In primavara lui 2014 am fost la o conferinta in Nisa, dar cum din Cluj nu era un zbor direct, am aterizat pe Milano si am mers cu trenul pana in Franta. Majoritatea prietenilor mei au mers cu masina si eu imi blestemam decizia de a zbura : lipsa de flexibilitate, stres la ora, stres la bagaje, stres la stres, pe cand ceilalti faceau naveta Franta - Italia si se umpleau cu paste ieftine, pesto ieftin, ciocolata ieftina si eu vedeam cum se topesc banii mei in Franta pe te miri ce. Conferinta a fost frumoasa - dar nu am prea apucat sa vizitez mai nimic, cumparasem doar un borcan de mustar Dijon la cererea tatalui meu si un pantalon in maxima urgenta.
Partea buna e ca vedeam 2 tari dintr-o lovitura, si asta ma ajuta sa ma concentrez pe lucrurile frumoase, nu pe cele care puteau fi imbunatatite.
In ziua plecarii la ora 7 eram in gara, dar nu era nimeni la informatii. Mi-am luat cel mai ieftin bilet de la automat - care ma ducea cu vreo 2 schimburi la Milano si am mers sa caut trenul personal.
Am ajuns la platforme si am vazut ca un tren pleca spre destinatie din schimb. Am urcat. Nu mai conta numarul trenului, clasa lui sau altceva. Conta ca pleca si eu trebuia sa fiu in el, ca altfel riscam si nu mai ajungeam la avion.
O data ajunsa in tren, mi s-a parut ca e prea frumos si luxos pentru un tren personal. Dar pana sa gasesc vreun conductor trenul a plecat. Eu mi-am spus ca voi merge cu trenul pana vine un controlor, o sa fac pe proasta si ii spun ca nu stiu ca am gresit trenul, si ca o sa cobor si o sa urc in urmatorul.
Aveam ceva emotii, dar am zis ca nu mai pot face altfel, ca risc sa pierd avionul. Si am adormit. M-am trezit pe la ora 9:00 a.m., si deja ajunsesem pe Coasta Liguriei, soarele batea si eu vedeam o mare asa de cristalina cum nu am vazut niciodata. Simteam ca m-am indragostit de mare. Incet, incet trenul intra in gara din Alassio. Unul dintre schimburi il puteam lua din Alassio. Dar eram indecisa. Trenul a oprit in statie si chiar atunci a trecut controlorul prin fata compartimentului meu. In momentul acela mi-am luat bagajul si instant am sarit din tren.
Am mers la informatii - si aici era o doamna care mi-a spus ca intr-o ora pleaca trenul meu. Am zis ca e perfect si daca imi poate spune unde gasesc o pizza autentica. Doamna foarte amabila mi-a spus sa cobor treptele garii si sa fac prima la stanga. Asa am facut si am ajuns la o pizzerie micuta unde era o pizzera amabila. Am vorbit putin despre ce are dansa, si i-am zis ca as vrea sa mananc ceva unic. Mi-a spus ca exista un preparat unic regiunii - si seamana cu pizza, e proaspata si se numeste "farinata". Am luat la pachet o felie de "farinata" si o pizza cu salam. Am intrebat-o pe pizzera: ce ar fi interesant sa vad in Alassio, in afara de mare. Mi-a spus ca este un parculet vis-a-vis, si exista o colectie de faianta pictata.
M-am dus, soarele batea, m-am pus pe o banca si am deschis pachetelul de la pizzerie. Am mancat felia de pizza - care a fost delicioasa, si am inceput sa studiez felia de farinatta. Mirosea extrem de bine, era aurie, si de pe bancuta mea vedeam marea si plaja. Am inchis ochii si am gustat din felie. Wow! Ati fost vreodata in Raiul papilelor gustative? Faina de naut, rozmarinul si uleiul de masline s-au combinat intr-un mod incredibil, si mancarea de post/vegana/ fara gluten a prins gust - un sentiment care la 4 ani dupa, este mai viu ca oricand.
Dupa ce am terminat de mancat am mers sa vad Il Muretto - Zidul indragostitilor, dupa care m-am indreptat catre mare. Lumea statea la plaja in mai. Era plin de sezlonguri - dar toate erau ocupate. Eu in 30 de minute aveam tren catre Milano. Aveam un bagaj greu in spate, nu stiam pe nimeni. Cu toate acestea am simtit nevoia sa ma descalt, sa simt nisipul si sa intru in apa. Tot sejurul meu la Nisa, cea mai vizitata statiune de pe Coasta de Azur, nu avea cum sa concureze cu o ora petrecuta spontan in Alassio, un orasel de care nu auzisem niciodata, dar care a stiu sa-mi seduca simturile cu mancare extraordinara, mare cristalina, nisip fin si peisaje care iti taie rasuflarea.
De 4 ani vreau sa revin la Alassio - si sa ii duc pe toti cei dragi mie, si anul acesta in mai vom merge.
Cam atat despre amantul meu italian si cea mai frumoasa amintire din calatoriile mele. Acum as vrea sa aud de la voi care este cea mai frumoasa amintire din calatorii.
Cu drag,
Di
P.S. Articolul a fost scris in cadrul competitiei Spring Super Blog 2018 si poza este de pe https://cucina.fanpage.it/farinata-di-ceci-ricetta/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu