Dar avem si calitate?

Iarna aceasta am fost la farmacie de mai multe ori decat am fost in ultimii 10 ani la un loc. Si in aceste multe vizite am vazut cel putin 10 feluri de ulei de argan. 5 ron pe 10 ml, 8 ron pe 10ml, 15 ron pe 10 ml si lista poate continua. 

Suntem asaltati din toate partile de produse minune cu ingrediente naturale. O fi bine, o fi rau? Depinde. In ultimii ani trendul produselor de frumusete este sa mearga spre extracte naturale, sa revina catre retete bio. Conform Google Analytics uleiul de argan este in top 3 ingrediente cautate intr-un produs de frumusete. Acesta este trendul si nu se va schimba peste noapte. Putem alege sa ne adaptam lui sau sa fim impotriva. Totusi, aceasta cerere extrem de mare de ulei de argan poate sa insemne un lucru: unii vor incerca sa profite. Adica, sa va povestesc putin despre uleiul de argan : copacul de argan creste in Maroc, unde femeile, in general, culeg nucile de argan, le usuca la soare, le decojesc si le preseaza la rece pentru ca din aproximativ 40 de kg de nuci se obtine un litru de ulei de argan. Va dati seama care este costul producerii unui litru de elixir magic.

Astfel au aparut multe marci care au "ulei de argan". Dar cat ulei de argan au? O picatura, doua, trei? Eu nu sunt chimista si nu stiu de cat ulei de argan au nevoie pielea si parul meu. Stiu doar cate lucruri bune mi se pot intampla daca folosesc produse cosmetice cu acest ingredient: pielea devine mai frumoasa, hidratata si nu se mai exfoliaza, parul devine mai stralucitor si mai sanatos etc. Pentru a suplinii aceasta lipsa a mea  ( sunt istoric de formare, nu chimist), am decis sa merg pe o reteta destata de majoritatea romanilor: am ales o marca de incredere - Farmec. Recent, clujenii au lansat o noua gama de produse pe baza de extracte naturale, cu tot felul de incrediente fabuloase: bambus, orhidee, grau si urzica si, celebrul lichid de aur, uleiul de argan.

Sunt foarte tentata de toate produsele, dar cea mai interesant mi se pare crema gel matifianta cu bambus - stiu ca am povestit enorm de mult despre argan, si aici era logic sa mearga raspunsul meu, dar nu am rezistat tentatiei : suna prea bine numele acestui produs ( o crema matifianta, cand toata lumea vrea un ten cat mai aproape de cel al vedetelor pare ceva ireal) . Totusi, daca nu era arganul unul dintre ingredientele gamei, nu ajungeam la crema mea cu bambus :) , adica sa fim seriosi : eu
sunt femeie, nu ursulet panda ca sa fiu pasionata de subiect.

Eu va invit sa le vedeti pe toate: veti gasi produse pentru intreaga familie. Deoarece locuiesc in Cluj, sunt destul de norocoasa sa am 3 magazine Farmec si 1 Gerovital prin preajma, pe care sa le vizitez  sa si iau produsele in mana, sa citesc, sa intreb, sa probez - dar sigur trebuie sa fie un magazin si langa voi - unde puteti sa primiti un diagnostic personalizat si, de ce nu, util.

Am pus aceste pareri pe blog pentru Spring Super Blog 2017

Vara mea din iarna trecuta

O poza face cat 1000 de cuvinte, si-atunci, 1000 de cuvinte cat fac? Mereu m-au pasionat echivalentele si simbolurile, lucrurile care se ascund in spatele evidentului. Si cred ca sentimentul era reciproc, pentru ca toata viata mea lucrurile iesite din tipar m-au cautat, mi s-au aratat, au fost profesorul de care am avut nevoie. Veniti cu mine in randurile urmatoare pentru a vedea o poveste devenita lectie de viata. 

