O casuta mica

"Am o casuta mica, asa si asa
Si fumul se ridica, asa si asa
Eu bat la usa casei, asa si asa
Si-mi lustruiesc pantofii, asa si asa"

Pinterest. Panou : Dream House Inspiration. Daca intram pe magica aplicatie vom gasi mii de poze care sa ne faca sa visam. Acum pare foarte usor sa iti creionezi un "cuib", sa vezi mii de proiecte case, sa alegi casa viselor, rupta din basmele moderne : pozele din online. Totusi, cand eram eu la partea de construit locuinta ideala, nu aveam atatea mii de poze inspirationale si aspirationale. Totusi, trebuia sa fie ceva ce ne facea sa visam, sa stim spre ce ne indreptam cand " o sa fim mari", sa stim cum arata casa viselor noastre. Va voi duce cu mine in locurile mele preferate - pe care le-am descoperit in copilarie sau cu ajutorului bloggingului. Sper sa va placa si daca visele mele va inspira, sa stiti ca este si meritul celor de la AIA Proiect si Spring Super Blog 2017 - care au pus bloggeri pe ganduri in cadrul probei 11 din cadrul Spring Super Blog 2017 

Poate ca unii dintre voi mai tineti minte ca era o emisiune la MTV - "Cribs" , in care se prezentau locuintele - de fapt conacele, palatele, vilele de lux ale idolilor adolescentilor. Acolo am invatat ce 

inseamna luxul, ce inseamna bunul gust, ce inseamna grandomania si opulenta si acolo am vazut un lucru ce mi-a atras privirea si mi-a intrat in inima si nu va iesi decat atunci cand voi avea eu casa mea: o camera pe care am vazut-o in casa familiei lui Beyonce, pe vremea aceea la Destiny's Child. Acea camera era asemanatoare unui hol mai lung si ingust, era pictata intr-un violet foarte placut, avea pe jos un covor persan, moale, si sute de perne parca desprinse dintr-un harem al celor 1001 de nopti. Beyonce spunea ca acolo e locul unde vine ea sa se relaxeze, trage perdelele de organza mov si se cufunda in marea de perne. Odata intinsa vezi tavanul luminat cu o replica a Calei Lactee - si te poti pregatii pentru meditatie.
M-a cucerit instant aceasta idee, si ma vad intr-un spatiu ca acesta creeand mereu, scriind cele mai noi recenzii pe blog, adunandu-mi gandurile si punandu-mi sufletul pe on-line. 

Un alt lucru pe care doream sa il fac este sa imi fac o casa bio, care este self suficienta , care sa fie construita cu mainile mele si ale prietenilor mei, din materiale reciclabile. Aceasta ideea mi-a venit de la Cipri si Melu, un cuplu pe care eu il stimez enorm, care au decis ca nu vor un credit la banca - ci doresc sa se incadreze in ceva ce isi pot permite, chiar daca asta a insemnat cativa ani de sacrificii, de dormit pe saltele de paie, de chemat prieteni la ridicat ziduri, sapat santuri si asa mai departe. Totusi, acum se pot mandrii cu faptul ca stau in casa facuta de ei - o casa deja platita, un vis implinit la 30 de ani. 

As avea nevoie de ajutor in obtinerea certificatului de urbanism, pentru ca acest lucru nu este prea comun in Romania. Mai ales, ca la mine in casa ar fi peste tot prize - mai ales in tavan. La Bucuresti chiar exista prize in tavan pentru a pune in functiune aerul conditionat. Eu cand am vazut priza in tavan la un bloc de apartamente m-am gandit - ce sexyyyy, luminiiiiiteeee.

Casuta mea plina de luminite ar avea o gradina gigantica - trebuie un spatiu mare, frumos, verde, plin de flori si ziduri de caramida - ca in gradinile secrete din desenele animate. Imi doresc aceasta curte imensa pentru ca am multi prieteni - reali si virtuali si as dori sa ne cunoastem. Nu, nu o sa fie gratare la mine acasa, ci petreceri private foarte dragute si de bun gust. Bineinteles ca o sa am un perete plin cu flori - acela va fi noul selfie spot si vara, in jurul unui copac batran, va fi plin de perne pufoase, unde bloggerii prieteni vor putea sa stea sa scrie ( da, voi avea si un prelungitor pentru 18 prize - stati linistiti).

