Azi mananci "Cu mine"!

Mereu mi-am dorit un restaurant doar al meu. Si, aproape ca am avut. De ce spun aproape? Pentru ca am avut si operat 2 pizzerii axate preponderent pe delivery. Si atunci cand faceam livrari la domiciliu, chiar daca eram autorizati ca restaurant, rar ajungeam sa vorbesc si sa ii vad pe clienti cum se bucura de mancare. 

Am avut o pizzerie care facea livrari la domiciliu in Cluj, cu 2 asociati. Doar ca nu a functionat colaborarea. Vedeam lucrurile prea diferit. Am oprit proiectul dupa 4 luni, mi-am luat cateva invataturi si am mers mai departe, si am accesat un proiect european.

Acum am o pizzerie care face livrari la domiciliu in Oradea, cu un asociat. Si aici sunt destul de nefericita. Afacerea in sine nu merge prea bine. Problema cea mai mare nici nu stiu care e: pandemia Covid-19 sau faptul ca eu si asociatul meu nu ne mai intelegem bine, el are problemele lui emotionale si eu...eu nu stiu daca am timp sa investesc cat as dori in afacere, asa ca ma blochez si nu mai pot sa fac nimic. 

Dar am nevoie de asociatul meu in afacerea de-acum - pentru ca el are experienta de 10 ani in domeniul livrarilor la domiciliu si al gatitului in ritm alert si in volume mari, iar eu n-am. Stia de visul meu de a avea un restaurant - cu mese unde oamenii sa poata manca, si pana in 15 martie 2020 a fost de-acord sa urmam acest plan: cateva mese unde lumea sa poata sta si manca, si o bucatarie mare si frumoasa, de unde sa se livreze mancarea la domiciliu. In 13 martie 2020 chiar avusesem primul nostru grup mare: o rezervare de 16 oameni... si, si au aparut 22. Nu mai aveam locuri pentru ei, unii stateau in picioare, radeau, vorbeau tare, la final ne-au aplaudat pentru mancarea delicioasa de am crezut ca vor chema vecinii politia - ca deja trecuse ora de inchidere. 

Totul parea ca merge bine, dar a venit COVID-19 si mi-a spus ca el, asociatul meu,  nu mai doreste oameni inauntru, ca e prea riscant, prea complicat - ca el nu stie cu oamenii si nici nu stie ce-o sa fie. 

Cu clienti inauntru, sau doar livrare la domiciliu, cert este ca azi nu ne merge prea bine. 

Asa ca aici si acum, putin macar, as vrea sa visez. Sa visez ca am curajul sa plec din acest cosmar care imi suge orice urma de energie si sa fac ceva bun pentru sufletul meu. Vrei sa visezi cateva minute cu mine? 

Daca as mai avea ocazia sa accesez o suma de bani, as intra in afaceri - pentru prima oara in 5 ani, singura. E bine sa ai asociati, dar sa gandeasca preponderent ca tine: mai ales in extreme: ce faci cand e cel mai rau si cel mai bine. Inca nu am gasit, asa ca acum as merge singura. Si cred ca am invatat suficient incat sa imi fie, in afaceri, bine. 

Mereu mi-au placut momentele de poveste cu oamenii si mi-a placut mult sa mananc. Cand eram mica visam ca am un restaurant al meu. Fizic, cu mese, cu multi oameni  - cu un hotel. Practic nu visam, imi traiam visul, asa cum sunt copii care se joaca de-a doctorul, asa ma jucam si eu de-a restaurantul. Nu gateam, eram cumva proprietar si "maitre d'hotel" - fara sa stiu ca aceste pozitii exista. Era pur si simplu naturalul meu. 

 Anii au trecut, si mi-am dezvoltat calitatile de gazda si capacitatea de a oferi sfaturi bune oricui, fie ca erau clienti, colegi, parteneri de calatorie, si am simtit ca a venit momentul sa ma asez. Sa am locul meu. Un loc de poveste cu poveste. Un colt de oras unde sa impart tot ce am strans de-a lungul a 20 de ani de calatorii in jurul lumii. 

