Madalina a fost eleva mea la dezbateri. Era una dintre oamenii aceia seriosi care invata mereu, care iubeste oamenii si pe care te poti baza mereu. Desi era de conditie modesta, mereu sa imbraca cu gust si fara cusur. Cu asa un fel de a fi, cea mai potrivita meserie pentru Madalina a fost cea de Doctor. Dupa 6 ani de scoala si multe nopti nedormite, Mada a ajuns doctor rezident la Spitalul din Tg. Mureș. A trebuit sa merg sa o vad pe doamna dr. Madalina Pop - asa ca m-am infiintat la ea la in unitate. A aparut Mada intr-un halat colorat,cu pisicute. Era minunata, desi diferita de colegii ei. Ne-am imbratisat cu drag: eram mandra de ea: a muncit atat de mult si a ajuns fara nici o pila un cadru medical care va salva vieti si la care sper sa nu trebuiasca niciodata sa apelez.
Am inceput sa povestim si intrebarea care-mi statea pe creier era: de ce purta doamna doctor bluze medicale cu imprimeuri? Raspunsul ei m-a socat putin, putin mai mult: "Oana, sunt extraordinare pentru psihic!" Al cui psihic? am intrebat. Al meu si al celorlalti a venit raspunsul.
Pai cum asa?
Oana, zi de zi noi la spital ne intalnim cu moartea, cu boala, cu neputinta. Spitalul acesta ar fi trebuit daramat acum 20 de ani, si altul ar fi trebuit construit in locul lui de atunci, dar asa e sistemul, si asa ar trebui sa se intample cu toate spitalele din tara. Desi medicina a evoluat foarte mult in ultimii ani, aspectul medicilor este in general unul steril si insipid pretutindeni. Ne pierdem si noi printre peretii acestui spital. Oamenii se uita la noi cu frica si cu nervi. Noi nu mai suntem pentru ei oameni. Nu stiu excat ce suntem pentru bolnavi si familiile lor, dar nu mai suntem oameni. La inceput, nici eu cand ajungeam acasa nu mai eram om. Pana cand am zis ca trebuie sa schimb ceva. Si pe cat de banal suna, sa renunt la obisnuitele halate medicale, a avut cel mai mare rol. Observam ca de-odata copiii nu mai erau speriati. Vedeau o pisica, si unii imi aratau ca si ei au pisici pe sosetute sau pe tricouri. Le povesteam ca si mie mi-e dor de pisica mea cand sunt la spital, dar ca nu am voie cu ea inauntru, pentru ca este un mediu periculos atat pentru ea, cat si pentru ceilalti. Vad doamnele foarte pedante ca se deschid putin mai usor catre mine cand vad ca port culori. II mai vad pe batrani zambind smechereste cand apar si le spun usor: viata e prea serioasa ca sa nu o luam putin in gluma, nu credeti? Am inceput sa zambesc din nou. Am inceput sa ma concetrez din nou pe rolul meu : sa tratez suflete si corpuri si minti. Am inceput sa am rezultate - chiar daca sunt doar un rezident. Si stii care a fost partea cea mai comica? Colegii mei au inceput sa ma intrebe din ce magazin online de costume medicale si echipamente de lucru ma aprovizionez?
E bine cand poti sa faci ce iti place pentru ca hainele pe care le porti te ajuta sa iti gasesti echilibrul mental si iti imbunatatesc starea si iti usureaza formarea unei legaturi cu ceilalti.
Dialog imaginar pentru proba 16 din concursul SuperBlog.