Dupa zilele frumoase si insorite petrecute scriind, vor veni petrecerile pe acoperis; acoperisul este in stil mediteranean, cu o scurgere separata pentru ploaie. Va fi plin de luminite calde .

La cat de multi oameni vor fi la mine ati putea crede ca nu dorm si ca meditez doar in camera speciala de meditat. Va inselati : am si o biblioteca cu aproximativ 10000 de carti si un dormitor cu un pat atat de mare, incat te poti pierde.

Baia mea, o sa aibe o mini cascada. Stiu ca sunt pretentioasa ca vreau de toate, dar cred ca stiu cine ma va putea ajuta cu proiectul acestei case de suflet. Va astept sa vedeti si sa scriem de-acolo cu drag.

Multumesc x2

Se pare ca aceasta saptamana e saptamana recunostintei: daca am inceput cu iubitul, acum continui cu parintii mei. Azi am avut o zi plina : m-am pus la somn la ora 2 noapte si m-am trezit la 7:30, toata un zambet pentru a raspunde la telefon si de atunci sunt sau in vizite de vanzare la clienti - sau la telefon cu sefii - activitati care te consuma, mai ales intelectual. Eu am avut un start foarte bun in viata - si am invatat de la parintii mei, 2 oameni cu temperamente opuse, ca pot sa ma comport in orice situatie cel putin in 2 moduri diferite, depinzand de ce reactie sau rezultat pot sa obtin. Azi, pe parcursul a 12 ore am putut sa fiu calma, prietenoasa, decisa, agresiva ( in sensul bun), dominanta, supusa, transanta - si din nou de la capat. Va multumesc pentru exemplul vostru si sper ca in curand sa fiu si eu exemplu copiilor mei.

Aceste ganduri imi treceau prin minte cand am vazut noua campanie a celor de la Provident, Multumesc Parintilor. E foarte interesant ca atunci cand suntem mici din "tati e cel mai tare" si "mama e cea mai frumoasa" par a fi singurele lucruri pe care le stim spune parintilor nostri. Dupa, in adolescenta, trecem la "nu ma intelegi",  "esti depasit", "am alte gusturi - e alta vreme acum" pentru ca la maturitate sa nu mai putem spune prea multe pentru ca avem si noi grijile noastre, poate ii avem pe piticii nostri care ne spun ca suntem cei mai buni si mai frumosi... poate parintii ne spun si acum "daca ma ascultai si faceai atunci masterul" si noi nu stim daca se ne simtit bine sau vinovati - oricare ar fii situatia, ne-am iesit din mana, cuvintele frumoase parca s-au consumat toate cand eram copii. 

Daca totusi, aveti si voi, asa ca mine, pe-aproape de miezul noptii o revelatie, in care va dati un re-wind mental la ziua care s-a scurs si vedeti exact ce ati infaptuit si aveti un "A-Ha" moment - cand realizati ca ati crescut adultul de azi datorita parintilor vostri, atunci va invit sa puneti un mesaj pe contul vostru de Facebook, cu #multumescparintilor.  Aceste mesaje pot sa fie videouri scurte ( cum ar fi sa transformam live-ul de dimineata in ceva mai semnificativ?) , mesaje text sau mesaje cu poza  - si nu uitati sa dati tag paginii Mulțumesc Părinților. Dupa ce ati publicat si taguit, dati un mesaj catre pagina Mulțumesc Părinților cu scrisoare voastra de multumire si datele voastre - pentru ca sa puteti fi contactati in cazul castigarii.

