Cea mai lunga calatorie a inceput cu primul pas

Acum 9 ani ma apucam sa scriu pe blog. Primul meu blog. Scriam articole de maxim 3 paragrafe, si nu deoarece nu aveam ce sa scriu, dar imi doream foarte mult ca lumea sa le citeasca, si stiam din proprie experienta ca daca e prea lung, nici chiar eu nu as fi citit un articol asa ca incercam sa surprind exact esenta unui lucru. Alegeam mereu teme cu o mare insemnatate pentru mine, teme care ma marcau - care poate chiar polarizau societatea, si le analizam putin, dadeam parerea mea si invitam cititorul sa isi formuleze parerea lui tinand cont de diverse lucruri. Acel blog era mandria mea - pentru ca publicam articole in care puneam ... ei bine, ani de zile din viata mea. De ce? deoarece a fost foarte greu sa scriu esenta in 3 paragrafe a ceva deosebit de important.

Peste cativa ani, am zis ca ar fi frumos sa scriu si advertoriale. De ce? De ce nu! Mie imi place sa scriu despre lucruri utile, pe care le-am testat sau pe care mi-ar placea sa le testez si daca mai puteam primi o mica atentie, sau un feedback de la cineva avizat, de ce nu?
La inceput am scris pe Idealista, dupa care m-am gandit ca nu e chiar corect sa limitez un advertorial la 3 paragrafe, mai ales ca majoritatea sponsorilor au nevoie de articole putin mai lungi pentru indexare. Atunci am luat 2 decizii majorea : 1)am mai facut inca un blog, unde sa public analize de produse - dupa 3 grupe de produse : acel produs privit din perspectiva sufleteasca, prin avantajele pe care le aduce mintii si prin efectul pe care il are asupra corpului  si 2) sa scriu articolele de opinii, cat imi ies de lungi - pentru a avea sansa de a ajunge la toti cei interesati.

Dupa cativa ani sper sa imi mearga destul de bine, incat sa imi inregistrez propriul domeniu :Idealista.ro sau OanaDianaStanciu.ro - sau, daca vor merge bine articolele cu pareri despre lucruri, chiar PentruSufletMinteCorp.ro. Da, imi place sa visez, deja ma pierd in vise de cumparare domenii web, cand eu mai am atat de mult de scris. Dar totusi, cand e asa de simplu sa apara undeva numele asa de drag sufletului meu, poate ca nu ar trebui sa stau pe ganduri.

Articolul acesta ar putea fi considerat un advertorial, dar nu este - este pur si simplu raspunsul meu la o provocare din Super Blog 2018

Cum il ducem pe Alin la relaxare?

Vi se intampla uneori sa visati cu ochii deschisi in miezul zilei?  De multe ori ma gandeam cat de mult mi-ar placea sa fiu bogata. M-am gandit de fapt pentru ce imi doresc eu acesti extra bani? Am o casuta draguta si o familie sanatoasa. Singurul lucru pe care l-as face diferit ar fi ca as calatorii mai mult. Unde si cu cine?  Cu iubitul meu Alin - asta este sigur. Destinatia, asta este o alta poveste - poate ma ajutati sa il conving sa mergem undeva la umbra unui palmier, sa stam pe nisipul fin. Momentan, aceasta nu este dorinta lui. 

Iubitul meu are o fascinatie inexplicabila, din punctul meu de vedere, pentru Kilimanjaro. Cand eu ii spuneam despre plaje si insule exotice, el imi spunea despre expeditii si safarii. Cand eu ziceam hai la piscina sa ne relaxam, el spunea - prima data facem putin cardio si rezistanta, ca la peste 5000 de metri altitudine nu se ajunge chiar oricum. De cate ori vedeam pe strada un catelus si i-l aratam, de tot atatea ori imi spunea despre elefanti:  despre coltii lor masivi de fildes. Imi spunea despre cat de destepti sunt si blanzi si cata nevoie au de noi, oamenii buni - care ii viziteaza in rezervatii si le respecta habitatul natural. De cate ori eu ziceam de bronz la soare, el imi zicea de crocodili si hipopotami. Imi povestea despre niste pasarele gingase care vin si curata dintii acestor animale impozante si ca simbioza dintre ele este asa de mare, ca acesti giganti stiu sa lasa pasarile sa isi faca
munca de sanitari, iar pasarile Pluvian vin linistite, ca un stomatolog la munca. 

Nici la televizor nu ma mai puteam uita, ca daca aparea vreun documentar pe Discovery sau Animal Planet - la orice cuvant imi arunca un " exista in Parcul National in Serengeti si acolo ai acces la animalele acestea".  Mi-am dat seama ca iubitul meu are o gena africana in el si ca sufletul lui deja este in Tanzania cand mergeam la cumparaturi, si asteptam la trecerea de pietoni: "Iti dai seama ca aici noi trecem pe zebra, dar in safari zebra trece prin fata noastra si noi asteptam ca ea sa isi vada linistita de viata?"

La un moment dat nu am mai zis nimic de nici o vacanta in tari indepartate. Am inceput sa caut si eu expeditii Africa. Pana la urma cand iubesti pe cineva, incerci sa il intelegi si sa il faci cat de fericit poti. Asa am aflat Exista ceva ce se numeste turism de aventura si, in principiu, presupune apelarea la o agentie de turism experimentanta. Tot cautand, am dat de Extreme Travel, o firma cu experienta de 10 ani - care face excursii personalizate. Ma gandesc, oare ar putea sa ma ajute si pe mine, nu este langa munte mare, asa ca in povestile frumoase? Asa ca i-am intrebat cum s-ar putea lega. Mi-au spus ca ei au un circuit care se leaga foarte frumos cu Zanzibarul, unde exista posibilitatea de a inota cu delfini. Vai, daca ati vazut Flipper inseamna ca si voi aveti o pasiue pentru delfini. Eu mi-am dorit de atunci sa am un moment de libertate maxima, inotand alaturi de aceste creaturi magnifice. Deci, ascensiune pe Kilimanjaro si el va avea parte de momente care ii taie rasuflarea facand ce imi place mie.
am decis: o sa mergem in circuitul vietii noastre si eu voi face ce ii place lui - adica o

Calatoria imaginara a fost planificata cu ocazia SuperBlog 2018 

Cand pasiunea pentru meserie nu este suficienta!