Era Ianuarie 2016, Bucuresti, zapada si amintiri cat cuprinde. Cu un an inainte eram in Sri Lanka unde era cald si foarte bine, oamenii se purtau dragut cu mine si ma priveau cu respect. Zi de zi mancam ceva nou si exotic, inotam pe o plaja diferita, vedeam animale despre care nici nu stiam ca exista. Fusesem intr-un proiect caritabil si am ramas cateva zile in plus pentru a descoperii cultura si oamenii acelei insule care m-a cucerit iremediabil. 

Cu amintirile un ierni fierbinti pe un alt continent, am acceptat deplasare in Capitala pentru reuniunea anuala a firmei la care lucrez. Acolo am gasit oameni stresati, fara locuri de parcare, circulatie ingreunata si intr-un final am ajuns la hotel: Athenee Palace Hilton Bucharest. 2015 fusese un an bun asa ca urma sa fim cazati intr-o locatie de lux. Impreuna cu o colega imparteam un Twin Guest Room - si eu am ajuns prima, asa ca am gasit pe televizor : "Welcome Ms. Diana." Deja incepea sa se mai compenseze drumul lung de la 5 dimineata, dupa o noapte nedormita. La micul dejun aveam o doamna care ne gatea omleta dupa preferintele noastre, aveam un bufet suedez pe placul oricui, personalul hotelului era mereu zambitor. Mama mea era mandra de mine: traiam sperantele ei pentru mine: prin munca mea am ajuns sa stau in cele mai bune hoteluri din tara. 

Iar eu ma bucuram la maxim de lux, explorand fiecare colt al hotelului. Vazusem eu ca liftul spunea ca exista ceea ce se numeste "Executive Lounge" la ultimul etaj. Asa ca m-am dus sa il vad, fara sa stiu ca in mod normal nu as avea acces. Si chiar cand am ajuns la usa, un domn a iesit si mi-a deschis. Si am intrat. Luxul ajunsese la superlativ. Tartine cu somon la 22 noaptea, sucuri proaspete - dar mai mult de-atat, privelistea. Am iesit afara pe balcon sa vad Bucurestiul noaptea. Terasa era acoperita de o zapada virgina, curata, orasul era luminat. Aceste clipe mi-au adus aminte de vara mea din iarna trecuta cand ma asteptasem sa vad saracie lucie in Sri Lanka, dar am gasit o tara minunata, cu o bucatarie fix pe placul meu si cu oameni extraordinar de primitori  ( cateodata chiar ma simteam de parca eram acasa). In clipele acelea cand realitatea se imbina cu amintirea, am apasat pe camera foto - si s-a salvat aceasta poza, care pentru mine, are de toate: lumini romantice, atmosfera si cateva lectii de viata. 

Prima lectie este : Cauta mereu ceva nou si vei fi uimit. Camera mea de hotel, piscina, restaurantul erau foarte frumoase si suficiente pentru multi. Dar eu mi-am dorit macar sa vad ce inseamna "the best" pe care il avea hotelul de oferit.

A 2-a lectie : Fii mereu pregatit sa accepti sansele care ti se ofera. Eu mi-am dorit sa ajung in Executive Lounge si "Universul a conspirat la dorinta mea", facand ca un domn galant sa imi deschida chiar atunci usa ( am revenit si a 2-a zi, sa mai petrec putin timp in lounge, dar nu a mai fost nimeni care sa imi fac "upgrade"). La fel si cu proiectul umanitar in Sri Lanka : la o poveste, un amic m-a intrebat: vrei sa mergi sa predai engleza in Sri Lanka, la un orfelinat? Vreau. Si restul au fost detalii de rezolvat pe parcurs.