Gatesc putin si foarte bine. Am un portofoliu de cateva retete care incalzesc suflete: supa de mustar - din calatoriile mele prin Olanda, clatitele sarate din Sri Lanka, salamul de biscuiti cu pireu de castane pe care il pregateam in copilarie cu bunica si mama... si inca cateva secrete pe care daca cititi meniul le veti vedea. 

 Si ce as face cu ele? as avea un spatiu mic, intim - cu un decor banal, cu o masa cu 4 scaune - la care sa stea 2 oameni: clientul si eu. De fapt, clientul si cu mine. Dar suna asa de bine clientul si Eu. Localul s-ar numi "Cu mine" , si acesta ar fi specificul: am manca impreuna, am sta sa povestim, sa ne bucuram de mancare buna si de cateva clipe care sa nu treaca pe repede inainte. Un restaurant care sa serveasca un singur client pe zi? Si cat ar avea de incasat? Din ce s-ar trai? 

Eh, asta ar fi clar pentru sufletul meu cel mai profund. Ar plati cat ar dori. Unii poate ar da 100 de ron, alti 10 ron, altii 1000 de euro - in functie de cati bani au in acel moment. 

Si din ce as trai? Si din ce mi-as castiga renumele? Daca seara as imparti-o cu o singura persoana care ar vrea sa manance si sa povesteasca cu mine, in timpul zilei as vinde un preparat dupa o reteta italieneasca care m-a facut sa iubesc un tinut intreg: farinata la felie. Calda, buna, de post, fara gluten si fara lactate. Se distinge dintr-o mie! Este iubita si apreciata de oameni din toate mediile sociale - cu sau fara restrictii alimentare. Farinata musai sa fie acompaniata de o cafea minunata ( sfat pentru cei care vor o afacere in HoReCa: daca este buna si la un pret corect, cafeaua "prinde" ). 

 Cred ca visul meu ar incapea intr-un spatiu de 30 de mp2. Stiu deja de ce as avea nevoie: un cuptor de pizza, cu o capacitate de 6 pizze si o masa de pizza. Aici as face farinata si as pregati ingredientele pentru felurile din meniu. As lua o masina de gatit cu 2 ochiuri: visul este sa gatesc pentru doi oameni deci 2 ochiuri sunt suficiente. Dat fiind specificul acestei afaceri, un singur frigider mi-ar fi suficient, dar as lua un frigider de 700 litri. Si as investi putin mai mult si as lua unul cu 1 usa de sticla - ar fi mai de impact si e folositor  - stii din prima unde mergi cand deschizi usa ( as lua din start si un igienizant pentru frigider - e bine sa il ai de la inceput la tine in bucatarie).  Daca am spus de cafea, bineinteles ca as lua un automat de cafea. Si, pare ca am terminat nu? Gresit - mai este nevoie de o hota de perete, un feliator de mezeluri, o masina taiat de legume - sunt toate foarte utile. In functie de cati bani as avea ramasi, as lua si o masina de spalat vase - pentru mine spalatul vaselor este un chin, asa ca daca pot automatiza ceva, si scapa de 30-60 de minute de frecat, ar fi minunat. Deja am cutitele mele speciale de bucatarie, daruite de un chef bucatar pe care il admir. 

 Pentru masa si cele 4 scaune m-as plimba prin satele uitate din Apuseni, si as cauta acolo, ceva cat mai rustic, cat mai vechi si cu o poveste. Tot ce am nevoie in bucatarie as gasi la GGM Gastro. 

 Iti multumesc cititorule ca ai visat cu mine. Adevarul e ca visele idilice cand gatesti de placere si vin pasarelele sa cant cu tine asemeni Cenusaresei, sunt in 99,99% dintre cazuri doar vise. Daca vrei sa ai o afacere in bucatarie - sa stii ca va trebui sa muncesti. Va trebui sa te aprovizionezi, sa faci inventar, sa pregatesti, sa gatesti, sa cureti - vai, cat va trebui sa cureti: zi de zi si non-stop (asta daca esti ca noi si iti place sa iti respecti clientii - si poate n-ai sa crezi, dar  murdaria asta e pacatoasa rau, se ascunde peste tot, si daca nu o indepartezi la timp, iti strica utilajele) .  Dar, daca esti fascinat de acest domeniu vei fi inundat de bucurie. 