In incheiere, va las cu urmatorul gand: acum cativa ani citeam in cartile de business, de psihologie, de dragoste - ca relatia armoniasa cu parintii este izvorul succesului. Ca trebuie sa ii apreciem pentru ce au facut si sa ii iertam pentru ce nu au facut. Atunci mi-am promis ca voi vorbi zi de zi cu un membru al familie mele, oricat de departe as fi. Si mi-a prins bine. Am inceput sa ii laud si sa le multumesc pentru lucrurile mici pe care le faceau. Au ramas perplexi - nu se asteptau. Dupa cateva zile am inceput sa fim mai apropiati decat in copilarie, si am simtit o caldura pe interior. Va urez succes pe drumul acesta de (re-)conectare si sper sa incepeti cu primul pas #Mulțumesc Părinților

La, la, la la la, laaaa la la la la

"La, la, la la la, laaaa la la la la." asa incepea fiecare dimineata vesela in satul strumpfilor. Acele creaturi mici si albastre, erau mereu vesele. Fiind la gradinita, credeam ca toata lumea poate sa fie pasnica si optimista ca acesti micuti. Viata mi se parea grea in Romania anilor '90, pentru adulti in special, si incercam cu puterile mele de copilas sa aduc o raza de soare, sa fiu un strumpf pentru parintii mei.

Imi amintesc si acum cu placere ce am facut intr-o dimineata: tatal meu lucra pe taxi si dimineata la 6 pleca cu clienti iar la 7:15 se intorcea sa ma trezeasca, sa-mi dea de mancare, sa ma imbrace, sa ma duca la gradinita, apoi fugea din nou la munca. Intr-o dimineata, m-am trezit inainte ca sa ajunga el, am mers si am mancat micul-dejun pregatit de mama mea, mi-am luat uniforma albastra, mi-am zambit uitandu-ma in oglinda si comparandu-ma cu Smurfette dupa care am alergat strengareste la geam, si m-am pregatit de aparitia tatalui meu.

Era o aventura: trebuia sa fiu atenta, cand ajunge el, pentru ca trebuia sa ma ascund sub plapuma. Tin minte si acum adrenalina, dar era frumos ca intr-un film pentru intreaga familie. Cand am vazut Oltcit-ul nostru albastru parcand, am inceput sa topai si m-am acoperit rapid inchizand si ochii. Tatal meu a venit, mi-a zis: "Dianaaa... trezeste-te." la care eu explodand de bucurie am aruncat plapuma si am zis: "Surprizaaaa!". Tatal meu m-a imbratisat si am plecat la gradinita.

Acum la 20 de ani dupa, strumpfii revin in viata mea cu o noua comedie: "Strumpfii: Satul pierdut". Eu stiu ce voi face in 31 martie 2017 - voi fi la cinema cu toata familia, purtand albastru pentru lansarea animatiei! Voi, unde veti fi?

Lumea spune ca dau spoillere, dar eu sunt indragostita de trailere, imi place un clip care da replici savuroase din filme si pastreaza totusi un twist pentru vizionarea efectiva. Cei de la InterComFilm, cei care au adus in Romania Angry Birds si Hotel Transilvania 2 - au exact astfel de preview-uri. Abia astept sa vad mai multe strumpfite in aceasta mare albastra. Sa imi spuneti ce parere ati avut. 

Relatare strumfeasca pentru SprinSuperBlog 2017

Drumul unui salam perfect

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie, ca tuturor femeilor moderne, imi place sa fac cumparaturile in hypermarket : au de toate - ciocolata, lapte de soia, fuste si bluze, salamuri, branzeturi - tot ceea ce nu mai trebuie sa vanez sau sa imi fac singura. Au chiar aer conditionat vara si caldura iarna. Mie imi place la nebunie sa ma plimb, sa vad, sa gust, sa ating, sa probez - in schimb, iubitul meu nu intelege frumusetea acestui bazar modern. In fine, nu poate sa fie chiar perfect, asa ca uneori merg singura. Ati cunoscut vreodata oameni pretentiosi? Mai ales la mancare? Oameni care stiu dupa miros cat mai are laptele pana se strica, care stiu simt carnea carne fata de carnea cu hormoni... Vai! oameni care in viata anterioara au fost caini politisti ce depistau droguri - nu altceva. Oamenii acestia hiper-sensibili au un talent nativ de a ma scoate din sarite. Probabil ca de-asta mi-am ales asa iubit 👯. 