Iubitul meu face cea mai buna pizza din lume. Imaginati-va un blat perfect: care se topeste in gura, dar este si crocant la muscare, pe pizza perfecta simti toate ingredientele – dar stii clar care este vedeta preparatului, fiecare ingredient este gatit ca sa isi atinga potentialul maxim de gust, iar cantitatea de mozzarella si sos au gasit echilibrul perfect. Nu o spun doar eu, ci o spun zeci de clienti multumiti care mananc din mana lui. Sper ca la un moment dat sa ajunga sa o spuna si crainicul de la Campionatul Mondial de Pizza, unde sper ca si Bogdan al meu sa participe. Pana atunci, eu si clientii lui, ne bucuram de o pizza delicioasa. 

Aceasta bucurie - de a face ceva delicios care aduce zambete tuturor, este mai mare de cateva luni. Vedeti voi, eu si Bogdan gestionam o pizzeria micuta, cu livrare la domiciliu, in Cluj-Napoca. Este un oras in plina expansiune, cu multi tineri cu un venit peste medie, dornici de mancare proaspata si buna. Pe langa aceste atuuri ale orasului si ale pizzarului, trebuie sa va spun ca desi este prosper Clujul, cainii nu alearga cu covrigi in coada pe aici: piata este foarte competitiva, personalul de la livrari de schimba destul de des si orasul are 3 momente din zi cand traficul este sufocat. Pe langa aceste 3 greutati provocate de oras in sine, eu si Bogdan aveam o problema: nu stiam cum se gestioneaza o afacere, care este stocul optim de materie prima, cum se fac preturile, cum trebuie motivati oamenii din HoReCa etc.

A fost greu in primele saptamani : incasam bani, si nu stiam de ce nu ne ajung sa platim toate cele necesare functionarii afacerii. Pizza pleca aburinda din cuptor, dar ajungea foarte rece la client. Primeam plangeri uneori si pentru ca ceea ce se livrase nu era ceea ce a cerut clientul – adica persoana de la telefon nota gresit comanda. Ne-am dat seama ca avem multe lucruri de optimizat, si repede, daca doream ca pasiunea lui Bogdan pentru a crea pizze si a mea pentru a le manca, sa fie profitabile.

Am cautat mult si un prieten ne-a spus “Cred ca stiu solutia de marcaj si gestiune potrivita afacerii tale”. Suna bine, eram disperati – pentru ca vedeam cum economiile noastre investite in aceast pizzeria parca zburau pe geam. Investisem totul aici, asa ca trebuia sa facem acest proiect sa razbeasca. Putin tematori de pret, am mers catre Expressoft Technology, o firma specializata pe dezvoltarea de solutii software eficiente si durabile pentru afaceri – lucrau deja cu nume mari de pe piata din Bucuresti ( Jerry’s Pizza, Cuptorul pe Lemne etc. ) . Le-am spus ca noi lucram non-stop si ca suntem la inceput si avem nevoie de ajutor. Speram sa gasim un consultant, pe cineva care sa ne indrume in alegerea unei solutii customizate pentru noi. Ne-am intalnit cu un domn – ne-a povestit putin despre experienta lui cu clienti ca noi – ajutase si alte firme cu livrare la domiciliu sa isi scaleze afacerea, nu doar sa razbeasca de pe o zi pe alta. Ne-a bucurat expertiza lui si faptul ca de la Expressoft Technology urma sa primim suport ethnic 24/7.

Ne-a spus ca avem nevoie neaparata de un POS Restaurant – pentru a nota mai repede si mai bine comenzile si sumele incasate. Ne-a spus ca softul are posibilitatea de a face si partea de “delivery” – adica sa avem in permanenta informatii centralizate despre numarul de livrari, gestiune stocuri, timp alocat livrarilor si altele. Noi doream ceva personalizat. Desi parea totul standard, ni s-a spus cum va fi totul customizat pentru firma noastra.

Suna foarte bine, dar noi aveam un buget limitat. Ni s-a spus cat costa, totul foarte transparent. Ne-am gandit ca ar fi trebui sa  angajam 3 oameni ca sa faca tot ce ni se oferea de catre Expressoft Technology, si tot ieseam mai prost decat daca cumparam un soft pentru noi. Softul se amortiza foarte repede. Decizia a fost usor de luat. Ne-a ajutat mult discutia cu consultantul si faptul ca am recunoscut ca stiam doar sa facem pizza buna. 
Cam asta a fost povestea pizzerie noastre, de la agonie la extaz, relatata pentru SuperBlog 2018 ( cu mici devieri de la adevar). 

Verbat volant, scripta manent!

Vorba zboara si scrisul ramane! Acest lucru il stiau chiar si stramosii nostri. In epoca moderna, pentru ca ceva scris sa ramana - in sufletul si mintea noastra, e nevoie sa fie cu adevarat deosebit. 

Si cand spun deosebit – ma refer la tot: mesaj, material, calitatea imprimarii.

SuperBlog 2018 m-a provocat sa ma gandesc la cum as folosi eu un gravator laser Bodor. Marturisesc cu toata sinceritatea mea, ca inainte de aceasta proba din concursul bloggerilor din Romania, nu ma gandisem ca exista mai multe marci de gravatoare laser. Nu ma gandisem ca exista mai multe feluri de gravatoare – aveam impresia ca este unul, foarte mare – si aia e. Asa ca, manata de curiozitate, am intrat pe situl celor de la Bodor. Wow. Acesta este cuvantul care ma descria dupa cateva minute petrecute printre gravatoarele folosite de Colop Grup. Aparatele erau de marimi diferite, de la suprafata de lucru de 160*300 cm pana la ( minusculul ) gravator de BML-FC, de 10*10 cm.

E inutil sa mai spun ca eu m-am indragostit instant de micul BML-FC, pentru marcare ultra rapida. Va rog frumos sa va uitati la el si sa spuneti cat e de dragut! Mie mi se pare ca

este o combinatie de robotei din Star Wars, care vor sluji mereu binele. Stiu ca ma repet, dar va rog frumos sa va uitati cu atentie la el, si sa-mi spuneti daca nu este cel mai dragut gravator laser pe care l-ati vazut vreodata. Arata bine oriunde! 

