zile am primit o provocare : in cadrul probei numarul 4 de la SpringSuper Blog, eram invitata sa vorbesc despre experienta avuta cu procesul de invatare al limbii engleze. In afara de cateva gafe monumentale mai vechi ale unor "vedete", de unde si titlul acestei postari, nu mai cunosteam situatii care sa necesite o interventie de urgenta. Pana astazi. 

Poate ca cei care astazi ati deschis radioul sau Facebook-ul sau ati trait :) ati auzit despre o despre o anume Lia ( Olguta) care ne-a adus in atentia intregii lumi cu felul ei de a vorbi limba engleza.  Nu stiu ce e in mintea ei - dar cred ca am mai intalnit  oameni ca ea: oameni care sunt foarte buni in ceea ce fac – si nu suporta ideea de a gresi – chiar si in fata unui profesor – prin urmare, prefera sa nu invete. Poti sa ii spui ceva? Da – ca exista o solutie.

Solutia este sa te ierti pe tine daca nu te-ai nascut nativ sau talentat la limbi straine, sa ii ierti pe parintii tai ca nu te-au trimis la o gradinita in limba engleza - poate nu au stiut sau nu au avut bani, sa ii ierti pe cei care au introdus filmele dublate si sa te feliciti pentru decizia de a te uita la televizor la filme subtitrate. Stiu, par lucruri minore dar au un impact fenomenal. 

Eu sunt una dintre putinii copii norocosi ai anilor `90 care au invatat engleza cum trebuie: la gradinita aveam cursuri de engleza, la televizor urmaream programe in limba engleza si cu mama mea care era traducator roman-englez faceam ore de engleza. Ma uitam la desene animate si invatam. Aveam la scoala scenete in engleza si aveam si cu mama program artistic. Pur si simplu totul venea natural. Cam prin clasa a 3-a am realizat ca imi vorbesc mie insami in gand in engleza. Mie mi-a venit totul natural, dar tatalui meu nu. El a invatat rusa si franceza la scoala - iar in anii `90 americanii investeau foarte mult in firme de proiecte in Romania si tatal meu era un inginer foarte cautat, dar nu se descurca prea bine la capitolul de comunicare in engleza. Sa invete engleza cu profesor iesea din discutie pentru el pentru ca nu avea banii necesari,  sa invete engleza cu mama mea era imposibil deoarece aveau stiluri diferite de invatare/predare asa ca i-a ramas o singura optiune : sa invete engleza singur. 

Asa au aparut in biblioteca noastra o multime de carti "English 1,2,3" , "Learn English in 40 days" si cate si mai cate. La un moment dat chiar a fost chemat de catre un grup de Adventisti sa invete gratuit. Dar toate aceste metode nu erau ceea ce ii trebuia lui : el avea nevoie de termeni stiintifici, sintaxa, intelegerea limbii si cineva care sa il inteleaga pe el. Dupa vreo 20 de ani de incercari, acest lucru s-a intamplat cand s-a mutat la o firma noua care au inteles nevoia seniorilor ( asa li se spune prin multinationale angajatilor peste 55 de ani) de a avea cursuri de limba customizate. 

Imi pare rau ca tatal meu a trecut prin 20 de ani de stres deoarece nu am gasit o varianta care sa aibe tot ceea ce ii trebuia lui. 

Mi-am povestit aceasta experienta - din prisma celui care sufera stand pe margine, vazand cum un om drag se chinuie sa invete limba engleza, cu speranta ca poate vreodata,  o Lie oarecare sau o Lia Olguta va citii randurile mele si va avea curajul sa greseasca in fata ei si a unui profesor ( de engleza) pentru a putea sa creasca.

P.S. Discursul Liei Olguta - va invit sa il urmariti. Mesajul era chiar bun...