Pentru Alin e mereu o aventura sa ii cumperi ceva ce ii place: asta e prea subtire taiat, asta e prea gros. Asta a stat prea mult, asta e inca crud. Cateodata imi vine sa ii spun ca nu ii mai fac nimic, dar imi aduc aminte repede ca e baiat bun si ca merita sa mai incerc, sa mai caut ceva. Si uneori, solutia te gaseste pe tine.Va rog sa observati acest raion de mezeluri. Sa il privim mai indeaproape - si mai aproape    

Ce vedeti? Caroli, una dintre cele mai cunoscute marci de mezeluri din Romania, a lansat ceva nou. Nu, nu vorbesc despre Salamul Semenic ( cu 90% carne), despre care mi s-a spus ca este foarte gustos, ci vorbesc despre faptul ca de azi, exista #mancarecunotificare - adica Carolimetru termic. Imi plac cei de la Caroli - mereu au campanii interesante,cum este si Casa Carolistilor, unde mezelurile tale preferate iti aduc premii: adica, inscrii suma cheltuita pe mezeluri Caroli si primesti puncte cu care iti iei ce premii doresti. Eu imi doresc o rochie - asa ca am zis ca mai trebuie sa strang ceva puncte si am luat nu una, ci doua bucati de Salam Semenic ( unul clasic si unul picant). Le-am pus in cos si am plecat. Carolimetrul spune ca daca sunt peste 8 grade, salamul este pastrat in conditii improprii si ar trebui pus la rece. Mi-am zis biiiine, si mi-am continuat cumparaturile, pana cand... m-am uitat mai bine la cos: Carolimetrul parea ca se ingalbenise.

Asa ceva parea imposibil, dar mama mereu spunea : cumpara mezelurile si carnea in general chiar inainte sa pleci la casa.  Da, Carolimetrul functiona ( aici am pus un alt salam din vitrina frigorifica langa, pentru a vedea diferenta de la stat in "caldura" - +20 de grade, timp de 10 minute). Am pus salamul cu Carolimetru verde la loc, pentru ca eram curioasa - pana unde va ajunge. 

In pozele de sus puteti vedea drumul pe banda, in cos atat inauntrul magazinului cat si afara. Mi-am pornit masina ca sa vad cate grade sunt, daca nu e vreo alta smecherie. Carolimetrul functiona perfect. 

In cele din urma am ajuns si acasa, am despachetat, am pus Salamul Semenic in frigider si am asteptat sa redevina verde. Daca  Carolimetrul a redevenit sau nu verde  - asta nu am mai aflat, deoarece a venit Alin de la munca, si in stilul lui ironic mi-a facut un compliment : "Iubire, in sfarsit ai luat si tu ceva bun" si dusi au

fost toti 3 ( Alin si cele 2 salamuri ) .  Va spun ca in acel moment am fost foarte bucuroasa cu alegerea mea - poate pana atunci nu prea intelegeam impactul caldurii din magazine, de pe drum etc. De atunci sunt mai atenta cu toate mezelurile - le iau la finalul drumului la hypermarket si incerc sa reduc la minim durata timpului in care salamurile stau "fara frigider". Degeaba cumpar un salam cu Calitatea Extra, cu 90% carne daca nu am grija de el. Drumul unui salam perfect poate fii anevoios - dar senzatia de la capatul lui merita din plin. 

Pofta buna! ( si daca apucati sa faceti o poza - doua la vreun sandwich, sa imi aratati si mie). 