A 3-a lectie: Traieste in prezent ca se te poti bucura de el. Daca ati fost macar o iarna in Bucuresti stiti de ce toata lumea se plange: mizerie in exces, strazi secundare blocate de zapada, frig, vant etc. Sejurul meu din Sri Lanka fusese fenomenal: mancarea mea preferata, clima mea ideala, simteam totul foarte familiar, desi eu venisem doar cateva zile. In ianuarie 2016 aveam 2 variante: sa stau sub plapuma in camera si sa-mi "plang de mila" ca nu mai sunt la malul Oceanului sorbind dintr-o nuca de cocos sau puteam sa aleg sa ma bucur de ceea ce mi se ofera. Aceasta poza imi confirma inca o data ca Bucurestiul este intradevar micul Paris si ca romantismul este la el acasa, chiar si sub 50 de cm de zapada. 

Lectia a 4-a : Treci de suprafata pentru a vedea in profunzime. Sri Lanka era considerata un loc sarac - care m-a fascinat prin frumusetea ei si caldura oamenilor. Bucurestiul nostru blamat inca mai are locuri pline de farmec ascunse privirilor celor neatenti. 

Cam asta a fost povestea mea prin prisma pozei mele preferate, redata in cadrul Spring Super Blog2017, ca raspuns la provocarea celor de la Momondo. Anul trecut cu siguranta ati vazut un videoclip care ne spune ca desi nu se vede cu ochiul liber, suntem destul de conectati unii cu altii, iar dovada se gaseste in ADN. In 2017 clipul si concursul ( The DNA Journey) revin in Romania cu
premii foarte interesante: kituri ADN care iti vor spune multe lucruri despre tine si chiar bilete de avion pentru a vedea locurile din care iti tragi radacinile. 

Si acesta nu este singurul lor concurs COOL. Foarte multe firme si situri de turism fac marketing - dar eu rezonez mai mult cu concursurile lor  - mi se pare ca sunt pentru genul meu de om :) 

Cadrul de mai sus a adus lumina, desi era intuneric afara. Pentru voi, care au fost pozele care au facut claritate in mintea voastra? 

Drumul de la Hatter la Fan

Primele mele bijuterii au fost cerceii primiti la botez: 2 boabe mari de aur. Cam toate fetitele nascute in 1986 aveau cercei identici cu ai mei - dar nu conta, nu prea aveam de unde alege. Dupa 1990 cam toata lumea avea o cruciulita la gat: mai mica, mai mare, dar cam toate aratau la fel. Prin urmare, cand am inceput sportul de performanta si mi s-a spus ca trebuie sa renunt la bijuterii pe perioada antrenamentelor, nu a fost foarte greu. Cum aveam 3 antrenamente pe saptamana si cateodata si un concurs, din comoditate, am renuntat de tot la a le mai purta. 

Cand am inceput sa lucrez am dat de doamna Erika, o coafeza foarte feminina care imi atragea atentia tot timpul: femeia trebuie sa poarte mereu ruj si cercei. Si, desi eu sunt foarte egalitarista de felul meu, aici trebuia sa ii dau dreptate: o pereche de cercei imi lumina fata, imi scotea tinuta in evidenta, imi completa coafura. Asa am inceput sa port din nou cercei, dar acum imi cumparam seturi de 5-10 perechi la 20 de ron si imi mai luam un pandativ si un lantic de pe unde apucam. Nu vedeam rostul unor bijterii de aur sau argint pana acum 1 an. 

Firma la care lucrez s-a gandit sa rasplateasca fidelitatea angajatilor si, dupa 5 ani de munca, am primit un voucher la unul din magazinele Splend'or. Era un voucher de 1000 de ron si orice femeie sau barbat ar fi fost extaziat deoarece la Splend'or se gasesc si ceasuri si seturi de bijuterii dar eu ma