Cumparaturi destepte

Eu traiesc in Cluj de cativa ani si am inceput sa il cunosc cat de cat. Are 2 mall-uri frumoase care ofera o multime de alternative pentru cheltuitul banilor/ facut rost de cele necesare: Polus ( mai nou Vivo) si Iulius mall. Spre deosebire din Mall-urile din alte orase - aici sunt mereu niste concursuri / promotii foarte frumoase, asa ca am invatat sa imi fac cumparaturile cat mai avantajos.

Bine, sa ne intelegem - cele mai avantajoase cumparaturi nu sunt in mall - exista magazine second hand, exista piete etc. Mall-urile sunt altceva - acolo sunt brandurile etc. Dar asta e un alt subiect - postarea de azi e pentru cei care gasesc o placere/ necesitate de a merge la mall. Sa purcedem deci.

La Iulius Mall a fost urmatorul concurs

La Vivo

Cum face pisica? Meow...

Frumusetea ochilor sta in inima si maini

"Diana, a venit mama ta dupa tine!" si ieseam grabita din clasa sa o vad pe bunica mea care venise sa imi aduca pachetelul cu mancare pe care il uitam din cand in cand acasa. Bunica mea a fost o femeie care nu si-a aratat niciodata varsta, deaceea nu mai eram surprinsa niciodata cand lumea o confunda cu mama mea.

De fapt ambele mele bunici au fost confundate cu mama mea. Si mama mea era luat mai mereu drept sora mea. Asta se intampla in viata reala, fara filtrele de pe Instagram, in Romania anilor `90 cand in trusa de farduri a celor mai multe romance se regasea un ruj rosu si nitica pudra rozalie pentru obraji. Alte vremuri. Poate e bine ca am copilarit in perioada aceea si in familia mea - asa modesti/normali cum eram, pentru ca azi, cand am aproape 31 de ani, inca mai sunt intrebata la ce facultate am de gand sa merg ( si de fiecare data ma bucur ca am stiut sa am grija de genele mostenite).


Dar cum am ajuns aici? Haideti cu mine intr-o incursiune in trecutul familiilor Fechete si Stanciu. Parca toate femeile din familia mea au fost prietene la catarama cu Audrey Hepburn, pentru ca toate se ghidau dupa aceelasi motto : „Frumusetea unei femei nu consta in hainele pe care le poarta, in corpul ei sau in modul in care isi piaptana parul. (...) Adevarata frumusete a unei femei este reflectata in sufletul ei. Sta in grija pe care o ofera cu dragoste, in pasiunea pe care o arata. Frumusetea unei femei creste, pe masura ce ea imbatraneste.” „Ca sa ai ochi frumosi, priveste binele din ceilalti, ca sa ai buze frumoase, rosteste cuvinte pline de bunatate, si pentru postura, paseste cu certitudinea ca nu esti niciodata singura, pentru un par frumos, lasa un copil sa se joace sau sa-si treaca degetele sale prin acesta, macar o data pe zi."


Da, frumusetea femeilor din familia mea pornea din sufletul lor mare  - gata oricand sa se sacrifice pentru cei dragi si pentru a ii ajuta pe cei aflati la ananghie. Aveau tot timpul o vorba buna pentru un suflet mahnit si tot timpul o bomboana de ciocolata pentru o fetita pofticioasa si trista. Pentru ca erau impacate cu ele, aveau sufletul usor, chiar daca viata uneori era grea. In anii '90 Romania se schimba si chiar daca reclamele incepeau sa induca o idee noua de lux, in baile noastre trona un produs. Un singur produs care ajuta pielea sa fie in concordanta cu sufletul. Imi amintesc si acum cum mogaldeata din mine se uita uimita la buni Lia, care seara de seara, desi nu se machia dimineata, se demachia inainte de culcare. Intr-o seara frumoasa de toamna m-a luat de mana si mi-a intins un pachet de vata :

- Rupe-ti o bucatica.

- Cat de mare?

- Cat o capsuna.