 Cum spuneam: iti multumesc inca o data ca ai visat cu mine.  Parca ma simt si eu putin mai bine cand trebuie sa ma trezesc la realitate, si cine stie, poate ca maine nu imi vor "cadea din cer/proiecte" bani, dar cu siguranta pot sa fac un pas spre a fi mai aproape de visul meu. Stai aproape sa vezi care va fi acest pas, si sper ca peste 2 ani vei ajunge sa mananci " Cu mine"!

P.S. aceasta confesiune a fost provocata de SuperBlog 2021. 

Inscriere SuperBlog 2021

 De ce m-am apucat sa scriu?

 

Pentru ca aveam atatea ganduri in mine pe care nu aveam cum sa le impartasesc – si sincer, o parte dintre gandurile noastre nu ar trebuie sa fie impartasite, nu ar trebui nici macar sa ajunga la noi in cap… dar ele, gandurile, nu tin cont de ce ar trebui si nu ar trebui, si pur si simplu apar.

 

Mi-am dorit foarte mult sa pot sa folosesc acest talent de-al meu de a gandi – poate chiar de a supra analiza, si sa ma ajut cumva. Si erau atatea lucruri in lume care ma enervau complet, ca am zis ca nu am timp sa le rezolv fizic pe toate, dar poate, daca scriu pe blog, cine stie – mesajul ajunge unde trebuie.

Ah, si am apasat butonul “publica” de foarte multe ori pentru ca doream bani si faima, si stiam ca daca raman articolele doar la mine in cap, sau in draftul de la blog, nu prea aveam cum sa am nici bani, nici faima, nici impact. Dar faima si banii nu au venit – cred ca din mai multe motive: 1) nu am fost constanta – majoritatea publica si publica si publica si scriu si blogul este o a doua lor natura 2) nu a fost sa fie – exista si “one hit wonders” – dar, aia nu am fost eu.

 

Activitatea mea de blogger mi-a adus cat de cat satisfactii morale si materiale in sensul ca am putut cat de cat sa imi ordonez gandurile – sa imi testez impoteza ( o scriu imediat) si sa castig concursuri, sa primesc premii etc.

 

Ipoteza era ca pot sa scriu un articol din maxim 3 paragrafe consistente si eventual 1-2 randuri de inceput/incheiere: un paragraf despre corp, un paragraf despre minte si unul despre suflet  - toate avand un fir rosu. La inceput a fost relative usor, dar, pana la final, s-a cam pierdut. Au fost niste factori cumulati – scriam si multe advertoriale care cereau un numar de cuvinte – care ocupau mai mult de 3 paragrafe, si, ei bine, de acolo s-a pierdut totul. Atunci cand nu scriam advertoriale reuseam sa scriu 3 paragrafe, dar, erau scurte – doar cat sa prezinte un fapt si sa te puna pe ganduri.

 

Si viata mea din afara blogului a inceput sa aiba nevoie de mine din ce in ce mai mult, asa ca pe blog am scris din ce in ce mai putin… pana azi, cand am revenit ( cred eu ca pentru scurt timp).

Am revenit ca sa anunt ca ma inscriu si voi concura la cel putin o proba din Super Blog 2021.

Atat. Sper sa va placa ce am de scris.

 

Pe locuri, fiti gata, decolaaaam!

Ca orice om care lucreaza de-acasa m-am trezit la ora 14, dupa o noapte in care ma pusesem la somn la 6 dimineata. M-am dus sa imi beau binemeritata apa cu lamaie si vad ca aveam 10 apeluri ratate si 5 SMS-uri si inca 20 de mailuri necitite. Nimic neobisnuit pana aici; ma uit putin la subiect si vad circuite Christian Tour. "Probabil au o oferta pentru vara" mi-am spus si am zis sa-l deschid, sa-mi incep ziua cu un vis de vara. Nu stiu daca apa a avut vreun sambure, dar era sa ma inec: 

"Draga Oana, 

Sunt Raluca Hatmanu, Director Comunicare Christian Tour si ne-am cunoscut luna trecuta la Gala Bloggerilor de Turism din Romania. M-ai surprins placut cu abordarea ta naturala si fiecare postare a ta transmite indragosteala ta fata de orice colt de pamant pe care ai pasit. Deaceea am placerea de a te invita intr-un program pilot al firmei noastre : Last minute fun - un program dedicat celor ce vor o doza de adrenalina in viata lor sau pur si simplu vor sa fie parte la o frumoasa nebunie. 3 Destinatii aflate doar in ziua plecarii. Ce spui, are you in? Avionul decoleaza azi la ora 19:00, din Aeroportul Cluj-Napoca.