gandeam ca nu am sa le port niciodata. Stiu ca multi dintre cititori si-ar dori asa chin cum am avut eu, sa aibe 1000 de ron de cheltuit pe bijuterii, dar pentru mine era o corvoada: nu ma priceapeam, nu stiam valoarea etc. Pana sa ma decid ce sa cumpar eram in fiecare saptamana in magazinul Splend'or din Vivo Cluj Napoca ( pe-atunci Polus Center). Daca la inceput credeam ca nu voi gasi nimic ce sa-mi fie pe plac, in ziua in care m-am decis: gata, am sa cumpar, mi-am dat seama ca suma era prea mica pentru ceea ce-mi doream. 90% din bijuteriile aflate pe stoc erau pe gustul meu si le puteam integra in tinuta mea de zi cu zi. Am facut si un mic video cu bijuteriile pe care mi le-am luat atunci: 2 perechi de cercei de argint, 1 lant de argint cu pandantiv si 1 set compus din cercei, pandantiv, lantisor - toate din aur alb si 1 pereche de cercei de argint 925 placat cu aur si cu perle. 

Credeam ca doamnele de la magazin vor capia cu o clienta ca mine, care dorea sa vada si sa probeze cam tot ceea ce vedea, dar au fost foarte dragute, toate, de pe toate schimburile. Nu conta ca magazinul era plini de cupluri care doreau verighete sau oameni care doreau ca pentru 20 de ron sa gaseasca un cadou frumos pentru cineva drag, angajatele Splend'or au avut intotdeauna grija sa imi raspunda la intrebari. Cred ca acesta este unul dintre motivele pentru care la un an dupa ce mi-am luat o colectie de bijuterii inca sunt incantata - si nu as schimba-o pe nici una, ba mai mult, am devenit un client fidel al magazinului: cu fiecare ocazie speciala, ma duc sa gasesc un cadou pentru cei dragi. 

Am inceput acest lucru cand mi-am dat seama cata bucurie poate produce bijuteria potrivita. Setul de cercei din argint 925 placat cu aur si perle era Majorica, un nume cu peste 100 de ani de traditie si a fost daruit Elenei, fina mea, care termina in acele zile facultatea. M-am gandit sa ii iau ceva ce o va ajuta in viata: era o fata buna, constiincioasa, care provenea dintr-o familie modesta care a facut eforturi mari sa o tina la Cluj pe perioada facultatii. Acum Elena se pregatea de primele ei interviuri pentru un loc de munca in domeniul relatiilor publice si stiam cat de importanta este prima impresie.

Am ales o pereche de cercei moderni dar cu un aer clasic, pe care sa ii poata asorta usor atat unei tinute office, cat si unei rochite de seara - la o nunta sau o iesire mai speciala: Majorica Clasico. Se pare ca am facut o alegere buna, deoarece inteligenta, zambetul si tinuta Elenei i-au asigurat reusita chiar de la primul interviu. Se pare ca doamna Erika avea dreptate: femeile sunt mai feminine cu cerceii potriviti in urechi, si asta a observat si Ionel, colegul Elenei - care si-a facut curaj timp de 2 luni sa o scoata in oras. 

Cateodata Elena era asa de fericita incat ma suna dimineata sa-mi spuna ca a adormit cu cerceii de la mine si ca sunt extrem de comozi si ca atunci cand ii are se simte invincibila. Cand ma uit la colierele Majorica Fine ma gandesc ca poate am si eu nevoie de o doza de invincibilitate...poate cine stie, imi aduce Iepurasul ceva dragut. 

Daca acum 1 an mi s-ar fi spus ca eu imi voi lua haine care sa se asorteze cu bijuteriile mele, si ca voi avea cutii speciale pentru bijuterii si nu le voi mai imprastia prin toata casa, te-as fi intrebat: de ce glumesti. Dupa ce cunosti un brand, cum este Majorica de exemplu, incepi sa apreciezi bijuteriile pentru ceea ce sunt, nu doar pentru frumusete. Eu am aflat ca in latina perla insemna "unic" si luciul si calitatea suprafetei sunt 2 din cele 5 caracteristici ale unei perle. Ca fiecare bijuterie inseamna multa pasiune si munca. Ma bucur ca am putut sa impartasesc cu voi drumul meu de la un "hatter", un neintelegator al bijuteriilor , la o femeie puternica care apreciaza aceste accesorii la adevarata lor valoare si isi incurajeaza prietenele sa se puna in evidenta prin bijuteriile potrivite. Multumesc Splend'or si Spring Super Blog 2017 pentru aceasta proba minunata si va invit si pe voi dragi cititori la o plimbare prin cel mai apropiat mall sa va convingeti.