 

Visele devin realitate cât ai spune AVBS

Pe Alin l-am cunoscut prin 2008 când amândoi mergeam cu personalul de la București la Brașov : era un tânăr cu mult bun simț pe care viața l-a încercat încă din copilărie: la 8 ani nu mai avea nici părinți, nici bunici. Fiind cel mai mic dintre 4 frați,  drumul lui în viața se anuna destul de anevoios. Era un băiat inteligent, și din acest motiv am fost surprinsa ca a abandonat școala - am înțeles că trebuia să muncească și a ales sa fie pizzar.
A lucrat ca angajat pe la mare, pe la munte și când s-a decis ca vrea o viață mai bună a mers în strainatate unde a lucrat 1 an și s-a întors cu 10.000 de euro. Și-a întemeiat o firma, a luat un spațiu în chirie, l-a mobilat și a început sa vânda pizza : la pachet sau la felie. Nu dorea nici un împrumut, nu avea cine sa îi dea vreun ajutor financiar dar nu dorea mai mult.

Avea un spațiu micuț în spatele unor blocuri intr-o zona rezidențială și avea deschis pana la ora 23. Îi plăcea ce făcea : deschidea la ora 15, se trezea când dorea , câștigă un salariu decent și nu avea șef.  Clienții îl plăceau pentru ca era mereu prietenos și folosea ingrediente de calitate.

Intr-o seara, pe la ora 23:15, după ce Alin si-a strâns tot, la pizzeria lui au venit un domn și o doamnă, 2 oameni normali, îmbrăcați în blugi:
"Bună seara, ne dați va rog ceva de mâncare? " , zise barbatul.
"Am cam închis,  dar dacă vreți putem sa împărțim pizza mea, și va mai pot face o salata" . "Suna perfect au răspuns cei 2 înfometați ". Au cinat împreună, schimbând câteva politețuri și fiecare a plecat pe drumul sau.

A doua zi, femeia s-a întors pentru a cumpăra câteva felii de pizza. După ce a gustat i-a spus lui Alin: "Numele meu este Diana Stan, și sunt manager de achiziții la PC++, firma de software care se deschide la 2 minute de aici. Constructorii, portarii, vecinii - toți te-au lăudat pe tine și munca ta. A trebuit sa vin ieri sa testez și eu și am vrut sa vad daca și când gătești pentru alții faci la fel ca pentru tine. Ești omul de care avem nevoie : ești flexibil, ai calitate constanta și cred ca poți sa asiguri masa de prânz pentru cei 200 de angajați ai noștri."
"Doamna, va mulțumesc.  Dar eu nu vreau. Mi-e bine așa. " Mai gândește-te, avem un buget de 30 de ron/angajat/zi, e un contract de 32.000 de euro, lunar. Aici ai numarul meu. Vrem pizza, paste, supe creme și salate."

Lui Alin ii era bine așa : 750 de euro lunar erau ai lui, dormea linistit, nu îl deranja nimeni și nimic. Totuși,  un astfel de contract e o mana cereasca: un contract de 32.000 i-ar aduce un profit de 7-8000 de euro lunar și ar reduce considerabil timpul pana la visul lui : o casa a lui și o școală de meserii practice pentru copiii din mediile defavorizate.

3 nopți Alin si-a făcut calcule: cu acest contract, intr-un singur an visul lui s-ar împlinii - dar ar trebui sa renunțe la confortul lui : adio trezit la 12 și alte libertăți. ..Pe de-alta parte ar putea avea cheia de la casa lui, de unde nu l-ar da nimeni afară și ar putea avea și școala de meserii. Dar pentru asta îi mai trebuiau oameni și aparate. În varianta ideala, când totul era nou, avea nevoie de 20.000 de euro.

Economiile lui erau de 4000 de euro - s-ar descurca și cu 7000 de euro - cu echipamente second hand - dar nu știe de unde sa facă rost de ceilalți 3000.

Cateodata când cauți soluții,  le găsești - sau chiar te lovești de ele. Alin al nostru a observat următorul panou:

Sub care era următoarea captură : "Visează. ...obține un AVBS." Așa ca a sunat pentru o întâlnire.

