Vara mea din iarna trecuta

O poza face cat 1000 de cuvinte, si-atunci, 1000 de cuvinte cat fac? Mereu m-au pasionat echivalentele si simbolurile, lucrurile care se ascund in spatele evidentului. Si cred ca sentimentul era reciproc, pentru ca toata viata mea lucrurile iesite din tipar m-au cautat, mi s-au aratat, au fost profesorul de care am avut nevoie. Veniti cu mine in randurile urmatoare pentru a vedea o poveste devenita lectie de viata. 

Era Ianuarie 2016, Bucuresti, zapada si amintiri cat cuprinde. Cu un an inainte eram in Sri Lanka unde era cald si foarte bine, oamenii se purtau dragut cu mine si ma priveau cu respect. Zi de zi mancam ceva nou si exotic, inotam pe o plaja diferita, vedeam animale despre care nici nu stiam ca exista. Fusesem intr-un proiect caritabil si am ramas cateva zile in plus pentru a descoperii cultura si oamenii acelei insule care m-a cucerit iremediabil. 

Cu amintirile un ierni fierbinti pe un alt continent, am acceptat deplasare in Capitala pentru reuniunea anuala a firmei la care lucrez. Acolo am gasit oameni stresati, fara locuri de parcare, circulatie ingreunata si intr-un final am ajuns la hotel: Athenee Palace Hilton Bucharest. 2015 fusese un an bun asa ca urma sa fim cazati intr-o locatie de lux. Impreuna cu o colega imparteam un Twin Guest Room - si eu am ajuns prima, asa ca am gasit pe televizor : "Welcome Ms. Diana." Deja incepea sa se mai compenseze drumul lung de la 5 dimineata, dupa o noapte nedormita. La micul dejun aveam o doamna care ne gatea omleta dupa preferintele noastre, aveam un bufet suedez pe placul oricui, personalul hotelului era mereu zambitor. Mama mea era mandra de mine: traiam sperantele ei pentru mine: prin munca mea am ajuns sa stau in cele mai bune hoteluri din tara. 

Iar eu ma bucuram la maxim de lux, explorand fiecare colt al hotelului. Vazusem eu ca liftul spunea ca exista ceea ce se numeste "Executive Lounge" la ultimul etaj. Asa ca m-am dus sa il vad, fara sa stiu ca in mod normal nu as avea acces. Si chiar cand am ajuns la usa, un domn a iesit si mi-a deschis. Si am intrat. Luxul ajunsese la superlativ. Tartine cu somon la 22 noaptea, sucuri proaspete - dar mai mult de-atat, privelistea. Am iesit afara pe balcon sa vad Bucurestiul noaptea. Terasa era acoperita de o zapada virgina, curata, orasul era luminat. Aceste clipe mi-au adus aminte de vara mea din iarna trecuta cand ma asteptasem sa vad saracie lucie in Sri Lanka, dar am gasit o tara minunata, cu o bucatarie fix pe placul meu si cu oameni extraordinar de primitori  ( cateodata chiar ma simteam de parca eram acasa). In clipele acelea cand realitatea se imbina cu amintirea, am apasat pe camera foto - si s-a salvat aceasta poza, care pentru mine, are de toate: lumini romantice, atmosfera si cateva lectii de viata. 

Prima lectie este : Cauta mereu ceva nou si vei fi uimit. Camera mea de hotel, piscina, restaurantul erau foarte frumoase si suficiente pentru multi. Dar eu mi-am dorit macar sa vad ce inseamna "the best" pe care il avea hotelul de oferit.

A 2-a lectie : Fii mereu pregatit sa accepti sansele care ti se ofera. Eu mi-am dorit sa ajung in Executive Lounge si "Universul a conspirat la dorinta mea", facand ca un domn galant sa imi deschida chiar atunci usa ( am revenit si a 2-a zi, sa mai petrec putin timp in lounge, dar nu a mai fost nimeni care sa imi fac "upgrade"). La fel si cu proiectul umanitar in Sri Lanka : la o poveste, un amic m-a intrebat: vrei sa mergi sa predai engleza in Sri Lanka, la un orfelinat? Vreau. Si restul au fost detalii de rezolvat pe parcurs.