O zi din viata unui agent

Iarna in Bucuresti - anotimpul cunoscut de catre toti ca fiind sezonul cand pretul caselor scade. Inceputul povestii noastre il surprinde pe eroul nostru in actiune - in Sectorul 4, pe Drumul Jilavei. Certificatul Energetic a fost chemat de catre familia Stan sa ii ajute cu o misiune foarte importanta: ei doresc sa isi vanda apartamentul lor vechi de 30 ani si primesc doar oferte mici - deoarece, la 200 de metri de ei au aparut 5 blocuri noi si toata lumea prefera sa cumpere apartamente "la cheie". Familia Stan e in pragul disperarii - deoarece apartamentul lor este vechi, au cheltuieli de intretinere mari si nu mai stiu cum sa se incalzeasca deoarece este foarte frig. Familia Popa, nasii lor, le-au recomandat sa apeleze la serviciile celui mai bun auditor energetic pe care il stiau ei - Certificatul Energetic, pentru ca doar el putea sa le rezolve problema.

Familia Stan nu stia prea multe despre ce inseamna un certificat energetic sau la ce ajuta, dar au vazut undeva o poza ca la electrocasnice si au inteles ca o culoare spre verde le aduce mai multi bani. Odata ajuns la fata locului, Certificatul Energetic simtea cum il apuca transpiratia - avea in fata lui un bloc vechi, construit cu materiale slab izolante, aflat intr-o stare deplorabila. Cu un zambet pe fata i-a intrebat pe cei care il chemasera: 

- Buna ziua, care e problema? 

- Domnule Energetic, vrem sa ne mutam la tara si am dori sa vindem acest apartament. Problema e ca primim foarte putini bani pe el, simtim ca e o conspiratie. Cand vin vizitatorii trebuie sa pornim caldura la maxim cu 2 ore inainte, sa dam drumul la toate ochiurile de la aragaz si tot e frig. Pe 2 luni ne-a venit factura la gaz 1400 de ron si inca mai trebuie sa ajunga si regularizarea. Suntem oameni modesti - si aceste facturi ne omoara. Oare exista vreo solutie? Simtim ca este o conspiratie in jurul nostru...

- Situatia in care va aflati este una neplacuta - spuse Certificatul Energetic, dar exista mai multe solutii. Dati-mi voie sa vi le arat: prima data sa ne uitam la o termoviziune a cladirii - o termografie este ca o harta - ne arata unde este mai rece sau mai cald - ne arata pierderile de caldura, infiltratiile excesive de aer, deficit de constructii etc. Blocul dumneavoastra este nereabilitat - si toata apartamentele au aceasta problema. Oare cine are un interes ascuns? In mod normal toate blocurile de pe strazile din vecinatate au fost reamenajate, cum este blocul din poza de jos. 

- Buna ziua, ce se intampla aici? A venit doamna Doina, administratoarea blocului familiei Stan. 

- Buna ziua doamna, incercam sa gasim o solutie sa vindem apartamentul nostru. Am primit maxim 30.000 de euro si e un apartament mare... are 3 camere. 

- Da, stiu, spuse doamna Administrator... ce sa-i faci, viata e grea. E un pret bun totusi, Familia Grecu a vandut la 20.000 apartamentul lor de 2 camera. Oferta nepotului meu ramane inca valabila.

Si doamna administrator a plecat in masina ei, un Ford Mondeo. 

- Cine era doamna? a intrebat Certificatul Energetic, vazand supararea pe fetele noilor sai clienti. 