Dupa care, mi-a dat sticla roz si am turnat putina crema.
- Asa, acum inchide-ti ochii, si incepe sa te stergi. Asa, frumos, peste tot: pe frunte, pe obrajiori, pe sub barbie, pe gat. In jurul ochilor sa ai grija, acolo pielea este mai sensibila -apasa mai putin. Bravo, acuma deschide ochii si poti sa te uiti pe vata: vezi cata mizerie se aduna? 

Probabil ca acum ati inchis si voi ochii si ati simtit mirosul usor fructat si foarte cunoscut, de la emulsia cu laptisor de matca Doina de la Farmec, produsul romanesc de traditie cu care am crescut foarte multe dintre noi. Atunci a fost prima mea lectie de ingrijire si frumusete: am invatat ca desi nu se vede - murdaria se depune si fata noastra trebuie sa fie in permanenta ingrijia; ca epiderma din jurul ochilor este mai subtire si are nevoie de o ingrijire mai speciala.


Si am crescut: acum sunt la casa mea, am un iubit ( daca ai un iubit pe care il inveti de la zero despre frumusete -  se pune ca ai un copil? Adica ii spun, iubitule, barba ta e mai moale daca te dai cu crema pe ea - si el ma asculta ), lumea s-a schimbat : am mult mai multe alegeri. Laptisorul de matca a fost inlocuit cu uleiul de argan ( cel putin in cazul meu) - si emulsia demachianta buna la toate cu o gama intreaga: demachiant ochi si buze, crema antirid si crema contur ochi. Totusi, ceva a ramas la fel: Farmec, care intelege ce e important pentru consumatori si familia lor oferind mereu un raport corect calitate-pret corect.

Nu e usor sa iti asterni sufletul pe foaie, dar cand esti provocata, trebuie chiar daca provocarea este super prietenoasa si vine in cadrul probei numarul 3 la Spring SuperBlog 2017 :) . Sper ca povestea mea v-a facut sa uitati putin de toate filtrele de infurmusetare de pe Instagram. Toate avem frumusete in suflet - sta in puterea mainilor noastre sa facem ca si exteriorul sa fie in concordanta cu interiorul - prin ingrijirea corecta, nu printr-o apasare de buton.

Daca v-am pus putin pe ganduri sau v-am facut sa retraiti un moment frumos, va invit sa imi povestiti :) Sau sa intrati pe @farmec.romania ( Facebook ) sau @farmec ( Instagram) sa vedeti cum au crescut amintirile voastre.

Anti-pufoasa cedeaza

"It's sooooo fluffy I'm gonna die" ...cam asta am avut in minte cand am vazut aceasta patura.

Ati cumparat vreodata ceva ce stiti sigur ca e total nepractic, dar e exact ceea ce doreste sufletul vostru? Si e si la reducere? Cum ai putea sa rezisti cand vezi in fata ta cea mai pufoasa patura din lume? Abia asteapta sa te aduca in lumea ei de placeri nevinovate...cu atingeri catifelate te face sa uiti cat de dificil iese orice pata din ea....si e asa de pufoaaaaasa - iar eu sunt fan al lucrurilor pufoase.

Am bluze pufoase, paturi pufoase, perne pufoase, pisica pufoasa - chiar si eu sunt pufoasa de felul meu. In afara de asta, eu chiar vad lucrurile diferit : haideti sa luam spre exemplu aceasta patura.Din patura normala, impaturita, care nu are vreo lumina deosebita, in ochii mei, paturica prinde aceasta infatisare:

Pe langa faptul ca sunt fanul lucrurilor pufoase - sunt si fac branza. Cand un fan veritabil aude ca 2 categorii pe care le iubeste fac o fuziune, are 2 reactii:
1) e mega incantat ca va avea un nou lucru preferat
2) e sceptic si da in depresie pentru ca simte ca risca sa piarda 2 lucruri dragi lui in cazul in care fuziunea este un insucces de proportii.

Acum luam 4 cuvinte : crema de branza pufoasa. Imaginati-va ca eu sunt motanul... si ei... va prindeti voi

Dupa lupte cu mine insami si campanii inteligente de marketing - am decis sa gust crema de branza pufoasa de la Delaco... si m-am lasat cufundata in ea.

