Gand la gand si ban la ban

SuperBlog 2018 are provocari foarte interesante - si nu doar interesante, ci si educative. 

Pentru ziua de azi am fost provocata sa impartasesc cateva dintre sfaturile mele pentru administrarea cat mai eficienta a bugetului personal. Avand in vedere ca in fiecare an imi fac macar o vacanta in strainatate, ca am un apartament pe numele meu, am majoritatea hainelor pe care mi le doresc – cred ca am o oarecare credibilitate cu privire la acest domeniu, asa ca hai sa incepem.

Parintii mei au vrut ca eu si fratele meu sa avem educatie financiara. Ei crescusera intr-un alt regim, unul in care statul in principiu avea grija de tine – sa ai unde sta, unde lucre – dar nu aveai alte libertati  - inclusiv cea de a cheltui banii castigati pe ce doresti. Neavand pe ce cheltui banii, oamenii nu au invatat neaparat cum sa ii gestioneze. Independenta financiara nu era un deziderat foarte prezent in mintea romanilor, pentru ca nu se simtea foarte puternic dependenta de bani. Totusi, lucrurile s-au schimbat dupa 1989 si parintii mei au vazut nevoia ca eu sa am o alta relatie cu banii.

Totul a inceput cand eram mica – pur si simplu mi se parea fascinanta ziua de salariu: parintii mei veneau acasa cu banii – care acum 20 de ani se dadeau in mana, nu pe card. Ii puneau la gramada, ii numarau si incepeau sa ii imparta: datorii, intretinere, mancare si … cam atat, pentru ca erau vremuri in care banii nu ajungeau pentru altceva. Dupa cateva luni in care parintii mei au vazut ca statul sau patronii nu ii vor ajuta sa aibe viata dorita, au luat problema in maini si au inceput sa mai faca extra activitati: meditatii de engleza, franceza si matematica, ore de taximetrie – toate pentru a creste venitul familiei noastre. In afara de cresterea veniturilor, parintii mei au inceput sa si scada cheltuielile – cumparau la inceput de luna produse de consum, in cantitati mai mari : ulei, zahar, orez, paste.

Banii astfel obtinuti au fost investiti in… ei bine carti : “Tata Bogat, Tata Sarac” , “Copil Bogat, Copil Istet” ambele de Robert Kiyosaki. Am fost obligata sa le citesc in gimnaziu. Nu mai stiu exact fiecare idee, dar stiu ca m-a facut sa privesc altfel munca. Am vrut sa invat raspunsul la intrebarea “cum sa faci bani?”

Mergeam cu colinda, dadeam si eu meditatii colegelor mai slabe la matematica, pastram cei 10-20 de lei rest de la paine. Aveam mai multe pusculite in care imi puneam banutii: monedele de pana la 50 de lei in cutia de tabla ramasa de la ciocolata primita din Germania, de la niste prieteni, monedele de 50 si 100 de lei in porcusorul albastru si bancnotele de 500 si 1000 de ron intr-un portofel de piele, care avea mai multe "sertare" - si fiecare sertar era pentru ceva: un compartiment era pentru casa mea viitoare, un compartiment era pentru facultate, un compartiment era pentru cea mai apropiata sarbatoare ( Craciun, Pasti, zi de nastere - care venea prima). 
Anii au trecut, am lucrat la un moment dat si in strainatate, acolo aveam euro - si nu aveam nici o durere de cap referitor la banii care vor veni maine sau in lunile urmatoare. Am fost putin mai linistita. Am avut 2 ani in care nu am mai economisit si am simtit ca doar am trait. Am revenit acasa si am inceput sa pun iarasi banii de-o parte, dar nu la fel de drastic ca inainte. Mi-am luat apartament cu o rata care nu reprezinta mai mult de 20% din venitul meu. Sunt linistita. Am un card de credit cu care fac puncte - si punctele le transform in ce vreau eu: o pereche de cizme, bilete de avion - orice. Banii ii pun pe cardul de credit mereu in data de 1, ca sa nu primesc penalizari... si lista ar putea continua. 
Poate ca parintii vostri nu au sesizat nevoia diferita a generatiei noastre, poate ca nici eu nu stiau ca banii iti conduc viata daca nu ii conduci tu pe ei si nu au putut sa va ofere toate informatiile de care ati avut nevoie cand ati crescut. Acum este momentul sa mergeti la Scoala de Bani, organizata de BCR.