- Administratoarea blocului, o femeie deosebita - se ingrijeste de scarile noastre de 20 de ani. Niciodata nu am stat cu un bec ars mai mult de o zi. A fost Administratoare unei gradinite de stat si de 15 ani e in pensie. 

- Interesant, spuse Certificatul Energetic. Sa revenim la ale noastre: momentan, apartamentul dumneavoastra se incadreaza la clasa energetica F, si bancile prefera sa dea imprumuturi pentru clasele A, B sau maxim C. Familiile tinere nu au toti banii cash, si asa e foarte posibil sa primiti putine oferte - spuneti-mi, pretul de 30.000 de euro, de curiozitate, cine l-a oferit?
- Nepotul doamnei Doina, e constructor - si a ridicat blocul din spate.
- Am inteles. Eu va propun sa investiti putin in apartament, o izolare doar a peretilor care va apartin ar costa pana la 1000 de euro, si v-ar aduce o economie majora la facturi; in plus, v-ar aduce in clasa energetica A si astfel pretul apartamentului dumneavoastra ar creste cam cu 15-20.000 de euro.
- Va multumim domnule Certificat Energetic, spusera sotii Stan in cor - nu faceti doar certificat energetic, dar sunteti si un salvator de vieti.  

Certificatul Energetic pleca in noua lui misiune, multumit ca a mai facut inca o familie fericita.

Ce credeti ca a facut Agentul nostru? S-a dus pana la doamna Administrator, care avea o intelegere cu fiul ei: nascocisera un plan diabolic de a nu reabilita blocurile la care dansa era administrator, tocmai pentru ca firma nepotului ei sa le poata cumpara la subpret si sa le reabilitaze si sa le vanda cel putin cu 80% mai scump. Certificatul Energetic i-a spus ca ii poate oferii cel mai mic un pret bun pentru Certificat Energetic Bucuresti sau Certificat Energetic Constanta, dar ea si nepotul ei trebuie sa faca lucrurile corect. Astfel, familia Grecu si-a primit pretul corect pe apartamentul vandut si familia Stan a primit reabilitarea gratuita.

Certificatul Energetic a facut o termografie blocurilor noi si a vazut ca aveau o eroare de constructie care a putut astfel fii reparata.

Totul s-a terminat cu bine. 

Relatare secreta pentru SpringSuper Blog 2017

Francize, The game

Noi ca oameni avem cu siguranta un timp limitat pe Pamant, deaceea cred eu ca ar fi bine sa fie un timp petrecut cat mai placut. Suntem simbioza a trei parti componente: suflet, minte si corp - fiecare cu nevoi diferite si fiecare cu importanta ei. Aceste 3 cercuri se suprapun oarecum cu sufletul ( pasiunile noastre) , mintea ( aici ca una din multele noastre forme de inteligenta - locul unde am cele mai bune performante ) si corpul ( cel care intruchipeaza nevoile noastre primare de bani si ceea ce pot cumpara banii) . Se spune ca cei care isi gasesc intersectia acestor 3 cercuri gasesc Nirvana. Cand il voi gasi pe unul dintre acesti oameni, am sa il intreb daca e asa :) 

Momentan sunt in cautarea intersectarii celor 3 si dupa vreo 2 ani de cautari serioase, am decis ca a venit momentul sa incerc o abordare diferita, putin ludica. Acum 6 ani am ajuns in domeniul vanzarilor din cauza unui joc pe calculator castigat. Acest joc era o simulare manageriala, unde, pe parcursul unui an aveam diferite taskuri: lansam produse, faceam bugete, decoram vitrine - totul intr-o simulare foarte reala.

Cred ca jucam jocuri din cand in cand, dar nu ne asteptam sa ne schimbe viata, desi, daca am gandi mai profund, am realiza ca noi, in primii ani, am invatat prin jocuri - si inca ne place acel sentiment. Psihologic vorbind, jocul pentru adulti - ca e simulare manageriala, ca e roll play - jocul e un spatiu sigur, in care putem gresi - pentru ca in viata reala sa fim mai pregatiti.