P.S. Te-am sunat de dimineata sa te anunt si la telefon, dar fara noroc. Da-mi te rog un semn cand poti."

Dupa ce am citit acest text, mi-am pus frumos cana pe masa si am inceput sa sar in sus de bucurie. Dupa care am respirat adanc - pentru ca mai aveam doar 5 ore pana plecam si am zis totusi sa o sun pe Raluca, nu de alta, dar putea sa fie o gluma. Mi-a confirmat ca este foarte adevarat ceea ce scrie acolo si ca de fapt mai aveam doar 4 ore si 55 de minute. 

M-am dus repede sa vad daca nu mi-a disparut pasaportul prin mod misterios - si pasaportul meu era la locul lui. Am sunat-o pe cea mai buna prietena a mea sa o intreb daca poate sa vina la mine sa imi hraneasca si mangaie putin motanul si sa-mi ude plantele. M-a intrebat unde plec si cat timp. "Nu stiu, i-am raspuns, dar ma uit acum". 

Loredana Florica, Specialist Marketing la Christian Tour, imi trimisese itinerariul meu: Iordania, Japonia si tot visul se va termina in Italia. 

M-am uitat putin pe prognoza meteo : urma sa fie soare peste tot. Mi-am zis ca am sa-mi iau o geanta mare, o sa plec cu ea goala si am s-o aduc plina cu tot ce mi-a placut in aceasta vacanta. 

Iordania Experience

Hummus. Tabbouleh. Shish Kebabs. Kanafeh. Mai trebuie sa mai spun nume de mancaruri? Ca deja eu m-am ingrasat 5 kilograme doar gandindu-ma la aceste bunatati. Iordania isi rasfata turistii cu arome ca-n 1001 de nopti. Bucataria din Levant are ceva aparte, si eu cred ca pana nu voi calca pe acel taram, nu imi vor iesi retetele asa cum trebuie. Ador hummusul, as putea sa mananc zi si noapte ( si am inteles ca in Iordania chiar asa se intampla). Totusi, nu imi iese asa cum trebuie. Fierb nautul, dupa care trebuie sa il pigalesc de coaje, pun ulei, pun tahin, pun si gheata, dar degeaba. Asa de fin ca acolo nu imi iese. Dar in aceste cateva zile nu am de gand sa fiu trista la hummusul de-acasa, cand pot sa ma delectez cu hummusul din fata mea, in toate variantele lui : cu carne, cu branza, cu mirodenii, cu vinete. Numeste-l si il voi manca. In 2008 am mancat o salata Tabbouleh facuta de un bucatar iordanian in Bucuresti. Cred ca a vrut sa ma blesteme, pentru ca a fost extraordinara, si de 10 ani nu mai gasesc o salata care sa se ridice la acel nivel. Probabil o sa-mi iau o caserola de tabbouleh cu mine pe avion. 
Pe langa mancare delicioasa, Iordania se mandreste cu foarte multe monumente din patrimoniul UNESCO, asa cum este manastirea Petra : da , da - e lacasul de cult care aparea in atatea filme si documenter. Acum stiti unde sa il gasiti. Va dati seama ce civilizatie mostenim? Cum au putut ei sculpta in piatra ceva la inaltimi atat de mari si totusi ne minunam ochii si azi? 
Daca unele minuni nu pot fi descifrate, stiu sigur de ce pluteste totul in Marea Moarta - si vreau neaparat sa vad daca ma tine si pe mine salinitatea apei. Ati vrea sa facem o baie scurta in mare?

Soarele Rasare din Japonia.