A 3-a lectie: Traieste in prezent ca se te poti bucura de el. Daca ati fost macar o iarna in Bucuresti stiti de ce toata lumea se plange: mizerie in exces, strazi secundare blocate de zapada, frig, vant etc. Sejurul meu din Sri Lanka fusese fenomenal: mancarea mea preferata, clima mea ideala, simteam totul foarte familiar, desi eu venisem doar cateva zile. In ianuarie 2016 aveam 2 variante: sa stau sub plapuma in camera si sa-mi "plang de mila" ca nu mai sunt la malul Oceanului sorbind dintr-o nuca de cocos sau puteam sa aleg sa ma bucur de ceea ce mi se ofera. Aceasta poza imi confirma inca o data ca Bucurestiul este intradevar micul Paris si ca romantismul este la el acasa, chiar si sub 50 de cm de zapada. 

Lectia a 4-a : Treci de suprafata pentru a vedea in profunzime. Sri Lanka era considerata un loc sarac - care m-a fascinat prin frumusetea ei si caldura oamenilor. Bucurestiul nostru blamat inca mai are locuri pline de farmec ascunse privirilor celor neatenti. 

Cam asta a fost povestea mea prin prisma pozei mele preferate, redata in cadrul Spring Super Blog2017, ca raspuns la provocarea celor de la Momondo. Anul trecut cu siguranta ati vazut un videoclip care ne spune ca desi nu se vede cu ochiul liber, suntem destul de conectati unii cu altii, iar dovada se gaseste in ADN. In 2017 clipul si concursul ( The DNA Journey) revin in Romania cu
premii foarte interesante: kituri ADN care iti vor spune multe lucruri despre tine si chiar bilete de avion pentru a vedea locurile din care iti tragi radacinile. 

Si acesta nu este singurul lor concurs COOL. Foarte multe firme si situri de turism fac marketing - dar eu rezonez mai mult cu concursurile lor  - mi se pare ca sunt pentru genul meu de om :) 

Cadrul de mai sus a adus lumina, desi era intuneric afara. Pentru voi, care au fost pozele care au facut claritate in mintea voastra? 

Frumusetea ochilor sta in inima si maini

"Diana, a venit mama ta dupa tine!" si ieseam grabita din clasa sa o vad pe bunica mea care venise sa imi aduca pachetelul cu mancare pe care il uitam din cand in cand acasa. Bunica mea a fost o femeie care nu si-a aratat niciodata varsta, deaceea nu mai eram surprinsa niciodata cand lumea o confunda cu mama mea.

De fapt ambele mele bunici au fost confundate cu mama mea. Si mama mea era luat mai mereu drept sora mea. Asta se intampla in viata reala, fara filtrele de pe Instagram, in Romania anilor `90 cand in trusa de farduri a celor mai multe romance se regasea un ruj rosu si nitica pudra rozalie pentru obraji. Alte vremuri. Poate e bine ca am copilarit in perioada aceea si in familia mea - asa modesti/normali cum eram, pentru ca azi, cand am aproape 31 de ani, inca mai sunt intrebata la ce facultate am de gand sa merg ( si de fiecare data ma bucur ca am stiut sa am grija de genele mostenite).


Dar cum am ajuns aici? Haideti cu mine intr-o incursiune in trecutul familiilor Fechete si Stanciu. Parca toate femeile din familia mea au fost prietene la catarama cu Audrey Hepburn, pentru ca toate se ghidau dupa aceelasi motto : „Frumusetea unei femei nu consta in hainele pe care le poarta, in corpul ei sau in modul in care isi piaptana parul. (...) Adevarata frumusete a unei femei este reflectata in sufletul ei. Sta in grija pe care o ofera cu dragoste, in pasiunea pe care o arata. Frumusetea unei femei creste, pe masura ce ea imbatraneste.” „Ca sa ai ochi frumosi, priveste binele din ceilalti, ca sa ai buze frumoase, rosteste cuvinte pline de bunatate, si pentru postura, paseste cu certitudinea ca nu esti niciodata singura, pentru un par frumos, lasa un copil sa se joace sau sa-si treaca degetele sale prin acesta, macar o data pe zi."