Eu fac parte dintr-un grup de vorbitori in public – care se numeste Toastmasters. Suntem un grup de oameni pasionati de comunicare si mereu ne ajutam reciproc pentru a creste. Unul dintre lucrurile pe care il facem ca membri este faptul ca purtam insigne. Eu mi-as dori, ca, de fiecare data cand avem un membru nou in comunitate, sa ii facem o insigna personalizata. Mai precie, cu BML-FC as grava pe insigna clubului numele noului membru. Tot la Toastmasters avem concursuri. Cu acest gravator laser, s-ar putea personaliza o multime de materiale, instant: la concurs am avut medalii – care ar fi putut fi marcate cu data, numele castigatorului si alte detalii interesante. Cupele ar putea fi personalizate instant cu numele castigatorului si poate un citat din discurs. Sunt frumoase diplomele scrise de mana si cupele castigate, dar orice lucru gravat cu numele tau, devine al tau si incepe sa aibe o insemnatate aparte - pentru ca nu mai sunt doar simple posesii, ci devin parte din tine. Acum ca scriu aceste lucruri, oare nu se poate inchiria gravatorul la evenimente? 

Mie, aceste posibilitati mi-au facut imaginatia sa zambeasca. Voua, cum vi se par? Astept cu drag sa imi scrieti ce parere aveti si daca sunt singura lunatica care se gandeste ca ar fi misto daca s-ar putea inchiria un gravator la evenimente. 

P.S. pozele cu medaliile mele sunt facute si editate de mine :) 

De ce e neaparat sa mergi la improv si la teatru( de papusi)!

Pana ieri dimineata era ceva ce I took for granted - sau, mai pe romaneste zis : consideram asa de normal, ca ma si miram cum sa nu aibe toate lumea. Cand eram mica am primit 4 papusi pentru teatru. Adica, erau niste capete de plastic care aveau un corp de material si le trageam pe mana. Faceam cu ele teatru de papusi prin vecini. Aveam o printesa,

Sufletul si inima, varianta pe 4 roti

Mi-am luat masina. Prima mea masina cumparata de mine. Pana acum tot timpul aveam masina de firma. Casco platit de firma, asigurare platita de firma, cand lasam masina la service primeam alta in loc. Acum lucrurile s-au schimbat putin – totul este platit din buzunarul meu. Care este un buzunar normal – incape… un buletin. Da, am facut un contract de leasing. De ce? De ce nu? Am condus multe masini – fiecare frumoasa in felul ei. Fiecare cu ceva bun. Mi-a placut mereu sa ajunge repede si in siguranta undeva. Mi-a placut sa am o masina deosebita. Mi-a placut mereu sa conduc o masina puternica. Mi-a placut mereu sa  stau intr-o masina eleganta.

Asa ca m-am decis sa fac ceea ce mi-am dorit de cand era mica – sa imi iau un BMW.

Toti prietenii mei mi-au spus – nu-ti lua BMW: te costa intretinerea lui, are tractiune pe spate si iarna va fi un cosmar pentru tine. I-am inteles, dar dorinta mea pentru a-mi lua masina copilariei mele era tot mai mare deoarece intelegeam ca e de fapt a conduce un BMW este o provocare care-ti poate satisface cele mai mari placeri din spatele volanului.

BMW 530E iPerformance. Plug-in Hybrid. Negru. Dragoste la primul test drive. O masina atat de frumoasa, atat de incapatoare, atat de puternica dar in aceelasi timp supusa unui sofer sigur pe sine ( asa cum sunt eu ;) ) rar gasesti. Si e si eco-friendly. 

Poate ca exista guri rele care ar spune ca da, cu adevarat BMW-ul este o masina puternica, robusta, fiabila. Dar nu se potriveste cu o domnisoara culta. Gresit. BMW-ul a fost masina oficiala a Comedy Cluj – cel mai mare festival de comedie din Transilvania. Mi s-a parut o asociere nemaipomenita : eu am grija de mine pe partea spirituala/ intelectuala – si asa trebuie sa am grija si de masina mea. Cand schimbam uleiul, luam doar ulei original BMW. De ce sa ii ofer ceva calitativ inferior? Si pana la urma, de cate ori schimbi uleiul pe an? Daca ai facut o investitie, de ce sa nu o faci pana la capat? Cateodata mai intru in vorba cu proprietari de bolizi care au BMW de 10 ani, de 5 ani si imi spun “ Oana, nu as schimba marca asta pentru nimic in lume”. Acesti oameni sunt cei a caror reteta vreau sa o copies: service autorizat, piese originale BMW, accesorii originale BMW. In schimb, mai vad si oameni care isi cumpara un BMW, sperand ca vor dobandii un statut. Da, am inteles. Ai intrat in club cand ai o masina cu sigla cu cerculet albastru. Dar ca sa ramai in club trebuie sa o ingrijesti. NU te ajuta cu nimic un BMW la care i-ai pus o piesa incompatibila, dar “mai ieftina si la fel de buna”, si-a pierdut valoare – si puterea.

Sa revenim la 530 E iPerformance. Aceasta masina nu mai avea nevoie de nimic. Era perfecta. Dar, asa cum si eu imi asortez rujul cu hainele pe care le port, asa si masina mea are mai multe seturi de jante BMW 18 originale.

Cand iti cumperi un lucru de calitate, asa cum este BMW-ul, este imperios necesar sa ai grija de ea si cu accesorii BMW originale. De ce? Pentru ca masina este parte din tine. Cum spune iubitul meu: “sunt prea saraca ca sa imi cumpar lucruri ieftine”. Nu intamplator titlul acestui articol este sufletul si inima – varianta pe 4 roti. Masina aceasta este o extensie a personalitatii mele. Am cumparat si voi cumpara mereu piesede BMW de la eXclusive OEM pentru ca am incredere in ei.

P.S. Banii pentru acest BMW ii am avut datorita Super Blog 2018 - si actiunea acestui articol se intampla in mintea mea. 

P.S. 2 pozele de la Comedy Cluj sunt facute de mine.

Cand mergi la o comodie si Ana te face sa plangi!

Am un ghinion foarte mare: mereu cand merg la teatru vad doar actori buni si foarte buni. Vad scenarii bune si foarte bune. Sau nu stiu eu cum arata teatrul bun comparativ cu teatrul prost, sau chiar am ghinion si nimeresc doar la cei mai buni. 

Azi am fost la Comedy Cluj - la Teatrul Act - Constelatii. La inceput am ras si eu, si toata sala, dupa care Ana si Radu ne-au facut sa plangem. Sa ne gandim la viata si sa plangem. 