Cand am auzit ca proba a 5-a a competitie SpringSuperBlog 2017 presupune un joc virtual, am zis ca e momentul sa imi schimb din nou viata. Provocarea anului 2017 este sa imi deschid o franciza - pe care sa o cresc cat mai mult.

Va invit sa vedeti cum  a crescut franciza Tucano Coffee in Oradea. Despre mine trebuie sa stiti ca pana in 2014 nu beam cafea - ba chiar eram impotriva ei. Ajunsa intr-o calatorie de afaceri la Chisinau am intrat la MallDova sa beau o apa. Acolo, in mijlocul parterului, era o ...o... o Jungla.

Si aveau cafea cu "cannabis". Bine - trebuie sa incerc. 

Si a fost o experienta deosebita. Mi-am facut poze, m-am minunat, cafeau avea spuma: m-am indragostit de brand. De cafea in general mai putin, dar de conceptul Tucano Coffee, da. Cand am auzit ca s-a deschis la Brasov o cafenea Tucano - am mers din Cluj de 2 ori pana acolo sa mananc o prajitura.

Simularea presupune alegerea unei francize dintr-o lista. Erau cam 4 cafenele si inca peste 30 de francize din alte domenii - dar pentru mine numele Tucano Coffee era unica alegere posibila.

M-am mai uitat si la celelalte, dar asta imi doream. De ce? Pentru ca mi-a placut atat de mult ceea ce am simtit incat am dorit sa fac ceva identic. Partea frumoasa la franciza e ca platesti pretul corect pentru know-how, nu sunt probleme juridice ca "furi ideea" etc. Am pornit catre studiul de fezabilitate si am facut cu proprietarii Tucano Coffee un plan pe termen lung : cu totii ne dorim ca brandul sa devina cat se poate de faimos - pentru ca poate. Planul presupunea diferite activitati de marketing : de la reducere de 50% la cuplul Cafea+Prajitura de Dragobete, cate o cafea to go la fiecare prajitura luata la pachet in Decembrie - pana la activitati permanente in locatie: happy hours de la 11-15 pentru bunici si nepoti de luni pana joi : discount de 20% la cafea si ceai. E fantastic sa lucrezi cu Ruslan si Andrei - pentru ca nu mai e doar afacerea lor, e si a mea.

Dupa ce am facut un stagiu de pregatire la Chisinau - unde am facut de toate : de la barista la contabilitate etc - am plecat spre Romania pentru implementare.

De mult doream sa ajung acasa la Oradea si sa am oaza mea de liniste. La un oras de 200.000 de locuitori si 300.000 de turisti anuali ( inclusiv Baile Felix si 1 Mai), cred ca exista potential : si am avut dreptate : zilnic aveam intre 300 si 600 de clienti care erau atrasi de produsele unice - despre care aflasere de la oameni care devenisera pasionati de brand ca si mine.

Planul presupunea ca daca ajung la profit net de 50.000 de euro anual, sa pot sa am MasterFranciza pe toate judetele din Transilvania mai putin Cluj. 

La mine a fost "a match made in heaven" deoarece eram innebunita dupa brand, piata din Oradea avea potential si eu aveam banii necesari ( in joc) . Ma pricep cat de cat la vanzari si din aceasta cauza am avut curajul.
Recunosc ca in mod normal nu m-as fi gandit sa ma uit la o franciza atat de scumpa - pentru banii pe care ii am si cu care sunt obisnuita; totusi - cum spuneam mai sus - jocul este un mediu sigur unde poti sa gresesti si sa inveti sau iti poti demonstra ca ai potential si ca implicit ai ales o franciza profitabila. Mereu mi-am dorit o cafenea: oamenii sa vina si sa se simta bine, sa plece multumiti si sa revina cu clienti noi. Mi-am dorit ceva al meu 100% dar care sa fie ca al lor - si prin franciza mi s-a dat mai mult decat am sperat. Have a look - poate o oportunitate de afacere formidabila se regaseste in lista de francize de succes de pe Francize.ro

Poza cu diagrama a fost luata de aici.