Da, frumusetea femeilor din familia mea pornea din sufletul lor mare  - gata oricand sa se sacrifice pentru cei dragi si pentru a ii ajuta pe cei aflati la ananghie. Aveau tot timpul o vorba buna pentru un suflet mahnit si tot timpul o bomboana de ciocolata pentru o fetita pofticioasa si trista. Pentru ca erau impacate cu ele, aveau sufletul usor, chiar daca viata uneori era grea. In anii '90 Romania se schimba si chiar daca reclamele incepeau sa induca o idee noua de lux, in baile noastre trona un produs. Un singur produs care ajuta pielea sa fie in concordanta cu sufletul. Imi amintesc si acum cum mogaldeata din mine se uita uimita la buni Lia, care seara de seara, desi nu se machia dimineata, se demachia inainte de culcare. Intr-o seara frumoasa de toamna m-a luat de mana si mi-a intins un pachet de vata :

- Rupe-ti o bucatica.

- Cat de mare?

- Cat o capsuna.

Dupa care, mi-a dat sticla roz si am turnat putina crema.
- Asa, acum inchide-ti ochii, si incepe sa te stergi. Asa, frumos, peste tot: pe frunte, pe obrajiori, pe sub barbie, pe gat. In jurul ochilor sa ai grija, acolo pielea este mai sensibila -apasa mai putin. Bravo, acuma deschide ochii si poti sa te uiti pe vata: vezi cata mizerie se aduna? 

Probabil ca acum ati inchis si voi ochii si ati simtit mirosul usor fructat si foarte cunoscut, de la emulsia cu laptisor de matca Doina de la Farmec, produsul romanesc de traditie cu care am crescut foarte multe dintre noi. Atunci a fost prima mea lectie de ingrijire si frumusete: am invatat ca desi nu se vede - murdaria se depune si fata noastra trebuie sa fie in permanenta ingrijia; ca epiderma din jurul ochilor este mai subtire si are nevoie de o ingrijire mai speciala.


Si am crescut: acum sunt la casa mea, am un iubit ( daca ai un iubit pe care il inveti de la zero despre frumusete -  se pune ca ai un copil? Adica ii spun, iubitule, barba ta e mai moale daca te dai cu crema pe ea - si el ma asculta ), lumea s-a schimbat : am mult mai multe alegeri. Laptisorul de matca a fost inlocuit cu uleiul de argan ( cel putin in cazul meu) - si emulsia demachianta buna la toate cu o gama intreaga: demachiant ochi si buze, crema antirid si crema contur ochi. Totusi, ceva a ramas la fel: Farmec, care intelege ce e important pentru consumatori si familia lor oferind mereu un raport corect calitate-pret corect.

Nu e usor sa iti asterni sufletul pe foaie, dar cand esti provocata, trebuie chiar daca provocarea este super prietenoasa si vine in cadrul probei numarul 3 la Spring SuperBlog 2017 :) . Sper ca povestea mea v-a facut sa uitati putin de toate filtrele de infurmusetare de pe Instagram. Toate avem frumusete in suflet - sta in puterea mainilor noastre sa facem ca si exteriorul sa fie in concordanta cu interiorul - prin ingrijirea corecta, nu printr-o apasare de buton.

Daca v-am pus putin pe ganduri sau v-am facut sa retraiti un moment frumos, va invit sa imi povestiti :) Sau sa intrati pe @farmec.romania ( Facebook ) sau @farmec ( Instagram) sa vedeti cum au crescut amintirile voastre.