A parut asa de usor ceea ce au facut ei. Erau aproape aceleasi replici spuse cu 4 tonuri diferite, simuland universurile paralele si alegerile infinite pe care le putem avea. 

A fost interesant. Daca a fost Comedie... nu stiu. 100% nu a fost comedie. Daca 51% din timp razi si 49% plangi nu stiu ce este. Dar hei, am vazut 2 actori super buni. So, mersi Camelonule si Comedy Cluj 2018!

Gand la gand si ban la ban

SuperBlog 2018 are provocari foarte interesante - si nu doar interesante, ci si educative. 

Pentru ziua de azi am fost provocata sa impartasesc cateva dintre sfaturile mele pentru administrarea cat mai eficienta a bugetului personal. Avand in vedere ca in fiecare an imi fac macar o vacanta in strainatate, ca am un apartament pe numele meu, am majoritatea hainelor pe care mi le doresc – cred ca am o oarecare credibilitate cu privire la acest domeniu, asa ca hai sa incepem.

Parintii mei au vrut ca eu si fratele meu sa avem educatie financiara. Ei crescusera intr-un alt regim, unul in care statul in principiu avea grija de tine – sa ai unde sta, unde lucre – dar nu aveai alte libertati  - inclusiv cea de a cheltui banii castigati pe ce doresti. Neavand pe ce cheltui banii, oamenii nu au invatat neaparat cum sa ii gestioneze. Independenta financiara nu era un deziderat foarte prezent in mintea romanilor, pentru ca nu se simtea foarte puternic dependenta de bani. Totusi, lucrurile s-au schimbat dupa 1989 si parintii mei au vazut nevoia ca eu sa am o alta relatie cu banii.

Totul a inceput cand eram mica – pur si simplu mi se parea fascinanta ziua de salariu: parintii mei veneau acasa cu banii – care acum 20 de ani se dadeau in mana, nu pe card. Ii puneau la gramada, ii numarau si incepeau sa ii imparta: datorii, intretinere, mancare si … cam atat, pentru ca erau vremuri in care banii nu ajungeau pentru altceva. Dupa cateva luni in care parintii mei au vazut ca statul sau patronii nu ii vor ajuta sa aibe viata dorita, au luat problema in maini si au inceput sa mai faca extra activitati: meditatii de engleza, franceza si matematica, ore de taximetrie – toate pentru a creste venitul familiei noastre. In afara de cresterea veniturilor, parintii mei au inceput sa si scada cheltuielile – cumparau la inceput de luna produse de consum, in cantitati mai mari : ulei, zahar, orez, paste.

Banii astfel obtinuti au fost investiti in… ei bine carti : “Tata Bogat, Tata Sarac” , “Copil Bogat, Copil Istet” ambele de Robert Kiyosaki. Am fost obligata sa le citesc in gimnaziu. Nu mai stiu exact fiecare idee, dar stiu ca m-a facut sa privesc altfel munca. Am vrut sa invat raspunsul la intrebarea “cum sa faci bani?”

Mergeam cu colinda, dadeam si eu meditatii colegelor mai slabe la matematica, pastram cei 10-20 de lei rest de la paine. Aveam mai multe pusculite in care imi puneam banutii: monedele de pana la 50 de lei in cutia de tabla ramasa de la ciocolata primita din Germania, de la niste prieteni, monedele de 50 si 100 de lei in porcusorul albastru si bancnotele de 500 si 1000 de ron intr-un portofel de piele, care avea mai multe "sertare" - si fiecare sertar era pentru ceva: un compartiment era pentru casa mea viitoare, un compartiment era pentru facultate, un compartiment era pentru cea mai apropiata sarbatoare ( Craciun, Pasti, zi de nastere - care venea prima). 
Anii au trecut, am lucrat la un moment dat si in strainatate, acolo aveam euro - si nu aveam nici o durere de cap referitor la banii care vor veni maine sau in lunile urmatoare. Am fost putin mai linistita. Am avut 2 ani in care nu am mai economisit si am simtit ca doar am trait. Am revenit acasa si am inceput sa pun iarasi banii de-o parte, dar nu la fel de drastic ca inainte. Mi-am luat apartament cu o rata care nu reprezinta mai mult de 20% din venitul meu. Sunt linistita. Am un card de credit cu care fac puncte - si punctele le transform in ce vreau eu: o pereche de cizme, bilete de avion - orice. Banii ii pun pe cardul de credit mereu in data de 1, ca sa nu primesc penalizari... si lista ar putea continua. 
Poate ca parintii vostri nu au sesizat nevoia diferita a generatiei noastre, poate ca nici eu nu stiau ca banii iti conduc viata daca nu ii conduci tu pe ei si nu au putut sa va ofere toate informatiile de care ati avut nevoie cand ati crescut. Acum este momentul sa mergeti la Scoala de Bani, organizata de BCR.

La plimbare pe strada Ideala

De la sfarsitul lui 2011 locuiesc in Cluj-Napoca. Initial am stat in Manastur - cel mai prost famat cartier al anilor 80-90' . Desi am mers cu frica acolo, am fost placut surprinsa sa vad ca anii 2000 au fost ani buni, si Manasturul devenise un cartier linistit si prosper. 

Azi, 16.10.2018, Clujul si toate cartierele lui sunt aproape de nesuportat. Daca acum 7 ani, in 20 de minute ma duceam la restaurantul meu preferat, ma parcham, beam un ceai, plateam si plecam, astazi mi-au luat 30 de minute doar sa gasesc un loc de parcare la mai putin de 10 minute de mers pe jos de Bricks – un restaurand dragut din zona 2 a orasului.  

Da – orasul s-a transformat. Au venit bani multi in Cluj-Napoca, multi studenti au hotarat sa isi croiasca un destin aici si populatia a crescut exponential in 7 ani, blocurile s-au inmultit mai ca iepurii si infrastructura pare ca este pe punctul de a claca.

Blocata fiind la diferite semafoare, m-am apucat sa visez cu ochii deschisi : cum ar fi daca as locui in orasul ideal pe strada ideala? Si am inceput sa desenez cu ochii mintii.