To the be the best

Acum cateva zile am primit o provocare : in cadrul probei numarul 4 de la SpringSuper Blog, eram invitata sa vorbesc despre experienta avuta cu procesul de invatare al limbii engleze. In afara de cateva gafe monumentale mai vechi ale unor "vedete", de unde si titlul acestei postari, nu mai cunosteam situatii care sa necesite o interventie de urgenta. Pana astazi. 

Poate ca cei care astazi ati deschis radioul sau Facebook-ul sau ati trait :) ati auzit despre o despre o anume Lia ( Olguta) care ne-a adus in atentia intregii lumi cu felul ei de a vorbi limba engleza.  Nu stiu ce e in mintea ei - dar cred ca am mai intalnit  oameni ca ea: oameni care sunt foarte buni in ceea ce fac – si nu suporta ideea de a gresi – chiar si in fata unui profesor – prin urmare, prefera sa nu invete. Poti sa ii spui ceva? Da – ca exista o solutie.

Solutia este sa te ierti pe tine daca nu te-ai nascut nativ sau talentat la limbi straine, sa ii ierti pe parintii tai ca nu te-au trimis la o gradinita in limba engleza - poate nu au stiut sau nu au avut bani, sa ii ierti pe cei care au introdus filmele dublate si sa te feliciti pentru decizia de a te uita la televizor la filme subtitrate. Stiu, par lucruri minore dar au un impact fenomenal. 

Eu sunt una dintre putinii copii norocosi ai anilor `90 care au invatat engleza cum trebuie: la gradinita aveam cursuri de engleza, la televizor urmaream programe in limba engleza si cu mama mea care era traducator roman-englez faceam ore de engleza. Ma uitam la desene animate si invatam. Aveam la scoala scenete in engleza si aveam si cu mama program artistic. Pur si simplu totul venea natural. Cam prin clasa a 3-a am realizat ca imi vorbesc mie insami in gand in engleza. Mie mi-a venit totul natural, dar tatalui meu nu. El a invatat rusa si franceza la scoala - iar in anii `90 americanii investeau foarte mult in firme de proiecte in Romania si tatal meu era un inginer foarte cautat, dar nu se descurca prea bine la capitolul de comunicare in engleza. Sa invete engleza cu profesor iesea din discutie pentru el pentru ca nu avea banii necesari,  sa invete engleza cu mama mea era imposibil deoarece aveau stiluri diferite de invatare/predare asa ca i-a ramas o singura optiune : sa invete engleza singur. 

Asa au aparut in biblioteca noastra o multime de carti "English 1,2,3" , "Learn English in 40 days" si cate si mai cate. La un moment dat chiar a fost chemat de catre un grup de Adventisti sa invete gratuit. Dar toate aceste metode nu erau ceea ce ii trebuia lui : el avea nevoie de termeni stiintifici, sintaxa, intelegerea limbii si cineva care sa il inteleaga pe el. Dupa vreo 20 de ani de incercari, acest lucru s-a intamplat cand s-a mutat la o firma noua care au inteles nevoia seniorilor ( asa li se spune prin multinationale angajatilor peste 55 de ani) de a avea cursuri de limba customizate. 

Imi pare rau ca tatal meu a trecut prin 20 de ani de stres deoarece nu am gasit o varianta care sa aibe tot ceea ce ii trebuia lui. 

Mi-am povestit aceasta experienta - din prisma celui care sufera stand pe margine, vazand cum un om drag se chinuie sa invete limba engleza, cu speranta ca poate vreodata,  o Lie oarecare sau o Lia Olguta va citii randurile mele si va avea curajul sa greseasca in fata ei si a unui profesor ( de engleza) pentru a putea sa creasca.

P.S. Discursul Liei Olguta - va invit sa il urmariti. Mesajul era chiar bun...