AVBS Credit sunt un broker financiar bancar: adică ei caută creditul pentru afaceri care ți se potrivește cel mai bine, fără ca tu sa mergi pe la toate băncile - și fără ca sa fii nevoit sa îi plătești.
Afacerea lui Alin avea încasări lunare de 2250 de euro. Alin dorea un credit pe care sa îl plătească cât de repede. Avea deja și un contract semnat - deci avea nevoie de o linie de credit, de un overdraft. 10% din încasările lui - limita maxima pentru un credit fata garanție era 2700 de euro.  Era la limita cu varianta cea pesimista, dar era ce îi trebuia. Linia de credit îi permitea chiar sa plătească salariile - așa ca a putut sa își angajeze 2 ajutori bucătari pe care sa îi formeze pentru inaugurarea PC++ . Mâncarea a fost așa de buna incat s-a terminat înainte sa îi pot face o poza. Alin a primit pe lângă bani, încredere în creditele pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Relatarea povestii cu Happy End a fost făcuta de Di  pentru SpringSuperBlog.

Multumesc

Zilele acestea am avut ... 3 sau 4 joburi full time, adica : lucram la locul meu de munca de unde imi vin banii, am fost si sofer -  conduceam in stanga / dreapta ca disperata ( cam 30 de ore si 700 de km am condus in ultima saptamana), siiii sunt in focul competitiei la SpringSuper Blog 2017 - cu deadlinuri o data la 2 zile, cu deadlinuri pentru alte concursuri + ca trebuie sa mai si scriu ce se intampla in viata mea. In toate zilele astea, iubitul meu mi-a fost aproape - ba mai mult, m-a si scos in oras, desi stam in aceeasi camera, a venit cu o floare noua careia i-a cautat simbolistica, m-a si plimbat prin centru si a facut curat in casa. 

Cu totii avem zile bune si zile rele - dar in ultima saptamana el a avut de oferit foarte multe momente frumoase, asa ca m-am gandit sa ii fac o mica surpriza ... si cand vine de la munca sa primeasca si el putina recunostinta din partea mea. 

Dragul meu - tine-o tot asa <3, cu gesturi mici arati sentimente mari 

Dragoste la a 20-a vedere...

Mai tineti minte in liceu sau in gimnaziu momentele acelea din mai-iunie cand singurul lucru care trecea prin mintea elevilor erau plaja, taberele si marea? Iar in septembrie toata lumea retraia cu drag vacanta la mare cand toti colegii isi povesteau vara? 

Ei bine, eu nu! Pentru ca mie nu mi-a placut la mare. Nu vedeam nimic interesant in ea. Adica din Oradea pana la Mamaia faceam undeva la 14 ore cu trenul. Reteta dezastrului era perfecta: 

- se ia stres din belsug si presara cu generozitate sub forma unor comentarii: "Ai facut bagajul, ai luat tot ce iti trebuie ? Stii ca nu avem bani sa cumparam de-acolo"

- se adauga un compartiment cald, plin de sosete mirositoare

- se toarna suspiciuni si frica cat cuprinde: " Nu manca nimic cu frisca/smantana ca poate fi stricata! Nu manca oua ca o sa faci salmonela! Da-te mereu cu crema muuuuulta de plaja ca altfel te arzi! Nu sta la soare intre 11 - 16 ca o sa faci cancer de piele! Fi mereu atenta la telefon si bani" 

Si asa se relaxa familia noastra: mergeam cu trenul 14 ore ca sa stam inghesuiti in sufrageria prietenilor nostri din Constanta, ca sa ne trezim 7 zile la rand la 6 dimineata sa putem manca si sa mergem rapid sa inotam pana la ora 11 pentru ca de la 11:30 pana la 14 sa jucam care sa jucam ruleta ruseasca la o terasa ( o fii mancarea buna/ stricata/ scumpa / ieftina/ ospatarii ospitalieri? ) , sa fugim acasa sa facem un dus pana nu vin de la munca amicii - ca sa nu ii deranjam si pe la 16 incolo sa jucam remy sau carti sau ce vrem noi doar sa ii lasam pe adulti cu ale lor. 