Strada mea ar fi in primul rand mereu insorita. Nu asa de mult incat sa fii mereu cu aerul conditionat pornit, dar destul de mult. Soseaua de pe strada mea ar avea cate 2 benzi pe sens si pista de biciclisti lata de 1 metru, la fel pe ambele sensuri. Intre blocuri si trotuar ar fi un spatiu verde, de cel putin 5 metri lungime si ar avea gazon, cativa boscheti, tufe cu flori, si arbusti. Nu stiu de ce nu imi doresc gard viu chiar la strada. Cred ca m-am saturat de izul comunist pe care il dau. Inca n-am gasit un peisagist bun care sa transforme gardul viu in ceva interesant, asa ca in visul meu, blocurile sunt fara gard viu. Inaltimea blocurilor? Intre 5 si 7 etaje – fiecare bloc are la ultimul etaj un spatiu comun: fie o piscina, fie o terasa, fie un mic observator astronomic. Culoarea blocurilor?  Verde viu. Adica blocurile sunt adevarate gradini urbane verticale. Blocurile nu polueaza – ci sunt un plaman al orasului: filtreaza aerul poluat, eliberand oxigen pur in atmosfera. Blocurile de pe strada Ideala sunt tematice : 1 bloc este doar pentru iubitorii de pisici. 1 bloc este doar pentru iubitorii de catei. 1 bloc este doar pentru iubitorii de pasari. 1 bloc este doar pentru rozatoare. 1 bloc este doar pentru petrecareti ( si este izolat fonic). Cei care nu doresc sa aibe animale in bloc au 2 blocuri la dispozitie : unul pentru pensionari si unul pentru familii cu copii. De ce fiecare grup cu blocul lui? Pentru ca atunci cand au un lucru important in comun – este mai mare sansa ca vecinii sa se inteleaga mai bine, sa se respecte mai mult si sa lucreze mai mult la ingrijirea spatiului comun. Faptul ca au un set de valori comune ( iubirea pentru caini, de exemplu) ii poate face mai toleranti unul fata de celalalt, limitand astfel litigiile. Daca spatiul verde din fata blocurilor este uniform si arata la fel pe toata strada, spatele blocurilor reflecta specificul fiecarei mini-comunitati: blocul iubitorilor de caini are un tarc pentru caini, grupul pensionarilor are o gradina frumoasa cu flori ingrijite chiar de ei, grupul celor cu copii are un parculet incredibil cu tot felul de jocuri, iar blocul grupului de iubitori de pasari are o sera cu tot felul de plante, unde pasarile pot veni sa isi dezmorteasca aripile.
Partea din fata blocurilor are felinare – ca in anii 1920 – si cosuri de gunoi ascunse, imbracate in buturugi si bolovani.  Fiecare bloc are parcari subterane : cate 2 locuri/ apartament si mai sunt inca 10 locuri mereu libere, pentru vizitatori.

Strada mea ideala nu are doar blocuri : are si un parc mare cu locuri de sport – unde toti vecinii se saluta si fac miscare impreuna.

Ce imi place la strada mea imaginara cel mai mult, si poate e cea mai mare diferenta fata de realitate, e ca strada mea Ideala e curata si oamenii sunt prietenosi.
Pe strada Ideala este si un spital ideal. Acesta se afla aproape de padure, are un parc mare in care bolnavii se pot plimba linistiti. Holurile spitalului si camerele sunt de un alb imaculat, dar nu orbitor. Totul miroase a curat si sigur. Camerele pacientilor sunt cu cate un singur pat, si cu toaleta in interior – inclusiv cabina de dus. Totul inspira demnitate.

S-a facut verde si masinile pornesc usor, usor iar gandul meu merge in trecut, dar de data aceasta nu la Cluj-Napoca - ci la Bucuresti. Imi amintesc cum cautam acum cativa ani o casa pentru tatal meu, in Bucuresti . Am fost chiar pe la un birou de arhitectura. Am vazut mai multe proiecte de case, toate foarte frumoase – dar, parca ceva lipsea. Lipseau vecinii. Ca sa fiu mai explicita, era o casa draguta – pe care noi trebuia sa o plasam undeva. Nu stiam cine vor fi vecinii, speram doar ca o sa fie oameni ca noi : oameni cu bun simt, care sa isi doreasca sa aibe o oaza de relaxare la care sa revina seara de seara. Oameni care vor sa aibe curtea frumoasa - de ti-e mai mare dragul sa te plimbi seara prin fata ei. Oameni care iubesc animalele – dar isi respecta si vecinii si lasa curat in urma plimbarii in parcul comun. Cam asta speram – sa scapam de mitocanie, de invidie, de rautatea gratuita, care exista in multe cartiere din Romania. Si… atragi ceea ce esti. Vecinii tatalui meu sunt amabili, harnici, linistiti. 

Cum arata locul unde vreti voi sa traiti? 

Strada si casa au fost imaginate cu ocazia probei 5 din SuperBlog 2018

Alin vrea o boxa!

Cand parerea ta se transforma in bani

Cine are Facebook sa ridice mana sus! Cine are Instagram sa ridice mana sus!

Ah, suntem cativa pe-aici, nedezlipiti de social media :) !

Poate ati vazut deja ca moda de mai demult de pe Facebook cu "Multumesc iubitule pentru cadou" s-a transformat intr- o moda de videouri preponderent pe InstaStories in care influenceri mai mari sau mai mici primesc pachete de la diferite firme, pe care le despacheteaza spre marea noastra delectare. Aceste "personalitati media" sunt norocoase de 2 ori : 1) pastreaza produsul si 2) de cele mai multe ori sunt platite ca sa primeasca produse si sa le afiseze pe paginile lor de social media. Sunt poate, ghinioniste, daca produsul pentru care au contract nu este un produs extraordinar - pentru ca trebuie sa il prezinte extraordinar de bine, pentru a starnii dorinta de cumparare printre urmaritorii lor.

Eu am o comunitate micuta - preponderent prieteni, asa ca nu prea ma astept sa primesc bani si produse pentru "unboxing-uri" ( despachetari) - si, pentru ce am fost contactata, am fost foarte selectiva : daca nu se potrivea cu mine, nu am acceptat - si nici nu am publicat. Prietenii mei se bazeaza pe parerea mea!