Japonia, o tara cu soluri sarace dar cu oameni extraordinari de inventivi. Si o sa fiu acolo cand infloresc ciresii. Cum as putea sa imi imaginez o viata mai buna? Daca si voi sunteti de varsta mea, ati crescut cu Sailor Moon si sigur tineti minte ca ea toata ziua manca. Stia ea ce stia : bucataria japoneza ( "Washoku" ) are statutul de patrimoniu cultural imaterial UNESCO! Nici nu stiu cu ce sa incep: prajiturele din orez : rondele dulci care sper ca mi se vor topi in gura, sau cu sushi, sa vad daca imbucaturile divine sunt si mai bune in tara lor natala? Pe langa acestea vreau sa mananc Udon, pentru ca am mancat acest fel de taitei in Europa, si nu mi-au placut. Vreau sa vad daca savurati la un restaurant pitoresc de pe malul lacului Ashi, alaturi de o farfurie de sashimi ( adica bunatatea de la sushi, fara orez) nu o sa-mi schimbe parerea. Am citit mult despre Japonia si ii stiu si partile rele ( oameni care lucreaza enorm in corporatii, uitand viata personala, suprapopularea marilor orase etc.) , dar partile bune ma atrag ca un magnet : templele din Kioto, Palatul Imperial din Tokyo si multe altele pe care abia astept sa le descopar. 

Farmecul Umbrie

Stiti voi de cand asteptam sa revin in Italia? O sa spuneti ca e  relativ ieftin si ca pot sa merg oricand. Dar pentru ce vreau eu, nu poti oricand, si nu poti oriunde. Cea mai buna mancare pe care am gustat-o eu din bucataria internationala se numeste "farinatta" si e un fel de pizza din faina de naut, care nu se face peste tot, si de savurat - trebuie sa o savurezi neaparat pe o banca,la soare, admirand  privelistea ce iti taie rasuflarea. Farinatta trebuie sa fie aburinda pentru ca e proaspat scoasa din cuptor, cu putina sare si multe ierburi aromate si cand musti din ea prima data, sa simti ca ai atins un norisor din Rai. Degeaba o faci in Romania in tigaia de teflon. E buna, dar n-are treaba. Si nu am  o poza sa v-arat, dar fiecare pixel imi este tiparit in suflet. ( Da, da, trebuie si voi sa mergeti). 

Iubesc faptul ca in Italia sunt foarte multe cladiri facute acum 500 de ani, mentinute intr-o stare foarte buna si utilizate. Mi-ar fi placut ca atunci cand invatam in gimnaziu la istorie si desen despre Da Vinci, Caravagio, Rafael, Titian si alti mari artisti sa fi mers la Muzeele Vaticanului, sa vedem pe viu lucrarile lor. Daca atunci nu s-a putut, las' ca acum se poate. Niciodata nu este prea tarziu sa vezi ce inseamna dedicatia si talentul.

Primul Sfant non-ortodox despre care am aflat a fost San Francesco D'Assisi, protectorul animalelor domestice. Copil fiind, m-a impresionat cu bunatatea si empatia lui fata de animale si mereu mi-am dorit sa merg pe urmele lui, in locurile in care a trait si s-a format. Prea putin conteaza daca esti sau nu religios : eu sunt sigura ca in Catedrala Sfantul Francisc din Assisi oamenii isi regasesc pacea interioara. Imi plac bisericile ortodoxe, dar imi plac si cele catolice - si in general imi plac lacasurile de cult, deaceea imi doresc sa vizitez cat pot de multe. Este un alt lucru ce ma-ncarca pozitiv in calatorii. 

Si deja am ajuns la aeroport. Multumesc ca mi-ati fost alaturi in aceste 5 ore de pregatire, si abia astept sa impartasesc cu voi momentele cele mai interesante din calatoria mea. 

P.S. Ceea ce ati vazut in clipul anterior cat si in randurile de mai sus s-a intamplat ( momentan ) doar in imaginatia mea.  Totusi, astept ziua in care cei de la Christian Tour ma vor suna, si nu va mai fi totul un simplu articol in cadrul competitiei de Blogging Creativ : Spring SuperBlog 2018.
P.S. 2 poza Hummus este din arhiva personala, celelalte sunt proprietate Christian Tour.