Cand auzeam oamenii ca vorbesc fascinati de apaaaaa, de inot - imi venea sa le spun : "Voi ati auzit de Baile Felix si 1 Mai? si acolo e apa - si e calda tot anul fratilor." 

Si asa am crescut eu cu ideea ca e frumos si acasa si e bine si la munte. Dar, ce ti-e scris - in frunte ti-e pus: dupa terminarea facultatii m-am angajat la o firma pe un post de reprezentant de vanzari cu zona - drum rolls please - Bucuresti - Constanta. De 2 ori trebuia sa merg in fiecare luna in Mamaia - sa iau comenzi, sa gasesc clienti noi, sa bat toate strazile posibile. Stateam 2-3 nopti acolo la fiecare vizita. Vedeam marea tot timpul anului - si asa am inceput sa ii cunosc pe constanteni mai bine - sa vad ca perceptia pe care o aveam asupra statiunilor in anii '90 trebuie updatata. Si asta am si facut, intr-o zi frumoasa de vara in 2011 cand sorbeam o cafea la Hotel Aurora in Mamaia. Litoralul romanesc avea mult mai mult de oferit decat imi inchipuiam eu, si nici nu stiam ce va veni in anii urmatori - totusi, daca ai puterea sa crezi in frumusetea viselor tale, acestea devin realitate. 

Visul care s-a nascut atunci era ca tot ceea ce se intampla in afara - pe bani grei, sa fie si la noi. Ca tot ceea ce in strainatate ne surprindea - la noi sa devina norma : cum e ca tot personalul sa iti zambeasca la orice hotel din Mamaia. Dar eu visez destul de mult , mi s-a mai spus. Totusi, e posibil ca visul meu sa devina realitate. Si va spun si cand. 

Suna interesant? Gata, nu va mai dau emotii : in weekendul 5-7 mai, Spring SuperBlog va avea Gala Spring SuperBlog 2017 la Hotel Aurora Mamaia - locul de unde a pornit si visul meu. Va imaginati un hotel cu 10 etaje plin cu bloggeri? Adica 686 de oameni care gandesc intr-o maniera asemanatoare cu mine : adica sunt prietenosi, ambitiosi, curiosi, informati, generosi, haiosi - toti sub aceelasi acoperis. Cred ca ar fi weekendul ideal : vineri seara o petrecere mare si decernarea premiilor - toate in restaurantul din Mamaia . M-as bucura ca fiecare participant sa isi lase pe o lista cu dedicatii melodia preferata - si DJ-ul sa le imbine armonios. Sambata dimineata mi-ar placea sa ne relaxam la piscina, incalzita prin panouri solare, pentru ca Hotel Aurora este un hotel la mare, dar e un hotel cu piscina - exact cum imi place mie . Si cum prea multa relaxare strica, am avea si un program de aqua gym: stiti voi mens sana in corpore sano. Asta pana la ora 14 - cand  am intra in trainiguri: "Cum sa te conectezi mai bine cu cititorii tai", "Cum sa iti cresti veniturile cu ajutorul blogului" si alte traininguri tinute atat de SuperBloggerii castigatori ai editiilor precedente cat si de parteneri. Sambata seara ar fi petrecerea la piscina - pentru ca we work hard, but we party harder si... nu e mare fara petrecere pana in zori. Duminica dimineata e trainigul cel mai asteptat : "Cum sa surprinzi momente unice cu telefonul" - si avem ca proba practica fotografierea rasaritului. E foarte cool - nu-i asa? 

Duminica dupa -masa este plecarea, pentru ca orice poveste dureaza 3 zile, nu-i asa? Gresit - dureaza mult mai mult deoarece in hotel exista conexiune wireless - si toata lumea posta experientele SuperBloggerilor. V-am facut si voua pofta, nu-i asa?

Eu asta imi doream cu articolul scris pentru aceasta proba din Spring SuperBlog2017