Totusi, datorita SuperBlog 2018 am aflat ca se poate sa am un beneficiul financiar de pe urma unui astfel de filmulet! Si nu doar eu, ci oricine isi face o comanda de pe Vindem-ieftin.ro, filmeaza momentul sosirii si trimite mai departe filmuletul. Atat. Daca cumva ti s-a spart o placa de gresie, poti sa spui asta - si tot o sa primesti o reducere la comanda ta! Daca sacul de rigips s-a rupt la transport - spune-o sa stie toata lumea, si o sa platesti mai putin! Daca livratorul a fost deosebit de amabil - alti oameni de buna credinta, asa ca tine - doresc sa stie, iar pentru aceasta informatie, tu vei fi recompensat!

Va arat cat de usor ar fi sa faceti o recenzie video

Este un video demonstrativ - doar ca sa vedeti cat este de usor de realizat! Si, cat este de util - mai ales pentru cei care sunt in dubii : sa apeleze sau nu la aceasta noua modalitate de a procura materiale de constructii. Pana la urma, oare ce ar fi de pierdut daca s-ar apela la o casa de comenzi? 

M-am gandit care sunt principalele 3 frici peste care ar trebui sa trecem apeland la ei:

Nu au pretul afisat. Asa este, pentru ca totul depinde de cantitatile cumparate. Ma gandeam initial: de ce ar vrea cineva sa imi vanda cel mai ieftin? Pentru ca atunci am sa cumpar de la el! Si pe site veti gasi modelul lor de afacere, cat adaos au ei versus jucatorii traditionali din piata. Pe langa, aveti ocazia sa vorbiti cu un om care are tot interesul sa fiti fericiti in urma acestei interactiuni, ca sa - ati ghicit - cumparati de la el. Aici nu sunteti "obligati" sa cumparati - adica site-ul asta nu apare pur si simplu in drumul vostru. Aici veniti pentru ca cineva v-a sugerat ca veti face o economie considerabila. 

Nu pot sa vad fizic marfa. Practic, exista 3 show-room-uri in tara ( Ploiesti, Focsani si Ramnicu-Sarat), asa ca daca chiar va doriti, puteti sa si mergeti sa le vedeti. 

De ce sa am incredere in ei mai mult decat in mesterul meu? Pai, ce-ar fi sa-ti spuna mesterul tau ce materiale iti trebuie - cu numele firmei cu tot, si sa vezi ce pret iti dau consultantii de la Vindem-ieftin.ro? La fel, il poti intreba si pe mester, si pe cei de la casa de comenzi ce se intampla daca iti ramane material extra, sau daca ai nevoie de inca cateva placi de faianta. Vezi care raspuns te multumeste mai mult :) 

Sunt foarte fericita ca am aflat despre acesta casa de comenzi datorita Spring Super Blog - cand am mai scris un articol despre ei. Mi se pare o idee asa de buna sa iti poti cumpara on-line materialele pentru casa, la cel mai bun pret al pietei. Si partea cea mai frumoasa? Ca eu nu trebuie sa umblu nicaieri ca sa vad toate preturile la toate depozitele, si la final, voi avea casa viselor mele, incadrata in buget!

Deci, daca vrei tapet sau faianta - nu conteaza! Gasesti totul on-line! Se ocupa echipa vindem-ieftin.ro sa gasesti totul mult mai ieftin decat daca ai merge tu singur singurel. Ce mai astepti? Arata-ne video recenzia ta!

Zadem, glumim, dar in incinta ...Comedy Cluj 2018

5 sfaturi pentru organizarea bucatariei

Acum 5 ani eram singura acasa, intr-o dupa-masa de weekend. Nu aveam nici un plan, nu aveam pofta de mancare, nu aveam nimic gatit si mi-era foame. Pe scurt, parea o dupa-masa pierduta. Dar niciodata sa nu spui niciodata. Iustin, Stefan si Mihai - 3 prieteni de-ai mei, aveau un alt plan. In urma cu o saptamana ii ajutasem conducand o masina dupa o petrecere luuuunga - si au spus ca isi vor lua revansa. In acea duminica ei se intalnisera la Stefan acasa pentru a manca peste proaspat prins de Mihai si cartofi de la tara cultivati de Iustin. M-au sunat si m-au invitat la ei. De departe a fost una dintre cele mai bune mese pe care le-am impartit cu prieteni vreodata : pastrav in crusta de pesmet, cu cartofi prajiti si mujdei proaspat. O bunatate. Stefan avea o garsoniera mica, de student, cam jerpelita, cam inghesuita: singurul lucru care a facut acea zi memorabila am fost noi 4 prieteni si mancarea noastra simpla, dar delicioasa. Am pastrat acea senzatie in suflet, dar, ori de cate ori ma gandesc la acea zi, mi se intampla urmatorul lucru: simt in mine o senzatie calda - de la gustul mancarii, care se umbreste instant cand imi amintesc de peretii garsonierei lui Stefan.

Cam toti aveam pe vremea aceea aceeleasi conditii: camere de camin, chirii modeste - dupa posibilitati, dar, stiam ca intr-o buna zi, aceste camarute 3 in 1 ( bucatarie, dormitor, sufragerie), se vor transforma asemeni Cenusaresei, intr-un camin de vis.

Anii au trecut, noi am crescut si eu mi-am vazut visul implinit: am ajuns la 32 de ani sa am in sfarsit un apartament pe numele meu. Are o sufragerie, 2 dormitoare, 2 bai si, mandria mea - o bucatarie imensa. Apartamentul este intr-o zona linistita din Cluj, la etajul 1. La geamul bucatariei apar primavara florile de glicinei mov care creste pe bloc, iar soarele lumineaza toata ziua. Cand am adus-o pe mama sa vada noua mea achizitie, am plans amandoua si ne-am luat in brate. Am stat eu cu telefonul in mana si ne imaginam cum urma sa arate noua mea bucatarie: unde o sa fie aragazul, ce culoare o sa aibe blatul si faianta, daca o sa am gresie pe jos sau parche, ce stil o sa aibe mesele si scaunele de bucatarie, ce fel de tacamuri si fete de masa sa imi cumpar, care sa se asorteze cu viitoarele mele cani si cratite. 

Initial mi-ar fi placut sa am 100 de bucatarii, pentru ca toate pozele de inspiratie erau frumoase, parca desprinse din casele influencerilor, dar, mi-am spus ca am un buget limitat - asa ca am mers dupa cateva principii, pe care vi le impartasesc si voua. 