Poveste relata cu ajutorul lui Curaj , motanul pufos pentru Spring Super Blog 2017

Poza 1 - cu patura este luata de aici https://cdn1.jysk.com/getimage/wd2.large/81788 , restul pozelor si filmul sunt din arhiva personala

Viata in alb, negru si multe culori

Ati lucrat vreodata intr-un birou de corporatie? Adica o cladire cu schela de metal, cu geamuri urate transparente? Cu birouri la fel , unde totul e foarte ordonat dar monoton? 

Acolo lucrez si eu . Stiti cum e sa fii manager intr-o astfel de cladire? E trist. Mi se pare ca tot ceea ce trebuie sa fac e robotic, parca eu si echipa mea lucram intr-un mediu anost. Daca si voi atunci cand ati fost mici, v-ati dorit ca si mine sa ajungeti manager, aflati ca viata nu e chiar roz pentru un manager. In afara de indatoririle pe care le presupune fisa postului, veti primi din cand in cand, o bucurie, asa cum am primit eu. Asistenta mea de la aprovizionare si-a rupt piciorul si a trebuit sa intre in concediu medical 2 luni iar eu a trebuit s-o suplinesc.

Una din sarcinile asistentei, la prima vedere nu foarte importanta, dar va rog sa ma credeti ca era EXTREM de importanta: aprovizionarea cu APA si CAFEA. Asistenta mea, cumpara apa cu baxul, in fiecare saptamana. Mergea pana la colt, cara niste baxuri, o mai ajuta si baiatul de la magazin,cumpara cafeaua la promotie, si asta era. Dupa 2 saptamani de tramba-lamba si tura-vura am simtit ca innebunesc mai mult decat era cazul.

Tinand foarte mult la sanatatea mea mentala, m-am dus la salon sa-mi fac manichiura, ca altfel imi rodeam unghiile pana la sange. Stiti voi cum e cu Universul care conspira si te ajuta in toate dorintele tale? Ce credeti ca am vazut eu la salon? Edina, manichiurista mea de-o viata mi-a oferit apa ca de obicei, doar ca.. spre deosebire de datile trecute cand apa venea intr-un pahar, acum a venit intr-o sticla foarte atragatoare. 

"La Fantana?" "Da" mi-a raspuns ea. "Dar astia nu erau doar cu bidoanele mari?".
„Piata se schimba, furnizorii de incredere se adapteaza”.Interesant, mi-ar trebui asa apa la birou... Si atunci m-am decis. Pana va veni asistenta mea, eu nu mai car apa de la coltul blocului. Eu vreau sticle frumoase si placute ochiului. A doua zi aveam contractul cu cei de La Fantana, care mi-au propus si cafea. De fapt mi-au dat sa gust Kafune. Si mi-am dat seama de ce nu-mi placea mie cafeaua la birou: pentru ca ce avusesem pana atunci era o apa colorata. Daca tot faceam o imbunatatire, de ce sa iau doar jumatete de masura?

Stiti cum e cu lucrurile bune cand vin toate deodata?  Asa se intampla si in viata mea. A venit 8 martie. Si colegii nostri barbati s-au vorbit sa ne faca o surpriza, cumparand pentru toate femeile din birou cate o lalea colorata. Dar vai!!! Noi in birourile noastre alb-negru nu aveam nici macar o vaza. Totusi... cateodata parca lucrurile sunt facute pentru a se potrivi :) 

Si uite asa se transforma un birou din alb si negru intr-un birou colorat, ce ne duce cu gandul la Olanda si Brazilia.

P.S. Pozele sunt facute de mine la salon Boudoir din Cluj – sursa inspiratiei mele, mai putin pozele corporate ( La Fantana) si poza cu birourile care a fost modificata de catre mine, iar originalul l-am luat de aici

https://pixabay.com/en/offices-business-computer-1181385/

P.S. 2 – articol scris in cadrul SpringSuper Blog 2017