La plimbare pe strada Ideala

De la sfarsitul lui 2011 locuiesc in Cluj-Napoca. Initial am stat in Manastur - cel mai prost famat cartier al anilor 80-90' . Desi am mers cu frica acolo, am fost placut surprinsa sa vad ca anii 2000 au fost ani buni, si Manasturul devenise un cartier linistit si prosper. 

Azi, 16.10.2018, Clujul si toate cartierele lui sunt aproape de nesuportat. Daca acum 7 ani, in 20 de minute ma duceam la restaurantul meu preferat, ma parcham, beam un ceai, plateam si plecam, astazi mi-au luat 30 de minute doar sa gasesc un loc de parcare la mai putin de 10 minute de mers pe jos de Bricks – un restaurand dragut din zona 2 a orasului.  

Da – orasul s-a transformat. Au venit bani multi in Cluj-Napoca, multi studenti au hotarat sa isi croiasca un destin aici si populatia a crescut exponential in 7 ani, blocurile s-au inmultit mai ca iepurii si infrastructura pare ca este pe punctul de a claca.

Blocata fiind la diferite semafoare, m-am apucat sa visez cu ochii deschisi : cum ar fi daca as locui in orasul ideal pe strada ideala? Si am inceput sa desenez cu ochii mintii.

Strada mea ar fi in primul rand mereu insorita. Nu asa de mult incat sa fii mereu cu aerul conditionat pornit, dar destul de mult. Soseaua de pe strada mea ar avea cate 2 benzi pe sens si pista de biciclisti lata de 1 metru, la fel pe ambele sensuri. Intre blocuri si trotuar ar fi un spatiu verde, de cel putin 5 metri lungime si ar avea gazon, cativa boscheti, tufe cu flori, si arbusti. Nu stiu de ce nu imi doresc gard viu chiar la strada. Cred ca m-am saturat de izul comunist pe care il dau. Inca n-am gasit un peisagist bun care sa transforme gardul viu in ceva interesant, asa ca in visul meu, blocurile sunt fara gard viu. Inaltimea blocurilor? Intre 5 si 7 etaje – fiecare bloc are la ultimul etaj un spatiu comun: fie o piscina, fie o terasa, fie un mic observator astronomic. Culoarea blocurilor?  Verde viu. Adica blocurile sunt adevarate gradini urbane verticale. Blocurile nu polueaza – ci sunt un plaman al orasului: filtreaza aerul poluat, eliberand oxigen pur in atmosfera. Blocurile de pe strada Ideala sunt tematice : 1 bloc este doar pentru iubitorii de pisici. 1 bloc este doar pentru iubitorii de catei. 1 bloc este doar pentru iubitorii de pasari. 1 bloc este doar pentru rozatoare. 1 bloc este doar pentru petrecareti ( si este izolat fonic). Cei care nu doresc sa aibe animale in bloc au 2 blocuri la dispozitie : unul pentru pensionari si unul pentru familii cu copii. De ce fiecare grup cu blocul lui? Pentru ca atunci cand au un lucru important in comun – este mai mare sansa ca vecinii sa se inteleaga mai bine, sa se respecte mai mult si sa lucreze mai mult la ingrijirea spatiului comun. Faptul ca au un set de valori comune ( iubirea pentru caini, de exemplu) ii poate face mai toleranti unul fata de celalalt, limitand astfel litigiile. Daca spatiul verde din fata blocurilor este uniform si arata la fel pe toata strada, spatele blocurilor reflecta specificul fiecarei mini-comunitati: blocul iubitorilor de caini are un tarc pentru caini, grupul pensionarilor are o gradina frumoasa cu flori ingrijite chiar de ei, grupul celor cu copii are un parculet incredibil cu tot felul de jocuri, iar blocul grupului de iubitori de pasari are o sera cu tot felul de plante, unde pasarile pot veni sa isi dezmorteasca aripile.
Partea din fata blocurilor are felinare – ca in anii 1920 – si cosuri de gunoi ascunse, imbracate in buturugi si bolovani.  Fiecare bloc are parcari subterane : cate 2 locuri/ apartament si mai sunt inca 10 locuri mereu libere, pentru vizitatori.

Strada mea ideala nu are doar blocuri : are si un parc mare cu locuri de sport – unde toti vecinii se saluta si fac miscare impreuna.

Ce imi place la strada mea imaginara cel mai mult, si poate e cea mai mare diferenta fata de realitate, e ca strada mea Ideala e curata si oamenii sunt prietenosi.
Pe strada Ideala este si un spital ideal. Acesta se afla aproape de padure, are un parc mare in care bolnavii se pot plimba linistiti. Holurile spitalului si camerele sunt de un alb imaculat, dar nu orbitor. Totul miroase a curat si sigur. Camerele pacientilor sunt cu cate un singur pat, si cu toaleta in interior – inclusiv cabina de dus. Totul inspira demnitate.

S-a facut verde si masinile pornesc usor, usor iar gandul meu merge in trecut, dar de data aceasta nu la Cluj-Napoca - ci la Bucuresti. Imi amintesc cum cautam acum cativa ani o casa pentru tatal meu, in Bucuresti . Am fost chiar pe la un birou de arhitectura. Am vazut mai multe proiecte de case, toate foarte frumoase – dar, parca ceva lipsea. Lipseau vecinii. Ca sa fiu mai explicita, era o casa draguta – pe care noi trebuia sa o plasam undeva. Nu stiam cine vor fi vecinii, speram doar ca o sa fie oameni ca noi : oameni cu bun simt, care sa isi doreasca sa aibe o oaza de relaxare la care sa revina seara de seara. Oameni care vor sa aibe curtea frumoasa - de ti-e mai mare dragul sa te plimbi seara prin fata ei. Oameni care iubesc animalele – dar isi respecta si vecinii si lasa curat in urma plimbarii in parcul comun. Cam asta speram – sa scapam de mitocanie, de invidie, de rautatea gratuita, care exista in multe cartiere din Romania. Si… atragi ceea ce esti. Vecinii tatalui meu sunt amabili, harnici, linistiti. 

Cum arata locul unde vreti voi sa traiti? 

Strada si casa au fost imaginate cu ocazia probei 5 din SuperBlog 2018