1) Gandeste-te cat timp vei sta in bucatarie: daca iti doresti sa gatesti in mod sanatos ca si mine, atunci vrei sa ai un blat mare, unde sa poti sa toci, sa umplii, sa intinzi orice preparat. Oricat timp vei sta in bucatarie, vrei sa te umplii cu emotii pozitive, nu negative. 

2) Pe cat posibil, separa bucataria de restul casei: am vazut ca este o moda ( ciudata cel putin) de a avea masina de spalat haine, bucataria si locul de servit masa in aceeasi incapere. Avand in vedere ca fiecare lucru are anumite mirosuri si rigori de igiena, iti sugerezi sa le faci in 3 incaperi separate ( vrei ca oaspetii sa si simta mirosul mancarii si sa iti vada si lenjeria intima la spalat in aceelasi timp? ) . De-asemenea, cum te poti concentra si bucura de fiecare moment, cand ai atatea activitati care sa te acapareze? 

3) Totul la indemana. Daca iti place sa gatesti, atunci sigur ai mult unelte si atunci vei dori sa ai totul la indemana, daaar nu neaparat la vedere. Vei avea rafturi pentru vin, zeci de cutite - toate frumos puse in suport pentru cutite, rafturi inchise pentru vesela. 

4) Alege o tema " flexibila". Cu totii avem o pofta nebuna de schimbare, de cumparare etc. Eu, cand intru pe un site care-mi place, parca mi-as face o bucatarie noua in fiecare saptamana. Am ales totusi o tema clasica, pe care sa o pot adapta ieftin, in functie de preferintele de moment. Concret, am mers pe alb si crem, si mi-am luat mai multe seturi de fete de masa & tacamuri : Provence, Marimit, Festiv - si, in functie de cum ma simt, le voi schimba - si asa se va schimba si atmosfera. 

5) Putina verdeata nu strica. Eu vreau sa am un perete de verdeata proaspata, tot timpul anului : busuioc, rozmarin, menta,patrunjel - toate in ghivece frumoase - numai bune de aruncat rapid in salate si ciorbe. 

In cateva saptamani, totul va fi gata, si am sa ii chem eu pe Stefan, Iustin si Mihai, pentru a savura bucatele noastre intr-un mediu propice - astfel, creand o amintire 100% placuta in memoria mea, una in care nu doar mancrea starneste o emotie placuta, ci si locatia. 

Capcana pentru parinti - episodul Italia

Cand tatal meu a implinit 60 de ani, ne-a dus pe toti in Grecia, sa il sustinem la marathon. A fost o experienta foarte frumoasa, parca dadusem ceasul inapoi cu 20 de ani, cand mergeam cu totii la mare. Atunci mi-am adus aminte de un studiu citit referitor la graficul fericirii: in Europa de Vest, adultii ating maximul de fericire cand se casatoresc, dupa care fericirea fluctueaza sus – jos pana cand copiii pleaca la facultate, cand atinge un nou maxim. In Europa Centrala si de Est, graficul ramanea doar jos, si dupa ce plecau copiii pe la caselor lor, atingeau un nou minim.

Anul acesta parintii mei au implinit 33 de ani de casnicie. 2 copii, 1 apartament, o gradina, promovari, somaj, mutari. Wow – o viata de om! Imi rasuna in minte ecoul studiului care spune ca  fericirea romanilor scade cu varsta. Eu am avut parte de o copilarie minunata, chiar daca pe alocrui era grea. Am devenit o persoana independenta, curioasa si puternica datorita lor: deoarece ei mi-au oferit o serie de momente minunate, am zis ca acum e momentul sa le ofer si eu lor putin din experientele pe care le-am avut pana acum, adica o calatorie care sa le schimbe viata. Cum stiu ca parintii mei au un motto: “pastreaza-ti banii ca ai muncit din greu pentru ei,” stiu ca nu ar accepta un cadou pur si simplu – asa ca am inventat o poveste, cu ajutorul celor de la Christian Tour.

Mi-am anuntat parintii ca cei de la Christian Tour cer recomandari de la comunitatea bloggerilor, pentru a gasi "testari de vacante" - oameni normali care sa mearga intr-un city break Christian Tour, platit de catre agentia de turism, unde singura lor grija este sa se simta bine. Testarii vor avea de gustat mancarea traditionala, vizitat locatii istorice, vor avea chiar si un buget de cumparaturi. Scopul testarilor era sa ofere pareri obiective si subiective cu privire la oferte city break.  Le-am spus parintilor mei ca i-am trecut pe lista - deoarece se cautau si cupluri inaintate in varsta, si ca, daca ii va suna cineva, sa stie despre ce este vorba. 

Pe cei de la Christian Tour ii rugasem sa ma ajute: eu urma sa platesc excursia parintilor mei, daca un agent din call centerul lor i-ar fi convins pe parintii mei ca au fost selectati pentru a deveni testarii unui city break in Milano. Aveau de completat un mic raport la final – unde trebuiau sa dea un top 3 al celor mai bune restaurant cu specific italian, si top 3 locuri de vizitat in oras. De ce am ales Milano drept destinatie surpriza pentru parintii mei? Deoarece mama mea fusese intr-o delegatie la Milano cu munca, si fusese atat de placut impresionata de acest oras, incat a dorit sa il duca si pe tata, dar el nu a dorit sa “arunce cu bani”. 

Cei de la Christian Tour au fost foarte amabili si au zis ca ma ajuta in acest demers de romantica incurabila. O domnisoara foarte amabila i-a sunat pe parintii mei si le-a comunicat ca pot isi faca o vacanta dupa sufletul lor, ceea ce insemna ca trebuiau sa se uite in lista de hoteluri Christian Tour si sa aleaga un hotel : central sau periferic, modern sau vintage, mai business sau mai de vacanta. 

Parintii mei au ajuns sa creada ca pleaca intr-un city break la Milano. Stiau ca primesc o lista cu sarcini pe care trebuie sa le duca la bun sfarsit.Trebuiau sa viziteze 3 obiective traditionale din Milano ( cum ar fi Domul din Milano, stadionul lui AC Milan si , precum si 3 obiective ne-conventionale. 

Trebuiau sa manance spaghetti milaneze in fiecare zi a city-break-ului si sa spuna ce restaurant are cea mai delicioasa reteta, precum si sa incerce 3 preparate mai putin cunoscute. 

Dupa ce au inchis telefonul, parintii mei m-au sunat, m-au pus pe speaker si mi-au spus ca se bucura ca eu sunt fata lor si ca sunt blogger, si ca daca se inscriau ei pe lista nu ar fi castigat nici intr-o mie de ani. Vocea lor vibra de fericire si chiar si tatal meu, care e un om foarte strict, a zis ca abia asteapta ca se urce pe Dom si sa manance paste si pizza la mama lor acasa. 

In acel moment am simtit ca parca graficul fericirii familiei mele s-a schimbat, si ca noi nu vom fi doar o familie medie din Romania care si-a trait deja viata, ci, suntem o familie pentru care cele mai frumoase momente abia urmeaza. 

P.S. Vacanta imaginata cu ocazia probei 2 din SuperBlog 2018

P.S. 2 - Pozele din Milano apartin Christian Tour, pozele cu pizza sunt ale mele, iar graficele sunt trasate de mine, din amintirea studiului. 

10 piese esentiale din garderoba femeii de 30+

Cand am implinit 30 de ani am simtit nevoia de o schimbare majora in modul meu de a aborda moda.  Eu sunt consultant de vanzari, iar imbracamintea folosita drept norma in aceasta industrie este un costum sobru, inchis la culoare, cu o camasa in culoare unica – totul pe tocuri.

Dupa 6 ani de munca in aceelasi loc, in care simteam ca 90% din personalitatea mea disparea intr-o uniforma care nu ma reprezenta, am zis ca voi face o schimbare. Imi placeau oamenii cu care interactionam la locul de munca si iubeam ceea ce faceam, asa ca, am zis sa incerc sa imi schimb garderoba pentru a-mi exprima mai bine personalitatea. Voiam culoare, tanjeam dupa citate pe tricouri, tresaream dupa dantele si imprimeuri, si muream de dragul unor pantofi sport. Am spus ca vor fi doar doua rezultate posibile: sau imi vor accepta personalitatea - transpusa si prin haine, sau o poveste dulce-amara se va incheia si voi deschide un capitol nou in viata mea.

Am inceput, incetul cu incetul, sa adaug culoare in vestimentatia mea schimband  pantalonii negri cu pantaloni colorati: caramizii, albastri, albi iar camasile cu pulovere de cashmir. Clientii mei nu au zis nimic. Sefii mei nu au zis nimic. Eu ma simteam mai bine, asa ca am continuat. 

Am schimbat mai apoi sacoul cu un palton sau jerseu: cateodata mai lung, cateodata mai scurt, cateodata dintr-un material mai mult sau mai putin elastic; ce senzatie placuta e sa te poti misca si sa arati bine! Cum am inceput sa port culori, mi s-a mai luminat fata. O parte din clientii mei au inceput sa imi spuna ca par mai vesela si mai tanara. Colegii si sefii mei nu au zis nimic, dar, la evaluarea de final de an, unde imi este evaluat si stilul personal, seful meu direct mi-a spus ca a observat o imbunatatire majora ( si eu care credeam ca arat bine inainte…).

Era o victorie importanta, dar tansformarea garderobei mele profesionale nu era finalizata, asa ca am continuat cu tricourile cu mesaje. Albe cu scris negru, roz cu scris auriu, bej cu desene animate. Colegele mele au inceput sa ma roage sa le fac si lor comanda de tricouri. Clientii mei au inceput sa ma intrebe cand am descoperit secretul tineretii – doreau si ei sa arate ca in liceu. 

Am adaugat pantofii sport. Picioarele mele au avut un dans al fericirii cand au intrat in New Balance. Aveam o pereche de New Balance negri cu gri. Urmatoarele randuri sunt pentru doamne: fetelor, stiti senzatia aia de eliberare cand va dati jos sutienul seara? Asta mi s-a intamplat mie atunci, inmiit! 

Ajunsesem sa astept cu nerabdare zilele in care mergeam la munca, deoarece puteam arata tuturor cine sunt – prin haine. Nu ma mai limita NIMIC.

Desi eram innebunita dupa noua mea garderoba, nu am renuntat complet la culorile sobre – rochiile elegante le am si in culori inchise, si imi stau cel putin la fel de bine ca cele rosii. Voua, care vi se pare ca imi vine mai bine? Cu rochia eleganta rosie sau rochia eleganta in combinatia de negru cu gri? 

Avand o viata profesionala fericita, dupa cele 8 ore de munca eram ca noua. Aveam timp sa merg la sala si sa port salopete si pantalonii scurti. – care imi scoteau in evidenta un corpul meu iubit si tonifiat.

Ca sa fie mai usor de urmarit am pus aici lista celor 10 articole indispensabile in garderoba mea de femeie care ia cu asalt decada a 3-a.

1.    Pantaloni colorati

2.    Pulover de Casmir( rosu )

3.    Palton 

4.    Jerseu lung

5.    Tricouri cu mesaj

6.     Pantofi sport New Balance

7.    Rochii elegante

8.    Pantaloni scurti

9.    Salopeta

10.  

Punctul 10 – de fapt e punctul de unde a plecat toata analiza mea si intelegerea dorintelor mele. Eu mi-am dat seama cat de mult bine iti face simplul fapt ca te imbraci in hainele pe care tu le vrei, cand, intr-o zi insorita dansam prin casa in lenjerie intima, ca sa nu transpir in hainele de munca. Cum s-a oprit muzica si privirea mea s-a oprit pe hainele gri, toata stralucirea din ochi mi-a disparut, zambetul mi s-a transformat in grimasa si fruntea mi s-a incruntat. Mi-am analizat comportamentul timp de o saptamana: lenjeria era singurul lucru pe care il alegeam, si imi dadea o stare de bine in tot corpul cand ma imbracam, dar imediat ce puneam mana pe “uniforma”, o stare de tristete ma cuprindea. Daca si voi aveti o stare de tristete permanenta, desi totul pare bine, va recomand sa va luati o zi in care sa faceti totul cu viteza intai, ca sa apucati sa analizati reactia voastra la tot ce faceti – in special la haine. Din experienta mea, aceste aparent mici alegeri, au o putere extraordinara.

Dressingul meu s-a deschis pentru voi cu ocazia primei probe din SuperBlog2018 – concurs de Blogging creativ.

P.S. pozele cu mine sunt din arhiva personala, poza cu perechea de pantofi sport New Balance sunt de pe Answear.ro